Uniunea Europeană (UE) nu poate să critice în public mersul reformei justiției din Republica Moldova, pentru că UE este principalul finanțator al acesteia, iar criticând-o ar însemna să își asume
Uniunea Europeană (UE) nu poate să critice în public mersul reformei justiției din Republica Moldova, pentru că UE este principalul finanțator al acesteia, iar criticând-o ar însemna să își asume
Comisarul european pentru Extindere și Vecinătate, Marta Kos, se va afla marți, 11 noiembrie, într-o vizită oficială la Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina
Guvernul Ucrainei a transmis Ungariei un proiect de lege privind politica lingvistică în educație, care răspunde parțial cerințelor formulate de Budapesta cu privire la drepturile minorității maghiare, a declarat vicepremierul
Nicuşor Dan a declarat vineri că dacă Europa continuă să meargă aşa cum a mers, va pierde lupta cu SUA şi va pierde lupta economică cu China, în opinia sa
Uniunea Europeană se pregătește să înăsprească din nou regulile privind eliberarea vizelor pentru cetățenii ruși, în contextul războiului declanșat de Moscova împotriva Ucrainei. Potrivit unor oficiali europeni citați de Politico,
Uniunea Europeană pregătește un plan de creare a unui așa-numit „Schengen militar”, un sistem menit să permită deplasarea rapidă a trupelor, armelor și echipamentelor pe teritoriul continentului, în contextul intensificării
Republica Moldova se numără printre țările candidate la Uniunea Europeană care au înregistrat cele mai mari progrese în procesul de aderare, potrivit unei versiuni preliminare al raportului anual privind extinderea
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat că Belgradul este pregătit să vândă Uniunii Europene muniție „fără condiții privind utilizarea acesteia”, într-un interviu acordat publicației germane Cicero. Liderul sârb a precizat
Pentru a treia noapte la rând, drone neidentificate au fost observate zburând deasupra bazei militare Kleine-Brogel din Belgia, una dintre cele mai sensibile instalații ale armatei, au relatat duminică seara
Exporturile Rusiei de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în ritm anual cu 3,4% în primele zece luni din acest an, la 25,2 milioane tone metrice (mmt), scrie Agerpres. Asta
Comisia Europeană anunță că demarează regătirile pentru a purta discuții cu guvernele Ungariei, Slovaciei și Poloniei după ce, la 29 octombrie 2025, a intrat în vigoare un acord comercial actualizat
Președintele Maia Sandu a participat la cea de-a 8-a ediție a Forumului Păcii de la Paris, la invitația președintelui Franței, Emmanuel Macron, unde a susținut un discurs despre pericolul manipulării
Cea mai mare companie petrolieră privată din Rusia, Lukoil, este nevoită să își vândă activele din străinătate după ce administrația președintelui Donald Trump a impus sancțiuni blocante împotriva grupului, potrivit
Biroul Parlamentului European în Republica Moldova, care urmează să fie inaugurat în data de 7 noiembrie, va fi un „centru regional” al UE și va gestiona relația cu Republica Moldova,
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat marți, în cadrul Celei de-a III-a Conferințe Internaționale de la Minsk privind securitatea eurasiatică, că lumea se află în plină transformare către
Cel puțin trei clustere de negociere: „Valori fundamentale”, „Piața internă” și „Relații externe” sunt considerate pregătite pentru a fi deschise. Declarația aparține ambasadoarei Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko,
Președintele american Donald Trump a anunțat un nou pachet de sancțiuni „majore” împotriva companiilor petroliere Lukoil și Rosneft, marcând prima rundă de măsuri economice impuse Moscovei de la începutul mandatului
Premierul Belgiei, Bart De Wever, a blocat la summitul Consiliului European planul Uniunii Europene de a acorda Ucrainei un împrumut în valoare de 140 de miliarde de euro, finanțat din
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat joi, la sosirea la summitul Consiliului European de la Bruxelles, că nu va accepta nicio concesie teritorială în cadrul eventualelor negocieri de pace cu
Uniunea Europeană a adoptat cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, care include măsuri ce vizează bănci rusești, platforme de criptomonede, precum și entități din India și China implicate
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, alături de mai mulți lideri europeni, au emis o declarație comună în care își exprimă sprijinul față de apelul lansat de președintele american Donald Trump pentru
Aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană ar putea înregistra un progres semnificativ până la sfârșitul acestui an, grație „soluțiilor creative” menite să depășească opoziția premierului ungar Viktor Orban. Declarația a fost
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat luni că ar fi „nu tocmai frumos” ca președintele rus Vladimir Putin să călătorească în Ungaria, stat membru al Uniunii Europene, pentru discuții
Uniunea Europeană ia în considerare o nouă modalitate de extindere, prin care noile state membre ar putea adera fără a beneficia imediat de toate drepturile de vot. Propunerea are scopul
Consiliul Uniunii Europene a aprobat poziția privind un proiect de regulament care prevede renunțarea treptată, cu caracter juridic obligatoriu, la importul de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât
Austria a anunţat că va susţine totuși cel mai recent pachet de sancţiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, renunţând la opoziţia exprimată anterior şi eliminând astfel un obstacol important înaintea
Vehiculele hibride plug-in (PHEV), promovate de industria auto europeană drept o alternativă ecologică la motoarele clasice, emit în realitate aproape la fel de mult dioxid de carbon ca mașinile pe
Ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski, a avertizat că Europa trebuie să fie pregătită pentru posibile atacuri ale Rusiei pe teritoriul său și a criticat lipsa unor sisteme moderne
Serviciile de informații din mai multe state membre ale Uniunii Europene au descoperit că Rusia folosește nave din așa-numita „float din umbră” pentru lansarea de drone în spațiul aerian european,
Țările membre ale Uniunii Europene au început duminică să pună în aplicare un nou sistem de intrare și ieșire la frontierele externe ale blocului, înregistrând electronic datele cetățenilor din afara
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reușit joi, 9 octombrie, să treacă de două moțiuni de cenzură depuse în Parlamentul European. Deși rezultatul era previzibil, voturile au evidențiat
Uniunea Europeană intenționează să permită copiilor să își aleagă propriul gen la școală, potrivit unei noi strategii prezentate de Comisia Europeană. Propunerea prevede eliminarea oricăror limite de vârstă pentru recunoașterea
Mai mulți diplomați ai Uniunii Europene și-au exprimat nemulțumirea față de tonul și abordarea șefei diplomației europene, Kaja Kallas, pe care o consideră „prea directă și lipsită de flexibilitate”. Revista
Comisia Europeană a adoptat miercuri strategia pentru egalitatea LGBTIQ+ pentru perioada 2026-2030, potrivit unui comunicat al executivului european. Politica, promovată de președintele Ursula von der Leyen și comisarul european pentru
Instabilitatea politică din Franța provoacă neliniște în capitalele europene, după prăbușirea spectaculoasă a noului guvern de la Paris, scrie Politico. Incertitudinea privind direcția economică și viitorul președintelui Emmanuel Macron a
Uniunea Europeană propune impunerea de sancțiuni împotriva criptomonedei A7A5, proiect creat de Ilan Șor și banca de stat rusă Promsvyazbank (PSB), conform unor documente consultate de publicația Bloomberg, citată de
Premierul ungar Viktor Orban a declarat luni, într-un interviu acordat publicației economice EconomX, că Ungaria nu ar trebui să adopte moneda euro, întrucât Uniunea Europeană „se află în proces de
Fostul cancelar german Angela Merkel a declarat într-un interviu pentru publicația ungară Partizan că Polonia și țările baltice poartă o parte din responsabilitatea pentru eșecul contactelor diplomatice dintre Uniunea Europeană
Prim-ministrul Georgiei, Irakli Kobakhidze, a acuzat opoziția de încercarea de a răsturna guvernul printr-o lovitură de stat și a declarat că va continua să apere ordinea constituțională, la doar câteva
Propunerea președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a construi un „zid anti-drone” pentru a apăra flancul estic al Uniunii Europene se confruntă cu critici și scepticism în rândul
Petrolierul „Boracay”, reținut de poliția franceză pe 30 septembrie, și-a reluat drumul către Canalul Suez, potrivit datelor serviciului de urmărire a navelor Starboard, analizate de The Insider. În seara precedentă,
Liderii europeni au încheiat joi, la Copenhaga, două zile de negocieri tensionate marcate de opoziția premierului ungar Viktor Orban, care a respins atât deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut vineri, la summitul liderilor europeni de la Copenhaga, o abordare mai fermă față de Rusia, afirmând că Europa trebuie să respundă mai decis și
Țările de Jos s-au opus ferm unui plan care ar fi acordat Ucrainei prioritate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, menținându-și dreptul de veto. Deși recunoaște că viitorul R.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat joi, la o întâlnire cu experți în politică externă desfășurată la Soci, că se simte „confortabil” în dialogul cu președintele american Donald Trump și
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va participa joi la summitul Comunității Politice Europene desfășurat în capitala Danemarcei, unde sunt prezenți aproape 50 de șefi de stat și de guvern din Europa
Pentru prima dată după mulți ani, capitala Danemarcei a fost transformată într-o adevărată fortăreață. În contextul atacurilor cu drone și al provocărilor venite din partea Rusiei, autoritățile au ridicat nivelul
Ucraina a încheiat pe 30 septembrie procesul de evaluare bilaterală a legislației cu Comisia Europeană, un pas major în parcursul său către aderarea la Uniunea Europeană, relatează The Kyiv Independent.
Autoritățile daneze au anunțat mobilizarea de urgență a câtorva sute de rezerviști din cadrul forțelor armate pentru a consolida apărarea țării, după mai multe incidente cauzate de drone care au
Uniunea Europeană se pregătește să demareze lucrările tehnice pentru aderarea Ucrainei și R. Moldova la bloc, în ciuda blocajului creat de Ungaria în negocierile oficiale, potrivit unor surse familiarizate cu
Provocările Rusiei și atitudinea rezervată a președintelui american Donald Trump obligă UE să se adapteze rapid. În contextul intruziunilor avioanelor rusești în spațiul NATO și al atacurilor cu drone asupra
Liderii instituțiilor europene au salutat luni rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova. „Viitorul Moldovei este în Europa!”, a scris președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, pe platforma X. Ea a subliniat
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, consideră că rezultatul alegerilor din Republica Moldova, unde forțele pro-europene au ieșit câștigătoare, reprezintă un moment-cheie pentru parcursul european al țării vecine. „Cetățenii moldoveni au
România vrea să colaboreze cu Ucraina pentru a produce drone în cadrul noului mecanism de finanțare al apărării al Uniunii Europene, dar vor trece cel puțin șapte ani până când
Uniunea Europeană accelerează discuțiile privind crearea așa-numitului „zid al dronelor” pentru protejarea frontierelor de est, după mai multe încălcări ale spațiului aerian de către avioane și drone rusești. Comisia Europeană
Republica Moldova a încheiat, luni, la Bruxelles, procesul de screening bilateral început în luna iulie a anului trecut. Anunțul a fost făcut pe Facebook de către vicepremierul Cristina Gherasimov .
Uniunea Europeană și Republica Moldova au convenit să prelungească până la 31 martie 2027 acordul privind transportul rutier, menit să faciliteze accesul țării la piețele globale și să consolideze legăturile
Aeroportul Bruxelles, afectat de o atac cibernetic major pe 19 septembrie, a cerut companiilor aeriene să anuleze aproximativ jumătate din zborurile programate pentru luni, 22 septembrie, transmite Euronews. În ziua
Uniunea Europeană a prezentat vineri al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, menit să reducă și mai mult veniturile Moscovei din războiul împotriva Ucrainei. Anunțul a fost făcut de Înaltul
Comisia Europeană a prezentat un nou pachet de sancțiuni împotriva Israelului, motivat de ofensiva militară continuă în Fâșia Gaza și extinderea coloniilor din Cisiordania, acțiuni pe care Bruxelles-ul le consideră
Administrația președintelui Donald Trump nu va introduce noi tarife împotriva Chinei pentru achizițiile de petrol rusesc, dacă statele europene nu aplică mai întâi taxe similare, a declarat luni ministrul Trezoreriei
Parlamentul European va dezbate și vota două moțiuni de neîncredere împotriva președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul sesiunii plenare din 6–9 octombrie, potrivit unui e-mail intern al
Punerea în practică a ideii de creare a unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei și posibilitatea ca țările NATO să doboare dronele și rachetele rusești însemnă război între alianță
Soldul datoriei externe de stat a fost, la sfârșitul lunii iunie, de aproximativ 79 de miliarde de lei, arată un raport al Ministerului Finanțelor. Comparativ cu situația din iunie 2024,
UE își va suspenda „sprijinul bilateral” cu Israelul și va opri parțial părțile comerciale ale acordului său de asociere cu Tel Aviv, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der
Statele Unite au transmis Uniunii Europene că impunerea unor sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei depinde de oprirea achizițiilor de petrol și gaze rusești. Declarația a fost făcută de secretarul american pentru
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că orice prezență a forțelor militare străine pe teritoriul Ucrainei va fi considerată „țintă legitimă” de atac de către armata rusă, mai ales în
Președintele SUA, Donald Trump, le-a transmis joi liderilor europeni că trebuie să înceteze achizițiile de petrol din Rusia și să intensifice presiunile economice asupra Chinei, în cadrul eforturilor de a
Liderii europeni și-au exprimat îngrijorarea tot mai mare că Rusia se pregătește pentru o nouă ofensivă în Ucraina. Subiectul a fost discutat în cadrul unei întâlniri cu președintele Volodimir Zelenski,
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea joi o întâlnire cu liderii europeni la Paris, într-un nou efort de a pune presiune asupra lui Vladimir Putin, după ce liderul rus a
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat miercuri, la București, că UE va deschide procedura de preaderare a Republicii Moldova în această toamnă, potrivit TVR Info. Într-o conferință de
Ministrul ungar pentru Afaceri Europene, Janos Boka, a declarat că Ungaria nu sprijină niciun fel de „legături” între statele candidate la aderarea în Uniunea Europeană și susține progresul R. Moldova
Uniunea Europeană a susținut că avionul cu care Ursula von der Leyen a călătorit duminică spre Plovdiv, Bulgaria, ar fi fost vizat de un bruiaj GPS atribuit Rusiei. Oficialii au
Bruxelles-ul a desemnat un nou șef al Delegației UE în R. Moldova. Este vorba de oficialul polonez Iwona Piorko, care din 2021 a fost ambasadoarea UE în Singapore. Aceasta îl
Uniunea Europeană ia în considerare trecerea de la principiul unanimității la votul cu majoritate calificată în luarea deciziilor de politică externă, relatează Bloomberg, citând un document distribuit statelor membre. Inițiativa
Oficiali de la Casa Albă susțin că liderii europeni subminează eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina, acuzându-i că prelungesc războiul prin sprijinirea unor „concesii teritoriale nerealiste” cerute Moscovei și
Liderii europeni examinează posibilitatea înființării unei zone tampon de 40 de kilometri pe linia frontului din Ucraina, ca parte a unui eventual acord de pace, potrivit unor diplomați europeni citați
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, începe vineri un turneu diplomatic în șapte state aflate la granița cu Rusia sau Belarus, pentru a reafirma sprijinul Uniunii Europene în fața
Bilanțul victimelor în urma atacului nocturn rusesc asupra Kievului a ajuns la 12 morți, dintre care trei copii, cel mai mic având doar 2 ani. Potrivit Ministerului ucrainean de Externe,
Guvernul Ungariei, condus de premierul Viktor Orban, a depus o plângere la la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) împotriva deciziei Consiliului UE de a direcționa veniturile obținute din
Președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și premierul Poloniei, Donald Tusk, vizitează miercuri Moldova pentru a îndemna alegătorii să continue să se îndepărteze de Rusia și să sprijine
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a declarat marți că atacurile Ucrainei asupra conductei de petrol „Drujba” echivalează cu atacuri directe asupra Ungariei și Slovaciei, subliniind că acestea pun în
Uniunea Europeană pregătește al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, însă măsurile nu vor include restricții majore asupra exporturilor de energie, principala sursă de venit a Kremlinului. Diplomații europeni admit
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a avut convorbiri telefonice cu șefii diplomației din Marea Britanie, Italia, Polonia, Ucraina, Finlanda, Franța și Germania, precum și cu Înaltul Reprezentant al
Uniunea Europeană anunță că a transferat un ajutor financiar Ucrainei în valoare de peste 4 miliarde de euro. Pachetul financiar, oferit în contextul celei de-a 34-a aniversare a Independenței Ucrainei, include
Țările europene vor ca președintele SUA Donald Trump să trimită avioane de luptă americane în România, ca parte a garanțiilor de securitate oferite de Statele Unite pentru a pune capăt
Vicepreședintele Statelor Unite, J.D. Vance, a declarat miercuri că țările europene trebuie să își asume „cea mai mare parte a poverii” pentru a garanta securitatea Ucrainei, având în vedere că
Parlamentul European a decis să acționeze în instanță Consiliul UE după ce a fost exclus din discuțiile privind program de apărare SAFE, a anunțat miercuri serviciul său de presă, conform
Ucraina promite să cumpere arme americane în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanțate de Europa, în încercarea de a obține garanții de securitate din partea SUA, după încheierea
Chestiunile teritoriale vor fi decise între Rusia și Ucraina, a declarat luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, după convorbirile desfășurate la Casa Albă cu președintele american Donald Trump și lideri europeni
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizează că nu poate exista o separare între Ucraina și Republica Moldova în procesul de aderare la UE. Potrivit lui, un astfel de scenariu ar transmite
Ministrul de externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere de rămas bun cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, ambasadorul Janis Mazeiks, aflat la finalul mandatului său de patru
Statele Unite sunt dispuse să ofere Ucrainei garanții de securitate după încheierea războiului, însă apartenența la NATO nu va face parte din aceste garanții, a declarat președintele Franței, Emmanuel Macron,
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va ajunge astăzi la Berlin pentru a participa, alături de cancelarul german Friedrich Mertz, la o videoconferință cu liderii europeni, președintele SUA Donald Trump și vicepreședintele
Uniunea Europeană va elabora un nou, al 19-lea, pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, citat de Reuters. Decizia vine pe
Industria europeană de apărare își extinde producția într-un ritm fără precedent, suprafața totală a facilităților crescând cu 7 milioane metri pătrați de la începutul războiului din Ucraina. Ritmul actual de
Ungaria a refuzat să semneze luni declarația comună a statelor membre ale Uniunii Europene prin care se exprimă sprijinul ferm pentru Ucraina înaintea negocierilor SUA-Rusia programate vineri în Alaska. Premierul
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a anunțat convocarea unei reuniuni de urgență a miniștrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene, în contextul pregătirilor pentru summitul programat pe 15
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că primul cluster de negocieri pentru aderarea Ucrainei și Moldovei la Uniunea Europeană ar trebui deschis simultan, subliniind că cele două țări au început
Autoritățile Republicii Moldova sunt pregătite să deschidă negocierile de aderare la UE în luna septembrie, susține vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul unei emisiuni la postul public Moldova