Partidele politice din Moldova au continuat să ascundă o parte semnificativă din cheltuieli, în ciuda noilor reguli legale, constată asociația Promo-LEX, într-un raport publicat recent, citat de IPN. Anul trecut,
Partidele politice din Moldova au continuat să ascundă o parte semnificativă din cheltuieli, în ciuda noilor reguli legale, constată asociația Promo-LEX, într-un raport publicat recent, citat de IPN. Anul trecut,
Fostul secretar al Partidului ALDE, Adrian Culai, a fost condamnat la patru ani de închisoare și amendat cu 200.000 de lei, „pentru acceptarea cu bună știință a finanțării partidului din
Proiectul de lege care vizează activitatea economică a liber-profesioniștilor a fost votat în prima lectură de Parlament. Este vorba despre freelancerii din domeniul creativ, cel IT, dar și cei care
Cei 27 de lideri europeni au reiterat joi, 26 iunie, în cadrul summitului Consiliului European, sprijinul ferm al Uniunii Europene pentru parcursul european al R. Moldova și au felicitat Chișinăul
Președintele României, Nicușor Dan, confirmă că a comis o greșeală atunci când a declarat că la Summitul Moldova-UE din 4 iulie va fi deschis primul capitol de negocieri pentru Chișinău,
Liderii Uniunii Europene nu au reușit să adopte o declarație comună privind sprijinul pentru Ucraina în cadrul reuniunii Consiliului European. Documentul a fost susținut de 26 din cele 27 de
Premierul ungar Viktor Orban a confirmat astăzi, în cadrul summitului Consiliului European de la Bruxelles, că Ungaria se opune deschiderii negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Informația a
Două persoane au fost condamnate la 5, respectiv 9 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „Banca de Economii”. Instanța a dispus că cei doi inculpați
Toate ordinele, medaliile și titlurile onorifice vor fi acordate de președintele R. Moldova doar o singură dată pe an – în 27 august, de Ziua Independenței. Regula se regăsește în
Inspectoratul Național de Investigații și procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale oferă detalii despre perchezițiile din această dimineață într-un dosar de coruperea electorală, finanțare ilegală și spălare
Serghei Carapunarlî a fost numit în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA) pe perioada restantă a mandatului directorului. Un proiect de hotărâre care prevede acest lucru a
Acum 12 ani, în ziua fatidică de 26 iunie 2013, poetul, publicistul, eseistul și dramarurgul Dumitru Matcovschi, unul dintre titanii literaturii basarabene și un vârf de lance al Mișcării de
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat în prima sa apariție după încetarea focului cu Israel că țara sa „a dat o palmă Americii” și a „zdrobit” regimul
Chișinăul va găzdui, în următoarele trei zile, Campionatul European de Rugby-7, care, paralel, este organizat și în Hamburg, Germania. Competițiile vor reuni echipe masculine și feminine din 15 state. Pentru
Președintele României, Nicușor Dan, a confirmat joi, în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, că Uniunea Europeană va deschide oficial, pe 4 iulie, la Chișinău, primul capitol de negociere privind
Forțele ucrainene au reușit să oprească înaintarea trupelor ruse în zona de frontieră a regiunii Sumî, a declarat joi comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, Aleksandr Sîrski. „Avansul trupelor ruse în
Președintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, și-a exprimat îndoielile că războiul Rusiei împotriva Ucrainei se va încheia în următorii trei ani, din cauza lipsei de voință reală din partea Rusiei. Declarația a
Companiile agricole, care în urma a cinci controale consecutive nu au înregistrat abateri și nici nu a avut abateri în activitate în ultimii trei ani, vor fi scutite de verificările
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un, a inaugurat cu „mare satisfacție” vasta zonă turistică de coastă Wonsan Kalma, un proiect ambițios menit să impulsioneze turismul în această țară, a
La sesiunea de bacalaureat din acest an, din cei peste 11400 de absolevenți de liceu, examenele au fost promovate de 89,8%, rata fiind similară cu cea din 2024. Din total
Canicula din sudul R. Moldova se extinde și în regiunea de centru și în câteva raioane de la nord. Avertizarea cod galben a fost actualizată de Serviciul Hidrometeorologic. Astfel, vineri,
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat sprijinul pentru participanții la parada Budapest Pride, programată pentru 28 iunie, și pentru întreaga comunitate LGBTQ+ din Ungaria, printr-un mesaj video
Liuba Șova și Nicolae Roșca au fost numiți în funcția de judecător al Curții Constituționale. Parlamentul a adoptat în ședința de joi, 26 iunie, două proiecte de hotărâre care prevăd
Primăria Capitalei anunță finalizarea aplicării ultimului strat de asfalt pe strada Nicolae Dimo din sectorul Rîșcani, pe porțiunea cuprinsă între străzile Aleco Russo și Tudor Vladimirescu. Este pentru prima dată
Cod galben de pericol excepțional de incendii de vegetație a fost emis de Serviciul Hidrometeorologic. Avertizarea intră în vigoare mâine și va fi valabilă până joi, 3 iulie. Amintim că
Un accident rutier grav a avut loc miercuri seară, 25 iunie, în județul Constanța, pe DN 22, în apropiere de localitatea Tariverde. Un autocar care transporta aproximativ 60 de cetățeni
Fostul vicepremier Andrei Spînu o șantajează pe Maia Sandu și o amenință că „va rupe PAS în două, dacă vor mai fi reținuți oamenii lui”. Declarația a fost făcută de
Prim-ministrul Dorin Recean a reacționat la protestele din această dimineață de la Orhei, unde câteva zeci de oameni l-au întâmpinat cu huiduieli și mături. Potrivit lui, protestatarii au fost plătiți
Un nou protest în fața Parlamentului. Deputații partidului de guvernare sunt acuzați de promovarea unor politici de inechitate socială prin stabilirea unor salarii „exorbitante” pentru demnitarii și funcționarii PAS, în
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, au semnat miercuri, la Strasbourg, un acord pentru crearea unui Tribunal Special dedicat agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Acest
Președintele României, Nicușor Dan, participă joi și vineri, 26-27 iunie 2025, la primul său summit al Consiliului European, desfășurat la Bruxelles. România solicită reafirmarea sprijinului ferm față de Republica Moldova,
Andrei Spînu își îndeamnă foștii colegi din PAS să fie raționali și să intre în campania electorală analizând „cel mai prost scenariu”, inclusiv cel că nu vor obține majoritatea în
Oamenii legii au descins în această dimineață cu percheziții la reprezentanții grupării „ȘOR” și ai blocului „Victorie”. Informația despre percheziții a fost confirmată pentru Inspectoratul General al Poliției și Procuratura
Vizita premierului Dorin Recean de astăzi în raionul Orhei a fost marcată de proteste și incidente neașteptate. Mai mulți cetățeni s-au adunat cu mături în fața Consiliului Raional Orhei, unde
Administrația Naționale a Penitenciarelor (ANP) are un director nou. Adjunctul instituției, Alexandru Adam, a fost desemnat câștigătorul concursului pentru funcția de șef la ANP. El a fost singurul candidat înscris
Sute de zboruri au fost anulate miercuri, 25 iunie, pe principalele aeroporturi din Belgia – Zaventem (Bruxelles) și Charleroi – din cauza unei greve generale declanșate în semn de protest
Mai multe explozii au fost raportate în noaptea de 26 iunie în capitala Rusiei, Moscova, în urma unui atac cu drone atribuit Ucrainei. Autoritățile au impus restricții temporare de zbor
România celebrează azi o sărbătoare închinată unuia dintre cele mai puternice simboluri ale identității și unității unei națiuni. Peste Prut este sărbătorită Ziua Drapelului Național, prilej cu care în toată
Iranul a anunțat redeschiderea spațiului său aerian în estul țării, în a doua zi a unui armistițiu cu Israelul care a pus capăt unui război de 12 zile. Spațiul aerian
Omul de afaceri Veaceslav Platon se va afla în arest în Londra încă cel puțin cinci luni. Cererea procurorilor de la Chișinău de extrădare a politicianului din Marea Britanie va
Judecătoria Ungheni a anulat decizia Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Boldurești cu privire la confirmarea turului II de scrutin al alegerilor locale noi din 1 iunie 2025 și în acest fel
Președintele american Donald Trump a declarat că liderul rus Vladimir Putin ar putea avea ambiții teritoriale care depășesc granițele Ucrainei. Afirmația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă
A le cere europenilor să cheltuiască mai mult pentru apărare în timp ce lansezi un război al taxelor este o aberație, a afirmat miercuri, 25 iunie, președintele francez Emmanuel Macron,
Președintele Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a avut o întrevedere cu însărcinatul cu afaceri al SUA în R. Moldova, Daniela DiPierro. Printre subiectele abordate în cadrul discuției au fost alegerile
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, promitea, trei ani în urmă, în 29 iunie 2022, că „în cel mult trei ani, cu tot cu întârzieri” vor fi inaugurare cele două spitale regionale
Echipamentele de ultimă generație le-au permis chirurgilor de la Spitalul Republican „Timofei Moșneaga” să facă o realizare inedită. Pentru prima dată, o tumoare la capul pancreasului, depistată la o femeie
Șefului Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, Alexandru Corețchi, a demisionat după un mandat de peste doi ani. Plecarea funcșionarului a fost confirmată de Cancelaria de Stat. „Ca urmare a
Poliția solicită suportul cetățenilor pentru depistarea unui bărbat de 64 de ani, dispărut în data de 13 iunie. Familia acestuia a alertat polițiștii la 17 iunie, comunicând că bărbatul a
Secretarul de stat american, Marco Rubio, a declarat că președintele Donald Trump va amâna impunerea unor noi sancțiuni dure împotriva Rusiei, pentru a păstra spațiul necesar unor eventuale negocieri de
Liderii statelor membre NATO au încheiat summitul desfășurat la Haga cu o declarație comună în care își reafirmă „angajamentul de neclintit” față de apărarea colectivă prevăzută în Articolul 5 al
Legislația privind cetățenia R. Moldova urmează să fie revizuită prin excluderea unui șir de neconcordonanțe și includerea unor noi rigori. De exemplu, printre noutățile unui proiect, avizat de Comisia juridică
Președintele României, Nicușor Dan, și președintele SUA, Donald Trump, au avut miercuri prima lor întâlnire oficială în marja summitului NATO de la Haga. Momentul a fost surprins în imaginile oficiale
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a efectuat marți, 25 iunie, o vizită la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi, una dintre cele mai însemnate vetre monahale ale Bucovinei, aflată sub oblăduirea Arhiepiscopiei Sucevei
Un lot de 22 de autobuze va fi oferit orașului Bălți din partea autoritățiilor din Reșița, România, oraș înfrățit cu Bălți. Decizia a fost luată de Consiliul municipal, după ce
În perioada 20–22 iunie, Republica Moldova a fost gazda unei vizite oficiale a generalului-maior Duke A. Pirak, comandantul interimar al Gărzii Naționale Aeriene a Statelor Unite. Scopul vizitei a fost
Parlamentul iranian a aprobat suspendarea cooperării cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), acuzând organizația că acționează împotriva intereselor naționale și periclitează securitatea științifică și nucleară a țării. „Această cooperare
Proiectul bugetului municipal pentru anul 2025 a fost retras de pe ordinea de zi a CMC-ului și urmez să fie revizuit, după ce Guvernul a tăiat 98 de milioane de
Fostul șef al agenției spațiale „Roscosmos”, actual senator rus Dmitri Rogozin și comandant al Centrului de Forțe Speciale pentru Sisteme Fără Pilot „Bars-Sarmat”, a reacționat vehement la o glumă făcută
Comisia Electorală Centrală a înregistrat primul bloc electoral, care va putea depune ulterior dosarul pentru participarea în cursa pentru parlamentare. Este vorba de Blocul „Alternativa”, condus de politicienii Ion Ceban,
O femeie a murit lovită de fulger, în timp ce se afla într-o seră pe un câmp din satul Chirileni, raionul Ungheni. Alte două femei, care se aflau la locul
Un bărbat din Republica Moldova, care era urmărit internaţional pentru omor, a fost capturat, marţi, de poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca, a transmis, miercuri,
Un bărbat, rudă apropiată a șefului Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, a fost reținut astăzi, 25 iunie, de către ofițerii CNA și procurori. Potrivit unui comunicat de presă, bărbatul, care
Liber-profesioniștii din domeniul creativ, cel IT, dar și cei care prestează servicii individuale în construcții sau inginerie vor fi taxați cu un impozit unic de 15%. Proiectul de lege, care
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață în apropierea localității Colibași, raionul Cahul, soldat cu moartea a două persoane. Potrivit informațiilor preliminare furnizate de poliție, un bărbat în
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis marți o alertă de călătorie pentru Federația Rusă, avertizând cetățenii moldoveni asupra riscurilor sporite în această țară, pe fondul creșterii cazurilor de
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat miercuri dimineață reținerea a doi cetățeni ai Republicii Moldova, suspectați că ar fi acționat pe teritoriul Federației Ruse în interesul Serviciului
Președintele american Donald Trump a semănat din nou incertitudine în rândul aliaților europeni, punând sub semnul întrebării angajamentul Statelor Unite față de apărarea colectivă prevăzută în articolul 5, deși membrii
Ministerul Familiei, Muncii și Politicii Sociale din Polonia a anunțat lansarea unui program pilot ce prevede reducerea duratei săptămânii de lucru, fără afectarea salariilor sau a numărului de angajați. Inițiativa
Executivul vrea să instituie o comisie guvernamentală care va coordona măsurile de pregătire din sectorul energetic pentru sezonul rece. Din structura care va fi condusă de Dorin Recean vor face
Familiile care au contractat credite prin programul „Prima Casă” vor plăti, din 1 iulie, rate lunare mai mari, ca urmare a majorării automate a dobânzii anuale de la 6,9% la 9,02%. Creșterea
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) anunță că se află în faza avansată a negocierilor cu ofertanții selectați în procesul de vânzare a Portului Internațional Liber Giurgiulești. Potrivit unui
Liderul filialei din Anenii Noi a Partidului „Șor”, declarat neconstituțional în 2023, a fost trimis în judecată într-o cauză legată de finanțarea ilegală a formațiunii din partea unei rețele criminale.
Lucrările de reabilitare a străzii Liviu Deleanu din sectorul Buiucani al Capitalei sunt în toi. Muncitorii au aplicat primul strat de asfalt. În prezent, se fac lucrări pe prima porțiune, de la
Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger” a primit două vehicule blindate din partea Uniunii Europene. Fiecare costă 300 de mii de euro și au fost făcute la comandă. Acestea
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marți, 24 iunie, că „Europa apărării s-a trezit în sfârșit”, în contextul intensificării amenințărilor geopolitice și al pregătirilor pentru summitul NATO
Ambasadorul R. Moldova în Statele Unite, Viorel Ursu, își încheie misiunea și urmează să fie rechemat. Locul lui va fi luat de Vlad Kulminski, fost consilier al Maiei Sandu și
Serbia a decis să suspende complet exporturile de muniție și echipamente militare, în contextul acuzațiilor formulate de Rusia, care susține că Belgradul ar fi furnizat indirect arme Ucrainei, prin intermediari
Guvernul a dat aviz pozitiv pentru adoptarea în lectura a doua a proiectului PAS ce prevede ca Centrul responsabil de contracararea dezinformării să treacă în subordinea președintelui Republicii Moldova. Documentul,
Cunoscutul interpret Ion Suruceanu a lansat critici dure la adresa colegilor de breaslă, care au anunțat că vor participa pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile parlamentare din
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a fost ales marți, în funcția de președinte al Camerei Deputaților din România, revenind astfel în a treia cea mai importantă funcție în stat,
Un incident de o violență extremă a avut loc pe aeroportul internațional Șeremetievo, unde un bărbat a atacat din senin un copil de doi ani, pe care l-a ridicat brusc
Crearea unui Fond Național de Investiții cu alocări anuale de 400 de milioane de euro, identificarea a zeci de mii de locuri noi de muncă în sectorul IT și economia
România de pretutindeni marchează marți, 24 iunie Ziua Universală a Iei. Sărbătoarea a fost instituită în anul 2013. Data coincide cu sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și cu tradițiile populare
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că Israelul a renunțat la atacul planificat asupra Iranului, pe fondul unei escaladări periculoase a tensiunilor survenite la doar câteva ore după intrarea
Președintele american Donald Trump a declarat că atât Israelul, cât și Iranul, au încălcat armistițiul încheiat recent în Orientul Mijlociu. Declarațiile au fost făcute înainte de plecarea sa spre summitul
Din 17 august, vicepreședintele PAS, fostul ministru al Justiției Sergiu Litvinenco, își va începe, oficial, activitatea la Curtea Constituțională, iar actualul președinte al instanței, Domnica Manole, va intra într-un nou
Rusia a lansat în dimineața zilei de 24 iunie un atac cu rachete balistice asupra orașului ucrainean Dnipro, lovind infrastructura civilă și o garnitură de tren de pasageri, au anunțat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că își dorește o întrevedere cu liderul american Donald Trump în marja summitului NATO care se desfășoară pe 24 și 25 iunie la Haga.
Un bărbat a murit în această dimineață, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul opt al Spitalului de Urgență din Chișinău. Poliția cercetează cazul. Potrivit Poliției, apelul
Centrul rus de cultură din Chișinău ar putea activa nestingherit până în vara anului 2026, așa cum anunțase încă la sfârșitul iernii și diplomația de la Moscova. Ministrul de Externe,
Un biciclist Un biciclist de 32 de de ani a murit, după ce a fost lovit în plin de o mașină. Accidentul s-a produs în această dimineață pe traseul dintre
Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a transmis un mesaj de felicitare lui Ilie Bolojan, noul prim-ministru al României, în urma învestirii oficiale a acestuia în funcție, pe 23 iunie. „Îl
Reprezentanții Primăriei Chișinău califică drept o „mascaradă” operațiunea Poliției de Frontieră și a SIS de interzicere a aproximativ 200 de sportivi din Rusia și Belarus, care urmau să ajungă la
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a ordonat Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) să reia atacurile de intensitate ridicată asupra Teheranului, în urma unui presupus tir cu rachetă lansat
Noul ministru de externe al României, Oana Țoiu, a primit luni seară mesaje de felicitare din partea omologilor săi din Republica Moldova și Ucraina, care au salutat numirea sa în
„Guvernarea a instituit un control total asupra spațiului mediatic pentru a împiedica cetățenii să afle adevărul. Dar cât încearcă mai mult să instituie controlul, cu atât răspunsul cetățenilor va fi
Judecătorul Curții Supreme de Justiție Ion Malanciuc a fost desemnat în funcția de judecător la Curtea Constituțională pe un termen de șase ani din data depunerii jurământului. Decizia a fost
Guvernul israelian a anunțat oficial că a acceptat propunerea Statelor Unite privind un armistițiu bilateral cu Iranul, subliniind însă că va „răspunde cu forță” în cazul oricărei încălcări a acestuia.
La aproape trei săptămâni de la declarația premierului Dorin Recean despre desfășurarea celor 10.000 de soldați ruși în R. Moldova în cazul în care la Chișinău vine o guvernare loială
Un bărbat din Glodeni a fost condamnat la șapte ani de închisoare, după ce a târât calul unui consătean pe care l-a legat de automobilul său până l-a omorât, dar și pentru mai