Aderarea completă a României la Schengen ar putea ajunge pe agenda Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din 10 octombrie, fie la cel din luna decembrie, anunță Victor Negrescu, vicepreședinte
Aderarea completă a României la Schengen ar putea ajunge pe agenda Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din 10 octombrie, fie la cel din luna decembrie, anunță Victor Negrescu, vicepreședinte
Pentru votul prin corespondență, care va fi pilotat pe 20 octombrie în șase state, se tipăresc 5427 de buletine de vot, câte 1809 buletine pentru trei exerciții electorale: două tururi
Polițiștii desfășoară ample măsuri de investigație pentru localizarea unui tânăr de 21 de ani din Bălți, care a dispărut în noaptea de 21 septembrie. Acesta a plecat de acasă aproape
Victimele regimului comunist din actuala Republică Moldova au fost comemorate marți în orașul Timișoara, din România, prin inaugurarea unei expoziții foto-documentare la Memorialul Revoluției, transmite Mitropolia Banatului a Patriarhiei Române.
Președintele american Joe Biden a anunțat joi un ajutor militar semnificativ, în valoare de aproape 8 miliarde de dolari, destinat Ucrainei, cu scopul de a sprijini Kievul în „câștigarea acestui
Patru echipaje de pompieri au intervenit, azi-dimineața, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de la etajul șase al unui bloc din mun. Bălți. Apelul la Serviciul 112 a fost
Noi dovezi sugerează că legătura dintre compania franceză „Lagardere” și autoritățile moldovene a fost stabilită imediat după revenirea aeroportului din Chișinău în proprietatea statului, scrie Bani.md. O investigație recentă realizată
Homosexualii, lesbienele și alți reprezentanți ai comunității LGBT se vor aduna la un nou festival organizat la Chișinău, chiar în ajunul Hramului Chișinăului, sărbătorit anual cu ocazia marii sărbători creștine „Acoperământul
Polițiștii din Ungheni caută o minoră de 14 ani, care a dispărut în data de 23 septembrie. Fata, care locuiește în satul Pîrlița, a părăsit instituția de învățământ la care
Gruparea condusă de fugarul Ilan Șor continuă campania de recrutare a cetățenilor în calitate de voluntari în organizația „Evrazia”. Pe platforma Telegram au fost create mai multe grupuri, unde oamenii
Biroul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a emis o declarație pe pagina sa de X, afirmând că „știrile despre încetarea focului nu sunt adevărate”. Această reacție intervine la scurt timp după
Trinitas TV, în parteneriat cu TVR Moldova, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și Mitropolia Basarabiei, invită cetățenii să participe la premiera filmului documentar „Martirul Unirii”, dedicat Sfântului Preot Mucenic
Comisia Electorală Centrală anunță că azi începe tipărirea buletinelor pentru votul prin corespondență la referendumul privind integrarea europeană și alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Buletinele vor fi tipărite la Tipografia
Fostul președinte al SUA și actualul candidat republican Donald Trump l-a criticat pe președintele Volodimir Zelenski la un miting de campanie pe 25 septembrie, acuzându-l pe liderul de la Kiev
Serviciul de Informații și Securitate a blocat accesul la șase site-uri din Rusia și la o platformă online, activă în R. Moldova, care promova mesaje împotriva referendumului de integrare în
Președintele Camerei Reprezentanților din SUA, Mike Johnson, i-a cerut președintelui Volodimir Zelenski să o demită imediat pe ambasadoarea Ucrainei în SUA, Oksana Markarova, pentru presupusa „interferență electorală” legată de vizita
Premierul Dorin Recean va conduce delegația R. Moldova la sesiunea înaltă a Adunării Generale a ONU, care se desfășoară la New York. În plenul Adunării, șeful executivului va ține un
Șase sportivi moldoveni au intrat în clasamentul mondial al Federației Internaționale de Lupte Asociate (United World Wrestling), fiind în primii 10 la categoriile lor de greutate. Pe primul loc, la
Un acord temporar de încetare a focului între Israel și Hezbollah este așteptat să fie implementat „în următoarele ore”, potrivit oficialilor americani. Armistițiul va dura 21 de zile de-a lungul
Cea de-a zece ediție a Zilelor Filmului Românesc (ZFR) începe joi, 26 septembrie, la Chișinău și va dura până duminică, 29 septembrie. Peliculele vor fi prezentate, în mare parte, la
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, 25 septembrie, că au fost propuse modificări la doctrina Federației Ruse privind recurgerea la armă nucleară, în contextul în care Ucraina încearcă să-şi
Timp de aproximativ nouă ani, doar trei miliarde de lei au fost încasate din activele Băncii de Economii, „Banca Socială” și Unibank, aflate în proces de lichidare încă din toamna anului
România a semnat un acord de împrumut de 920 de milioane de dolari cu SUA pentru achiziții militare, a anunțat șeful Executivului de la București, Marcel Ciolacu, în cadrul unei
Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de argint și o medalie de bronz la Olimpiada Balcanică de Informatică. Concursul are loc în orașul Ohrid, Macedonia de Nord,
România exportă astăzi 1,9 milioane de metri cubi de gaze în Republica Moldova, prin gazoductul Iași – Ungheni, ceea ce înseamnă aproape 10% din producția locală. Potrivit economedia.ro, în prezent
Episcopul de Bălți și Fălești al Mitropoliei Moldovei, Marchel, nu renunță la declarațiile politice transmise enoriașilor direct din biserici. Ierarhul face deschis campanie electorală pentru candidatul independent la prezidențiale Victoria
Comisia Electorală Centrală informează concurenții electorali și participanții la referendum că nu va răspunde provocărilor politice, deoarece misiunea sa este de a asigura buna organizare și desfășurare a alegerilor, fără
Liderul formațiunii „Partidul Nostru” susține că este defavorizat de către Comisia Electorală Centrală (CEC) în raport cu alți candidați. Supărarea lui Usatîi a venit după ce CEC a respins sesizarea
Un bărbat de 65 de ani, proprietar al unei ferme de păsări dintr-o localitate din raionul Hîncești a fost plasat în arest pentru 30 de zile pentru trafic de persoane.
Învățământul dual, implementat acum în școlile profesionale, va fi extins din toamna 2025 și în universități. Metodologia va permite studenților din anul III sau IV, de la specialități precum marketing
Fermierii, dezamăgiți din nou de reacțiile autorităților centrale la solicitările făcute. Grupul de agricultori, care azi s-au întâlnit cu Maia Sandu, susțin că întâlnirea a fost „fără rezultate” și nu
A început campania de vaccinare contra gripei pentru sezonul gripal 2024-2025. Autoritățile au achiziționat un lot de 200 de mii de doze de vaccin antigripal Influvac Tetra, transmite IPN. Potrivit
Ministrul Afacerilor Externe al României, Luminița Odobescu, a participat marți, alături de președintele Klaus Iohannis, la deschiderea segmentului la nivel înalt al celei de-a 79-a sesiuni a Adunării Generale a
Candidatul PAS, Maia Sandu, vine cu mai multe soluții și măsuri sociale pentru creșterea bunăstării cetățenilor moldoveni până în 2030. De exemplu, Sandu își propune introducerea, din 2025, a unie pensii
Un atac aerian israelian asupra Beirutului a ucis marți un comandant de rang înalt al Hezbollah, pe măsură ce atacurile cu rachete de ambele părți au alimentat temerile privind un
Premierul României, Marcel Ciolacu, va efectua, în curând, o vizită oficială la Chișinău. Potrivit surselor ziua.md, data exactă a vizitei încă nu a fost stabilită, însă se va produce între
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, cu suportul mascaților din BPDS „Fulger”, au reținut alți doi complici în cazul exploatării sexuale
Sportul poate aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, consideră Alexandra Piscupescu, fostă gimnastă de performanță în România, antrenor și arbitru internațional, coordonatoarea diviziei de Sport Diplomacy din cadrul
Până la aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, sediul Filarmonicii Naționale, distrus aproape în totalitate în urma unui grav incendiu din 2020, urmează să fie reconstruit. Ministrul Culturii, Sergiu Prodan,
Un eveniment special pentru credincioșii din Ungheni va avea loc duminică, 29 septembrie. Aici va fi sfințită Biserica „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfântul Gherasim din Kefalonia și Sfântul Teofil
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți în cadrul Consiliului de Securitate al ONU că războiul dintre Rusia și Ucraina nu poate fi oprit doar prin discuții, ci Moscova trebuie
O fabrică ilegală de producere a țigărilor contrafăcute a fost destructurată la Fălești de către ofițerii Departamentului antifraudă și conformare al Serviciului Vamal. Potrivit autorităților, la fabrica ilegală erau contrafăcute
O nouă ședință de judecată pe cazul fostului premier Vlad Filat este planificată pentru mâine, 26 septembrie, la Curtea Supremă de Justiție, potrivit Deschide.md. Ședința pe această cauză a fost
În prezent, în instanțe se află pe rol 32 de cauze penale din totalul celor 270 inițiate de procurori pentru falsificarea certificatelor de imunizare împotriva Covid-19. Cele mai multe dosare
Un accident grav s-a produs marți pe drumul de ocolire a orașului Orhei. Un camion plin cu mere s-a răsturnat, iar șoferul a fost prins în interiorul autovehiculului. A fost
Doi tineri, de 23 și 24 de ani, au fost reținuți de polițiștii Capitalei în timp ce plasau în așa-numitele ascunzișuri pachețele cu hașiș și marijuana. Asupra lor a fost
Fostul președinte al SUA, Donald Trump, nu are programată nicio întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, săptămâna aceasta, în timpul vizitei oficiale a liderului ucrainean în Statele Unite, a informat
O captură record de cocaină a fost făcută în Portul Constanța în urma unei ample operațiuni cu nume de cod „Exotic”, desfășurată de Poliția Română, Serviciul Antidrog și procurorii DIICOT.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este „mai aproape de sfârșit” decât cred mulți oameni și a făcut apel la aliații occidentali să întărească forțele
Peste 34 de mii de refugiaţi ucraineni beneficiază de protecţie temporară în capitala Moldovei. Numărul acestora a crescut cu peste 600 de persoane în puţin peste o săptămână, a precizat
Dezvoltarea programelor pentru studenți și profesori, intensificarea proiectelor comune de cercetare și sprijin pentru noi accesări de finanțări internaționale. Sunt câteva subiecte abordate, marți, în cadrul unei vizite a ministrului
Consilierul pentru comunicații în domeniul securității naționale al Casei Albe, John Kirby, a făcut marți un nou apel către cetățenii americani din Liban, îndemnându-i să părăsească țara „cât timp călătoriile comerciale sunt
Comisia Electorală Centrală a înregistrat, marți, ultimii trei candidați pentru prezidențialele din 20 octombrie. Este vorba despre fostul procuror Victoria Furtună, jurnalista Natalia Morari și fostul ministru de Externe, Tudor
Cel puțin trei oameni au fost uciși și 15 răniți în urma unui bombardament asupra orașului Harkov, care a avut loc marți după-amiază,a declarat Oleg Sinegubov, șeful administrației militare regionale,
Obiectivul comun al autorităților din România și Republica Moldova este ca, până în 2030, cetățenii să poată circula de la București la Chișinău pe autostradă, a declarat vineri Irinel Ionel
Comisia Electorală Centrală (CEC) a refuzat înregistrarea liderului Coaliției Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, în calitate de candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Decizia a fost luată la ședința
Un camion, care transporta 22 de tone de zahăr s-a răsturnat în apropiere de satul Miciurin din raionul Drochia. Accidentul, care a avut loc miercuri seara, s-a produs pe traseul dintre Drochia
Orașul ucrainean Vuhledar, din sudul regiunii Donețk, situat la o înălțime strategică, a suferit astăzi distrugeri semnificative în urma loviturilor aeriene ghidate rusești. Declarația a fost făcută de șeful Centrului
În contextul aniversării a 32 de ani de la reactivarea Sfintei Mitropolii a Basarabiei, Ziarul Lumina al Patriarhiei Române a realizat un interviu cu ÎPS Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei
Candidatul PAS, Maia Sandu, și-a anunțat trei obiective principale pe care și le pregătește pentru un nou mandat. Primele promisiuni se referă la sectorul social și creșteri salariale. Sandu susține
Cetățenii cu drept de vot, care, după ultima participare la alegeri, și-au schimbat locul de ședere, pot să-și declare locul nou de ședere la pretura de sector sau la primărie,
Renato Usatîi, candidat la alegerile prezidențiale, anunță că formațiunea pe care o conduce pregătește o lege, similară celei a lustrației, prin care își propune să curețe sistemul justiției de corupție
Geniștii militari din Batalionul Geniu „Codru” au intervenit luni în raionul Ștefan Vodă, după ce un localnic din Slobozia a descoperit două bombe de aruncător de calibru 60 mm în
Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, anunță că a semnat scrisorile oficiale adresate celor 27 de omologi din statele UE pentru a sprijini crearea Fondului de Dezvoltare și Solidaritate pentru agricultura din
R. Moldova și Ucraina lucrează activ la un Acord care va stabili baza recunoașterii reciproce a documentelor de studii și a gradelor științifice eliberate în Ucraina și Republica Moldova. De
În cadrul unui miting din Pennsylvania, candidatul republican la președinția Statelor Unite, Donald Trump, l-a numit pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski „cel mai mare comerciant din istorie”, criticând frecventele vizite
Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, care se ascundea în Rusia după ce a fost condamnat pentru două violuri, a fost extrădat autorităților de la Chișinău. Violatorul, condamnat
Ministrul Educaţiei al României, Ligia Deca, participă, marţi, la Chişinău, la conferinţa „Un viitor luminos dincolo de graniţe: Investiţia în Educaţia şi Îngrijirea Timpurie a Copiilor”, organizată de UNICEF din
Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud a primit sâmbătă titlul de cetățean de onoare al comunei Țiganca din raionul Cantemir, Republica Moldova. Titlul i-a fost acordat de către Gabriel Șișianu,
Israelul a declarat stare de urgență în toată țara, ca răspuns la intensificarea conflictului cu gruparea Hezbollah din Liban. Decizia a fost aprobată printr-o ședință de guvern desfășurată prin teleconferință,
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis un apel către cetățenii aflați în Republica Libaneză și statul Israel să manifeste vigilență sporită, având în vedere deteriorarea situației de securitate
Un copil de 5 ani ar fi fost hărțuit sexual de către un bărbat de 69 de ani în orașul Codru, municipiul Chișinău. Cazul s-ar fi produs acum două zile,
După ce se va încheia licitația de la aeroport, acest caz va trebui examinat de procurori. De această părere este fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere, care consideră că
Rusia și „complicii” săi încearcă în mod activ să prevină unitatea globală, a declarat președintele Volodimir Zelenski la Summit-ul Viitorului al Națiunilor Unite din 23 septembrie. Acesta i-a îndemnat pe
Inițiativa Chișinăului, anunțată încă vara, de a deschide după 2025 o ambasadă în Egipt a fost discutată, la New York, în cadrul unei întâlniri a ministrului de Externe, Mihai Popșoi,
Cel puțin 492 de oameni au fost uciși, dintre care 35 de copii și 1.645 au fost răniți în atacurile israeliene asupra Libanului de luni, a declarat ministerul libanez al
Anul trecut, în R. Moldova au fost înregistrate 1891 de cazuri de intoxicații, cele mai multe fiind provocate de medicamente, alcool, monxid de carbon, pesticide și produse chimice. Din numărul
Un copil de doar trei ani, care dispăruse de acasă, a fost găsit, luni seara, pe un câmp de lângă Comrat în urma unei mobilizări în masă a polițiștilor și
Un bărbat a fost găsit de polițiști și sancționat pentru faptul că i-a permis fiului său de 10 ani să urce la volanul mașinii sale, el fiind chiar pasager pe
Fostul ministru de Interne și lider al Platformei DA, Andrei Năstase, a devenit oficial candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Comisia Electorală Centrală a constatat că acesta a depus
Partidul Social Democrat European a fost înregistrat astăzi de Comisia Electorală Centrală în calitate de participant la referendumul republican privind integrarea europeană din 20 octombrie, cu opțiunea „Da”. „Vom promova cu
Un bărbat din raionul Dubăsari a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție, fiind bănuit că a cerut mită de 200 de mii de lei pentru a influența o decizie
Cel puțin 100 de oameni au fost uciși și peste 400 răniți în urma celui mai extins val de atacuri aeriene ale Israelului asupra unor ținte Hezbollah în ultimele zile.
Peste jumătate dintre rușii cu vârsta de peste 60 de ani observă semne de anxietate sau depresie, potrivit unui raport al publicației „Kommersant”, bazat pe un studiu realizat de Academia
Polile torențiale și furtunile din zilele de 14, 15 și 16 septembrie au provocat în mun. Chișinău pagube de 40 de milioane de lei, a anunțat municipalitatea. Edilul Ion Ceban
Doi bărbați, în vârstă de 34 și 36 de ani, au fost electrocutați în timp ce efectuau lucrări la rețeaua electrică în parcul „Gagauziya Land” din Congaz. Potrivit poliției, incidentul
În produsele alimentare prelevate de la cantina liceului „Aristotel” nu au fost identificate microorganisme patogene care ar putea provoca toxiinfecții alimentare. Inspecția desfășurată de către Agenția Națională de Sănătate Publică
Forțele de Apărare Israelului (IDF) au anunțat luni dimineață despre lansarea unor valuri „larg răspândite” de lovituri aeriene împotriva țintelor Hezbollah din Liban, avertizând civilii să se îndepărteze imediat de
Un cetățean moldovean fără adăpost a fost arestat sub acuzația de omor și tâlhărie după ce a înjunghiat mortal un tânăr italian de 26 de ani în timpul unui jaf
Peste 66 la sută dintre cetățenii moldoveni susțin că vor participa la referendumul privind integrarea europeană, arată un nou sondaj al companiei „iData”. În același timp, 26% au spus că
Un „grup de luptă” care operează sub ordinele Rusiei a fost neutralizat în timp ce pregătea „o preluare violentă a puterii la Odesa”, a declarat, luni, Serviciul de Securitate de
Maia Sandu este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor, potrivit unui sondaj prezentat luni 23 septembrie de către de compania iData. Șeful statului este
Preoții din subordinea Episcopiei de Bălți și Fălești, conduși de către Episcopul Marchel s-au angajat plenar în campania contra referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, se arată într-o
Majoritatea cetățenilor sunt pentru aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană. Cel puțin asta arată datele unui sondaj prezentat luni, 23 septembrie, de către compania iData. 56,1% sunt pentru aderare la Uniunea
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor aunță un șir de restricții pentru localnicii din Heleșteni, raionul Nispreni, acolo unde a fost depistat un focar de gripă aviară. Virusul a fost confirmat
Un crater masiv a fost surprins de imagini din satelit la un centru de testare a rachetelor din Rusia, după ce o rachetă balistică intercontinentală RS-28 „Sarmat” (Satan-2, conform codificării
Un incident bizar a marcat concertul de duminică din centrul Capitalei, desfășurat în cadrul Chișinău Youth Fest, organizat de Primărie. În timp ce piața era plină ochi cu oameni, două
Fostul premier Vlad Filat a criticat din nou modul în care autoritățile gestionează procesul licitațiilor spațiilor comerciale de la aeroport. Potrivit lui, concursurile nu sunt decât un circ și le-a
Zeci de mii de tineri s-au adunat, duminică seară, la Concertul „Chișinău Youth Fest”, organizat în Piața Marii Adunări Naționale de Primăria Capitalei. „Cineva spune că au fost 10 mii,
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ajuns duminică în Statele Unite, într-o vizită crucială în care va susține un discurs la ONU, pe fondul eforturilor de a pune capăt războiului. Zelenski