Financial Times anticipează că în 2025 Rusia și Ucraina vor semna un acord de pace, în cadrul căruia Kievul va accepta „controlul de facto, dar nu juridic” al Moscovei asupra
Financial Times anticipează că în 2025 Rusia și Ucraina vor semna un acord de pace, în cadrul căruia Kievul va accepta „controlul de facto, dar nu juridic” al Moscovei asupra
Ministrul Energiei din Bulgaria, Vladimir Malinov, a declarat că țara sa este pregătită să ofere ajutor Republicii Moldova după ce Rusia va opri furnizarea de gaze către aceasta, începând cu
Comisia Europeană dă asigurări că este pregătită pentru încheierea acordului care reglementează tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina. Acordul de tranzit a expirat marți, 31 decembrie, iar Kievul a anunțat că
Ministerul rus al Apărării a anunțat distrugerea a 68 de drone deasupra mai multor regiuni ale țării. Potrivit autorităților, 25 de drone au fost doborâte în regiunea Breansk, 17 deasupra
Rusia a lansat în această dimineață un atac masiv cu rachete asupra Ucrainei, potrivit surselor ucrainene de monitorizare. Sunt raportate lansări de rachete de croazieră și balistice, însoțite de explozii
Statele Unite vor furniza Ucrainei un ajutor financiar suplimentar de 3,4 miliarde de dolari, a anunţat luni secretara Trezoreriei SUA, Janet Yellen, după ce preşedintele american în exerciţiu, Joe Biden,
Pe 30 decembrie, în urma unui proces de negociere, 150 de militari ruși capturați de forțele ucrainene au fost eliberați și transferați pe teritoriul Republicii Belarus. În schimb, Rusia a
Kremlinul a respins informațiile vehiculate de presa ucraineană despre o presupusă „întâlnire istorică” pe 30 decembrie, care ar urma să pună capăt fazei active a războiului. „Nu există contacte internaționale
Prețurile gazelor naturale din Europa au crescut semnificativ, după ce președintele rus Vladimir Putin a exprimat îndoieli privind posibilitatea încheierii unui acord pentru menținerea fluxurilor de gaze prin Ucraina, scrie
Autoritățile ruse au recunoscut că în zona aeroportului din Groznîi a avut loc un atac cu drone din partea Ucrainei, care a determinat instituirea unui regim de interdicție aeriană înaintea
Poliția finlandeză investighează un incident care a dus la deteriorarea cablului de energie subacvatic Estlink 2, ce leagă Finlanda de Estonia, și suspectează că petrolierul „Eagle S”, sub pavilionul Insulelor
Surse guvernamentale din Azerbaidjan au confirmat pentru Euronews că prăbușirea avionului „Azerbaijan Airlines” în Kazahstan, la Aktau, miercuri, a fost cauzată de o rachetă rusească. Potrivit surselor, racheta de tip
Președintele SUA, Joe Biden, a dat instrucțiuni Pentagonului să „continue intensificarea” livrărilor de arme către Ucraina ca răspuns la atacul masiv al Rusiei asupra țării în ziua de Crăciun. Pe
Avem o rachetă a lui Puțin, care ar fi rătăcit în dimineața de Crăciun prin spațiul aerian al Moldovei, potrivit armatei ucrainene. Avem un comunicat al ministerului Apărării, care spune
Ministerul Apărării din România (MApN) a anunțat miercuri dimineață că autoritățile ucrainene au informat despre o posibilă traversare a spațiului aerian românesc de către o rachetă a forțelor Federației Ruse. Incidentul
Războiul în curs din Ucrinase va încheia în 2025, fie printr-un acord de pace, fie prin distrugerea uneia dintre părți. Declarația a fost făcut de premierul Ungariei, Viktor Orban, într-un
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a acuzat pe premierul Slovaciei, Robert Fico, că subminează eforturile Europei de a reduce dependența de gazul rusesc și că sprijină indirect finanțarea războiului Rusiei împotriva
Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat duminică, în cadrul unei întâlniri internaționale din Finlanda, că amenințarea Rusiei asupra Europei depășește domeniul apărării, incluzând imigrarea ilegală și securitatea cibernetică. „Este vorba
Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin și-a exprimat dorința de a se întâlni cu el cât mai curând posibil pentru a discuta
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a anunțat pe pagina sa de Facebook, după o întrevedere cu președintele Rusiei la Moscova, că Vladimir Putin și-a exprimat disponibilitatea de a continua livrările de
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis duminică şi mai multă „distrugeri” în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un
Orașul Kazan, capitala Republicii Tatarstan din Rusia, situat la peste 1.000 de kilometri de Ucraina și linia frontului, a fost ținta unui atac cu drone care a provocat incendii și
Cel puțin cinci persoane și-au pierdut viața, iar peste 30 au fost rănite în orașul Rîlsk, regiunea Kursk, în urma unui atac masiv cu rachete atribuit Forțelor Armate ale Ucrainei,
Preşedintele român Klaus Iohannis a atras atenţia, joi, la Consiliul European, asupra intensificării atacurilor hibride ruseşti care vizează subminarea democraţiilor prin dezinformare, prin activităţi cibernetice maligne, manipulare prin social media,
Cel puțin un om a fost ucis și zece sunt răniți după ce armata rusă a lansat un atac masiv cu rachete asupra Kievului în dimineața zilei de 20 decembrie,
R. Moldova și-a sporit achizițiile de energie electrică de pe piața OPCOM din România, în urma impactului bombardamentelor asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au dus la întreruperea parțială a
Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele ales al SUA Donald Trump au convenit joi, în cadrul unei convorbiri telefonice, că războiul Rusiei împotriva Ucrainei durează „de prea mult timp”, a
Kievul a fost ținta unui atac masiv cu rachete în această dimineață, care a provocat explozii și incendii în mai multe cartiere, inclusiv în centrul orașului. Potrivit primarului capitalei ucrainene,
Contractul care expira la 31 decembrie între Ucraina și Rusia pentru tranzitul gazului natural prin teritoriul ucrainean nu va fi prelungit. Anunțul a fost făcut de președintele rus Vladimir Putin,
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a făcut o serie de declarații controversate și amenințări la adresa NATO în cadrul conferinței anuale de presă. El a adus din nou în discuție noua
Keith Kellogg, nominalizat de președintele ales al SUA, Donald Trump, pentru funcția de emisar pentru pace în Ucraina, urmează să viziteze Ucraina înainte de inaugurarea oficială a lui Trump, a
România nu a fost invitată la întâlnirea președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu alți șefi de stat, convocată miercuri seară la reședința șefului NATO, Mark Rutte. Declarația a fost făcută de
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuții miercuri cu secretarul general NATO, Mark Rutte, și alți lideri europeni pentru a consolida eforturile Kievului în război și pentru a analiza garanțiile
La Bruxelles se desfășoară primul summit al Uniunii Europene după schimbarea conducerii instituțiilor europene. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost invitat să participe, având în vedere că sprijinul pentru Ucraina
Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 19 decembrie la rafinăria de petrol Novoșahtinsk din regiunea Rostov, Rusia, în urma unui presupus atac aerian ucrainean, potrivit guvernatorului interimar Iurii
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa aspiră să înceapă negocierile pentru cel puțin două grupuri tematice de negociere din procesul de aderare la Uniunea Europeană în 2025,
Forțele de securitate ruse au reținut doi suspecți în cazul asasinării general-locotenentului Igor Kirilov și a asistentului său, uciși pe 17 decembrie la Moscova în urma exploziei unei bombe atașate
Momentul exploziei care l-a ucis pe generalul rus Igor Kirilov, șeful trupelor ruse de protecție nucleară, biologică și chimică, și pe asistentul său, în fața unei clădiri de pe Reazanskii
Negocierile reale pentru o pace durabilă vor începe doar atunci când Rusia nu va mai dispune de resurse pentru a continua războiul. Declarația a fost făcută astăzi de șeful Administrației
Comitetul de anchetă al Rusiei a calificat uciderea generalului locotenent Igor Kirillov, mort în explozia de marți dimineață de la Moscova, drept „act terorist”. „Incidentul a fost clasificat drept act
Serviciile de securitate ale Ucrainei (SBU) au fost responsabile pentru uciderea lui Igor Kirilov, a declarat o sursă din cadrul agenției pentru Reuters. Sursa a declarat că Kievul îl considera
Donald Trump a anunțat „unele progrese” în eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, subliniind dificultatea și grozăvia acestui război sângeros. La prima sa conferință de presă de la
Generalul locotenent Igor Kirillov, șeful trupelor de apărare împotriva radiațiilor, substanțelor chimice și biologice din cadrul forțelor armate ruse, a fost ucis în fața unui bloc de locuințe de pe
Secretarul general al NATO Mark Rutte îi va primi miercuri la Bruxelles pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi mai mulţi lideri europeni, au anunțat reprezentanții Alianţei luni, informează AFP, citat
Ministrul rus al Apărării, Dmitri Belousov, a declarat că Rusia trebuie să fie pregătită pentru un posibil conflict cu NATO în următorii 10 ani, subliniind că această eventualitate este prevăzută
Consiliul Uniunii Europene a adoptat astăzi al 15-lea pachet de măsuri economice și individuale restrictive, menite să limiteze și mai mult capacitatea Rusiei de a duce un război ilegal și
Rușii nu pot lichida un incendiu uriaș ce a cuprins unul dintre cele mai mari terminale petroliere din țară. Este vorba despre un depozit de combustibil de lângă orașul Oriol,
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a făcut joi un apel puternic către statele membre ale Alianței, solicitând o creștere semnificativă a cheltuielilor pentru Apărare și accelerarea producției militare pentru
Administrația Biden a anunțat joi un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, în valoare de 500 de milioane de dolari, a declarat secretarul de stat Antony Blinken într-un comunicat.
Ucraina a fost ținta unui atac masiv cu rachete lansat de Rusia, care a implicat rachete de croazieră și balistice. Potrivit rapoartelor preliminare, au fost lansate 93 de rachete, iar
Ucraina nu este încă pregătită pentru a începe negocierile cu Federația Rusă, a declarat Andrii Ermak, consilierul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu difuzat joi seară. Potrivit acestuia, Kievul nu
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a criticat vehement pe premierul Ungariei, Viktor Orban, după ce acesta a avut o convorbire telefonică de o oră cu președintele rus Vladimir Putin, în cadrul
Rusia ar putea efectua un nou atac asupra Ucrainei folosind racheta balistică experimentală Oreshnik, cu rază medie de acțiune. Purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului de Apărare al SUA, Sabrina
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a folosit prima sa întâlnire cu Donald Trump de la alegerile din SUA pentru a sublinia necesitatea garanțiilor de securitate în orice acord negociat pentru încheierea
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a purtat o convorbire telefonică cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la o zi după ce s-a întâlnit cu președintele ales al SUA, Donald Trump, la Mar-a-Lago.
Bulgaria a avertizat miercuri că va întrerupe tranzitul gazelor ruseşti pe teritoriul său către Europa Centrală dacă consorţiul de stat rus Gazprom nu va găsi o modalitate de a plăti
SUA au deblocat 20 de miliarde de dolari pentru Ucraina, partea sa din împrumutul de 50 de miliarde promis de G7 şi care va fi rambursat prin dobânzile la activele
Forțele armate ucrainene au lansat atacuri cu rachete și drone asupra regiunilor Breansk și Rostov, provocând incendii și pagube semnificative, potrivit declarațiilor oficialilor ruși. În satul Sven, aflat lângă orașul
Un atac cu rachetă lansat de forțele ruse a lovit o clinică privată din Zaporojie, Ucraina, provocând moartea a cel puțin șase persoane și rănirea a 22, printre care și
Ucraina „ar putea lua în considerare” propunerea președintelui francez Emmanuel Macron de a desfășura trupe europene de menținere a păcii pe teritoriul său, însă doar după stabilirea unui calendar clar
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a făcut declarații controversate despre alegerile prezidențiale din România, susținând că acestea sunt un exemplu de „mașinații politice”. Într-un dialog publicat de Ambasada Rusiei
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu acordat postului NBC News că va încerca să pună capăt conflictului din Ucraina, „dacă va putea”. În discuția cu jurnalista
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins apelul președintelui ales al SUA Donald Trump pentru încetarea imediată a focului în Ucraina, subliniind că, fără garanții clare, războiul poate fi reluat în
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a reacționat după prăbușirea regimului sirian condus de Bashar al-Assad, afirmând că războiul din Ucraina trebuie să se încheie printr-un acord de pace. Trump
Danemarca a transferat Ucrainei al doilea lot de avioane de luptă F-16, a anunțat președintele Volodimir Zelenski pe canalul său de Telegram. „Avioanele oferite de danezi din primul lot deja
Preşedintele rus Vladimir Putin a anulat joi, prin decret, obligaţia importatorilor de gaze ruseşti de a plăti exclusiv prin Gazprombank, entitate sancţionată de executivul american, informează EFE. De acum înainte,
Rusia va folosi tot ce are la dispoziţie pentru a împiedica o înfrângere în războiul împotriva Ucrainei, a declarat ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un interviu acordat controversatului jurnalist
Până în ianuarie 2025, Ucraina va beneficia de un nou pachet de sprijin militar din partea SUA, împreună cu un credit în valoare de 20 de miliarde de dolari, potrivit
Ucraina respinge apelul Washingtonului de a coborî vârsta de mobilizare în armată de la 25 la 18 ani, a declarat joi pentru AFP un responsabil ucrainean de rang înalt, sub
Ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Sibiga, a părăsit sala de ședințe plenare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) înaintea discursului ministrului rus de externe, Serghei Lavrov.
Forțele de ocupație ruse se pregătesc probabil pentru o ofensivă asupra regiunii Herson, potrivit afirmațiilor făcute de șeful Administrației Militare Regionale Herson, Aleksandr Prokudin pentru Financial Times. Potrivit publicației, Rusia
Jurnalistul american Tucker Carlson a ajuns din nou la Moscova pentru a discuta de această dată cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Carlson a anunțat că interviul va fi
Noul secretar general al NATO a avertizat că SUA se vor confrunta cu o „amenințare gravă” din partea Chinei, Iranului și Coreei de Nord dacă Ucraina va fi împinsă să
Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a publicat, cu ocazia începerii reuniunii miniștrilor NATO, o poziție oficială privind garanțiile de securitate care ar putea fi luate în considerare ca măsuri de
Poliția Națională anunță că, în această dimineață, polițiștii din Orhei au fost alertați în legătură cu depistarea unei drone în extravilanul localității Podgoreni din raion. Informațiile au fost comunicate
Administrația Biden depune eforturi intense pentru a trimite Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, un demers masiv care a generat îngrijorări interne cu privire la diminuarea stocurilor militare
Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că încheierea rapidă a războiului din Ucraina fără pierderi teritoriale nu este realistă și că, pentru a obține pacea, Kievul ar putea
Cancelarul german Olaf Scholz a sosit pe 2 decembrie la Kiev, într-o vizită neanunțată, pentru a reafirma sprijinul Germaniei în fața agresiunii rusești. Aceasta marchează prima sa deplasare în capitala
Ucraina a anunţat vineri că Rusia i-a predat corpurile a 502 soldaţi, ucişi în războiul dintre cele două ţări, fără a preciza dacă a fost vorba despre un schimb, dar
Ministrul Apărării al Federației Ruse, Andrei Belousov, a sosit pe 29 noiembrie la Phenian pentru o vizită oficială, în cadrul căreia va avea întâlniri cu conducerea militară și politico-militară a
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat că Rusia va continua să folosească și să testeze arma „Oreșnik” ca răspuns la atacurile cu rachete occidentale asupra regiunilor rusești. Declarația a fost
Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei, utilizând rachete de croazieră și drone kamikaze. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, de la ora 19:30, forțele ruse au lansat un total
Moldelectrica a anunțat că sistemul electroenergetic național al Republicii Moldova funcționează stabil, fără a fi înregistrate deconectări cauzate de atacul masiv cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei. Autoritățile monitorizează situația,
Rusia a desfășurat un atac de amploare cu rachete asupra Ucrainei în dimineața zilei de 28 noiembrie, vizând infrastructura energetică în mai multe regiuni ale țării. Printre orașele afectate se
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat statele membre ale Uniunii Europene să-și mărească cheltuielile pentru apărare, aducându-le mai aproape de nivelul cheltuielilor Federației Ruse. Discursul său a
Fostul ministru de externe ucrainean Dmitro Kuleba nu are nicio speranță că președintele ales al SUA, Donald Trump, va putea intermedia un acord de pace. Într-un interviu „amplu și pesimist”
Agenția Federală Rusă de Transport Aerian a emis o notificare privind interdicția temporară a zborurilor în spațiul aerian din zona poligonului Kapustin Iar, din regiunea Astrahan. Restricția va fi în
Pe măsură ce se pregătește să părăsească Casa Albă, președintele Biden ar urma să facă un ultim apel către Congres pentru 24 de miliarde de dolari în ajutor pentru Ucraina,
Naftogaz, compania națională de gaze din Ucraina, a primit ultima tranșă de plată din partea Gazprom pentru tranzitul gazelor naturale către Uniunea Europeană și R. Moldova, conform unui contract semnat
Statele Unite nu au niciun indiciu că există o prezenţă a trupelor nord-coreene în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia, a declarat, luni, secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh. „Ceea ce
Rusia a lansat un număr record de drone asupra Ucrainei, în cadrul unei serii de atacuri care au inclus și rachete balistice „Iskander-M”. Forțele de apărare aeriană ale Ucrainei au
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby, a confirmat, luni, că Ucraina a primit autorizația de a lansa rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune asupra unor ținte
Sâmbătă, în urma unui atac cu rachete ATACMS în regiunea Kursk, sistemul de apărare aeriană al Rusiei a fost distrus, iar cel puțin cinci soldați ruși ar fi fost uciși.
Rusia a lansat un atac cu rachete asupra centrului orașului Odesa în această dimineață, provocând victime și avarierea infrastructurii civile, inclusiv a unor clădiri rezidențiale. Guvernatorul regiunii, Oleg Kiper, a
Ucraina a atacat în noaptea de luni o bază petrolieră din regiunea Kaluga, potrivit unor surse din mass-media ucrainene, inclusiv „Ukrainska Pravda” și „RBC-Ucraina”. Conform acestora, operațiunea a fost organizată
Ministrul de Externe al Franței, Jean-Noel Barrot, a declarat într-un interviu exclusiv pentru BBC că nu există „linii roșii” în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. El a afirmat că
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina are șanse reale să încheie conflictul cu Rusia anul viitor. El a subliniat că propunerile noului președinte ales al Statelor Unite, Donald
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut un mesaj dur adresat deputaților ucraineni, criticând decizia de a anula ședința Radei Supreme programată pentru 22 noiembrie. Parlamentarii au fost avertizați că vineri
Președintele ales al SUA, Donald Trump, intenționează să-l desemneze pe fostul șef al Serviciului Național de Informații, Richard Grenell, ca trimis special pentru soluționarea conflictului din Ucraina. Grenell, cunoscut pentru
Uzina metalurgică din Râbnița și-a redus semnificativ activitatea din cauza bombardamentelor Federației Ruse asupra Ucrainei. Liniile de înaltă tensiune din Podolsk, care alimentau întreprinderea, au fost distruse de loviturile cu