Alocația de stat pentru copiii moldoveni cu cetățenie română nu va fi pierdută chiar dacă părinții au rămas fără carte de identitate românească, dau asigurări autoritățile de la București, în
Alocația de stat pentru copiii moldoveni cu cetățenie română nu va fi pierdută chiar dacă părinții au rămas fără carte de identitate românească, dau asigurări autoritățile de la București, în
Declaraţia privind consolidarea rezilienţei României, Republicii Moldova şi Ucrainei în domenii cheie precum securitate energetică, securitate cibernetică şi cooperare pentru o mai bună conectare terestră a celor trei ţări a
Un acrobat spaniol, în vârstă de 39 de ani, a fost grav rănit sâmbătă seară, după ce a căzut de la aproximativ patru metri în timpul unui număr executat pe
Un incendiu violent a izbucnit în această după-amiază la București unde mai multe autovehicule au fost cuprinse de flăcări. O persoană a fost găsită decedată la fața locului, iar o
Încă fotbalist din Republica Moldova face pasul către un club important din România. Nicolae Sula, atacant în vârstă de 19 ani, a fost prezentat oficial de CFR Cluj, formație din
Trenul internațional „Prietenia”, care leagă Kievul de București, tranzitând teritoriul R. Moldova, a deraiat vineri dimineață în Gara de Nord București, în timpul unei manevre tehnice de împingere a garniturii
România avansează în demersurile pentru preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova. Un memorandum în baza căruia Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM), companie controlată de statul român,
În data de 10 februarie 2026, se împlinesc 638 de ani de la prima atestare documentară a orașului Suceava, una dintre cele mai importante cetăți medievale din spațiul românesc și
Peste 1.300 de primării din România intră astăzi în grevă de avertisment, în semn de protet față de de reforma administrației publice locale și centrale pregătită de Guvernul condus de
România a primit invitația de a participa la prima reuniunea Consiliului de Pace, programată pentru 19 februarie la Washington, însă o decizie finală privind prezența la eveniment urmează să fie
Valul de ger din ultimele zile din România a făcut ravagii în Delta Dunării, unde zeci de cai sălbatici au murit din cauza frigului extrem și a lipsei de hrană.
Vineri, la Catedrala Patriarhală din București, a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce. Evenimentul a avut loc spre finalul Sfintei Liturghii oficiată de Preafericitul Patriarh
Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a criticat dur decizia autorităților de la Chișinău de a lichida Universitatea din Cahul. Într-un comentariu pentru Edupedu.ro, fostul lider de la Cotroceni amintește
Doi bărbați, un român de 37 de ani și un grec de 54 de ani, au fost reținuți de autoritățile din Germania sub acuzația de sabotaj. Cei doi, angajați ai
Patriarhia Română împlinește astăzi 101 ani de la înființare. Actul care stă la baza patriarhatul românesc a fost aprobat de Sfântul Sinod în data de 4 februarie 1925, amintește Basilica.
Un raport oficial al Comitetului pentru Justiție din Camera Reprezentanților SUA arată cum Comisia Europeană s-a implicat direct în alegerile din mai multe state europene, inclusiv România, prin presiuni asupra
Ministrul Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu, începe marți o vizită de lucru în Statele Unite, la invitația secretarului de stat american Marco Rubio, urmând să participe la prima reuniune
Europarlamentarul român Victor Negrescu a propus în Parlamentul European introducerea unei taxe europene armonizate pentru companiile din industria jocurilor de noroc și a pariurilor online. Măsura este prezentată ca o
O piață publică din preajma Arenei Naționale din București, aflată în Sectorul 2, va purta numele lui Ilie Ilașcu, deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol, fost deputat în
Șoferul microbuzului care transporta suporteri greci și care a fost implicat în accidentul rutier din județul Timiș, soldat cu șapte morți și trei răniți, se afla sub influența drogurilor și
Peste 100.000 de cetățeni români născuți în Republica Moldova au rămas fără carte de identitate, în urma aplicării unei noi legi privind evidența populației, adoptată în 2023. Măsura face parte
O nouă mărturie cutremurătoare iese la iveală în ancheta privind accidentul rutier mortal din România, în care șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic și-au pierdut viața, iar alți trei au
Republica Moldova va primi din partea României un sprijin financiar de 1,7 milioane de euro pentru realizarea primului inventar forestier național, informează Moldpres. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului
Șase persoane și-au pierdut viața, marți, într-un accident rutier deosebit de grav produs pe DN6 – E70, în județul Timiș, din România, în apropierea localității Lugojelul, la intrarea pe centura
Romania Majoritatea cetățenilor români din dreapta Prutului s-ar pronunța în favoarea reunificării R. Moldova cu România, în cazul organizării unui referendum în următoarea perioadă. 56% dintre respondenți declară că ar
Universitatea din Oradea, România, a transmis un punct de vedere oficial în care își exprimă îngrijorarea față de intenția de comasare a Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul
Mii de kilometri de garduri electrice vor fi instalate în România, pentru a limita situațiile în care oamenii ajung în contact cu animale sălbatice, mai ales în comunitățile unde se
Orașul Sângera, din municipiul Chișinău, și comuna Ciurea, din județul Iași, au semnat un acord de înfrățire, în ajunul celebrării a 167 de ani de la „Mica Unire” din 1859.
Astăzi se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca Mica Unire de la 1859. A fost momentul fondator al statului român modern, realizat prin dubla
Costurile integrării spațiului dintre Prut și Nistru în România s-ar ridica la aproximativ 400 de miliarde de dolari, distribuiți pe parcursul a două decenii. Calculul a fost făcut de senatorul
Polițiștii de frontieră din Iași și Sighetu Marmației fac joi 73 de percheziții la locuințele unor persoane din județul Botoșani într-un dosar de falsificare a documentelor de identitate, anunță Parchetul
Senatorul român Petrișor Peiu, al cărui tată a fost basarabean refugiat în România, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în care susține că Reunirea cu România
Parlamentul European a adoptat o propunere de trimitere a acordului MERCOSUR la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a evalua conformitatea conţinutului acestuia cu tratatele UE. Nu mai puţin
Partidul Social Democrat din România solicită autorităților române competente să clarifice urgent cu autoritățile ucrainene motivele pentru care România a fost omisă din lista statelor pentru care Ucraina a reglementat
Municipiul Arad ar putea deveni primul oraș din România în care transportul public local va fi gratuit. Potrivit Primăriei, inițiativa vine ca măsură de atenuare a efectelor majorării taxelor și
Ce înseamnă „Fondul Moldova”, aprobat la finele anului trecut de Senatul României? Care ar fi costurile Reunirii, pe care ar trebui să le suporte România, pentru a integra spațiul dintre
O furtună geomagnetică extrem de puternică, de nivel G4.7, a provocat apariția aurorelor polare în numeroase regiuni ale lumii, inclusiv la latitudini neobișnuit de joase, potrivit platformei astronomice Spaceweather. Fenomenul
România analizează inițiativa președintelui SUA pentru noul așa-zis „Consiliu de Pace”, însă președintele Nicușor Dan „nu poate să răspundă în pripă unei inițiative foarte importante”. Declarațiile au fost făcute de
România se află în etapa finală a demersurilor pentru preluarea Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM Constanța), potrivit informațiilor publicate de
Subiectul reunirii cu România a fost readus pe tapet, iar discuțiile pe această temă au revenit subit și în forță în spațiul public, după mai bine de trei decenii. Este
Academia Română și Academia de Științe a Republicii Moldova au transmis, într-o declarație comună către oamenii de știință și cultură de la Chișinău și București, că „există o cale durabilă
Ministrul Sănătății din România, Alexandru Rogobete, efectuează astăzi, 16 ianuarie, o vizită oficială la Chișinău. În cadrul vizitei, oficialul român a avut o întrevedere cu ministrul Sănătății, Emil Ceban. Discuțiile
Președintele României, Nicușor Dan, lasă deschisă posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România, afirmând că integrarea europeană a Chișinăului este „una din căile de a fi împreună”. Declarația a fost făcută
După președintele Maia Sandu, și premierul Alexandru Munteanu a declarat că ar vota „DA” la un eventual referendum privind reunirea R. Moldova cu România. Acesta a spus că, „la nivel
Comisia Europeană alocă României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE). Aceasta este a doua cea mai mare sumă distribuită unui
Un bust în cinstea poetului Mihai Eminescu a fost inaugurat miercuri, în orașul Ujgorod, Ucraina, în cadrul unui eveniment cultural organizat de Universitatea Națională din Ujgorod în parteneriat cu ONG-ul
Mihai Eminescu a făcut multă cultură, prin poezie și publicistică, însă cum vedea el cultura acum 150 de ani, într-o Românie care tocmai atunci când poetul venise la „Timpul” ducea
Acum 176 de ani, în 15 ianuarie 1850, la Botoșani, se năștea poetul, marele gânditor și publicist Mihai Eminescu. Este unanim considerat cel mai proeminent reprezentant al Literaturii Române, iar scrierile sale
Magistrații români vor prelua din februarie dosarul în care este acuzat de trădare de patrie fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Balan, arestat
Ministrul Energiei al României, Bogdan Ivan, a dispus convocarea, luni, la ora 12:00, a Comandamentului Energetic Naţional, având în vedere prognoza meteo pentru următoarele zile. La ora 13:30, ministrul Energiei
Un autocar plin cu 47 de pasageri a luat foc sâmbătă, pe o șosea din localitatea Soromiclea, județul Mureș, iar circulația a fost blocată pe ambele benzi, anunță agenția de
În 9 ianuarie 1993, la vârsta de 99 de ani, în Statele Unite s-a stins din viață Anton Crihan, militant convins pentru Întregirea României, deputat al Sfatului Țării și fruntaș
S-a stins din viață Augusta Anca, fondatoarea Universității Tibiscus din Timișoara, intelectual rafinat și important om de cultură, care a marcat profund învățământul superior privat din România postdecembristă. Reprezentant de
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj credincioșilor în Ajunul Bobotezei, subliniind că Botezul este temelia tuturor Tainelor și începutul vieții în Hristos. Aghasma Mare sfințește sufletul, trupul și locurile, fiind
Poliția elvețiană a identificat corpurile a încă 16 victime ale incendiului izbucnit la barul Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana. Printre aceştia se numără şi un cetăţean român, în
O avalanșă de mari dimensiuni s-a produs astăzi în Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, după ce a fost declanșată accidental de doi schiori aflați în zona cunoscută drept „Balcoane”, informează
România trimite în Elveția un avion militar configurat pentru misiuni medicale, care va transporta la Paris șase tineri cu arsuri grave în urma incendiului produs în barul din Crans-Montana. Anunțul
Oficialii ucraineni și NATO au salutat decizia României de a se alătura inițiativei PURL și de a aloca 50 de milioane de euro pentru achiziția de armament destinat Ucrainei, subliniind
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a transmis un mesaj video cu ocazia Anului Nou 2026 și al Sărbătorii Botezului Domnului, care va fi prăznuit, conform calendarului îndreptat în ziua de
Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care a decis ca România să se alăture statelor care contribuie la propunerea SUA privind „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL),
„Ultimul tronson al Autostrăzii Unirii A8 intră în licitație”, a anunțat marți secretarul de stat în Transporturi al României Horațiu Cosma. Proiectul va beneficia de finanțare din fondurile militare SAFE
Academia Română și Academia de Științe a Moldovei își reafirmă rolul fundamental în consolidarea unității spirituale, culturale și științifice a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, pregătind temelia pentru
Acum 78 de ani lua sfârșit o epocă unică și imensă pentru români. După preluarea puterii, comuniștii reușesc să înlăture, cu forța, printr-o lovitură de stat, Monarhia în România. Era
În urmă cu 133 de ani, în data de 29 decembrie 1892, la Castelul Sigmaringen din Germania, avea loc una dintre cele mai importante alianțe din istoria Casei Regale a
O amplă operațiune de salvare montană a fost declanșată luni dimineață în Munții Făgăraș, pentru evacuarea a patru turiști din R. Moldova rămași blocați la Refugiul Călțun din cauza condițiilor
Patru persoane originare din Republica Moldova stau blocate în Refugiul Călțun, transmite Salvamont Argeș. Turiștii au plecat spre vârful Negoiu fără să țină cont de avertizările meteo, astfel că au
România este lovită de un episod sever de iarnă. Administrația Națională de Meteorologie a emis cod roșu de viscol, valabil 24 de ore, între 28 decembrie, ora 10:00, și 29
Toate vocile unioniste din R. Moldova trebuie să se adune și să discute fără patos, dintr-o perspectivă pragmatică foarte clară, opțiunea unirii R. Moldova cu România. Opinia aparține geopoliticianului și
România se apropie de un prag simbolic în infrastructura rutieră – peste 500 de kilometri de autostradă și drum expres neîntrerupți, care vor lega direct Oltenia de Moldova. Acest lucru
Locuitorii și oaspeții capitalei României vor putea vizita Catedrala Națională în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026. Sântul lăcașul va fi deschis zilnic, între orele 09:00 și 17:00,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a transmis un mesaj de sărbători, în care a îndemnat oamenii să întâmpine Crăciunul cu „credință, speranță și iubire darnică”, pentru a aduce pace în lumea
Autoritățile din județul Sibiu au declanșat, marți după-amiază, Planul Roșu de Intervenție, după ce tavanul piscinei interioare a unui hotel din municipiul Sibiu s-a prăbușit. Incidentul a avut loc la
Ministrul Educației din România, Daniel David, a demisionat. Despre acest lucru scrie HotNews, cu referire la surse guvernamentale. Demisia a fost depusă la solicitarea premierului. Potrivit sursei citate, propunerea pentru
Există gesturi care, deși par minore, dezvăluie cu o claritate uimitoare o criză mult mai profundă decât evenimentul în sine. Zilele trecute, în plenul Camerei Deputaților, deputatul Silviu Vexler a
Arhitectura de sprijin militar pentru Ucraina se extinde semnificativ pe Flancul Estic al NATO. Începând cu luna ianuarie 2026, România va găzdui al doilea centru major de coordonare și tranzit
Un bărbat care duminică participa la o vânătoare a anunţat că a găsit o dronă, căzută printre arbori, din zona comunei argeşene Lereşti. Potrivit News.ro, poliţia a anunţat instituţiile abilitate
Se împlinesc 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, care a pus capăt puterii comuniste din România. La 21 decembrie 1989, regimul comunist a organizat Marea Adunare
Electrica, compania din România axată pe distribuţia şi furnizarea de energie, a anunţat vineri la Bursa de Valori București (BVB) că va prelua societatea Electrica Furnizare Grup SRL – Chişinău,
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri dimineaţă, că România susţine proiectul de acord de liber-schimb între UE şi Mercosur, rezervele avute în trecut fiind depăşite după discuţii cu agricultorii.
Opoziția Ungariei față de Ucraina există, a spus joi, înaintea reuniunii Consiliului European la care se va discuta inclusiv despre extinderea Uniunii Europene. Șeful statului român a fost întrebat dacă
Procurorii din România au efectuat joi aproximativ 40 de percheziții într-un amplu dosar penal care vizează dobândirea sau redobândirea frauduloasă a cetățeniei române, prin folosirea unor documente falsificate. Printre persoanele
România va fi conectată la rețeaua electrică din vestul Europei, care va mări capacitatea de transportare a curentului în țară. Ministrul român al energiei, Bogdan Ivan, a subliniat că interconectarea
Senatul României a adoptat luni moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu. Demersul a trecut cu 73 de voturi „pentru” și 43 „împotrivă”, după ce și PSD,
Val de critici și ironii pe rețelele de socializare, după ce președintele Parlamentului Igor Grosu a felicitat, într-un mesaj publicat pe Facebook „minoritatea română” din R. Moldova la Forumul Național
Credincioșii care se urmează calendarul neîndreptat îl cinstesc astăzi, 13 decembrie, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, încreștinătorul geto-dacilor și ocrotitorul românilor de pretutindeni. Este o sărbătoare marcată cu
Sprijinul pentru unirea R. Moldova cu România rămâne constant în rândul moldovenilor de acasă, însă în realitate opțiunea unionistă este în ascensiune. Opinia aparține sociologului Doru Petruți, director IMAS, și
Gigantul german Bosch a anunțat că aproximativ 510 dintre cei 1.800 de angajați ai săi de la centrul din Timișoara își vor pierde locul de muncă până în 2030. Aceste
Lucrările la noul pod rutier peste râul Tisa, care va lega Sighetu Marmației (România) de Bila Țerkva (Ucraina), au ajuns în faza finală, odată cu încheierea testelor complexe de siguranță
Cantitatea de gaze importată miercuri dimineață de R. Moldova din România a atins capacitatea maximă zilnică a conductei Iași–Ungheni, de 6 milioane metri cubi, cotă care a fost înregistrată la
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat marți, 9 decembrie, de la Paris, că speră ca dronele provenite din războiul dintre Rusia și Ucraina să nu mai traverseze România, iar dacă
MInisterul Energiei din Republica Moldova a venit cu mai multe precizări privind ajutorul de avarie accesat luni de către Moldelectrica. Potrivit ministrului Dorin Junghietu, această energie de avarie nu reprezintă
Moldelectrica a fost nevoită să solicite din nou, în după-amiaza și seara de luni, 8 decembrie, energie electrică de avarie din România. Solicitarea a fost determinată de dezechilibrul sistemului electroenergetic
Acum 140 de ani, în 9 decembrie 1885, în nordul Basarabiei, la Șirăuți, se năștea Daniel Ciugureanu, doctor remarcabil, unul dintre artizanii Unirii Basarabiei cu România, ministru, deputat și președinte
Rezultatele oficiale ale votului pentru Primăria București, comunicate de Biroul Electoral din România, îl indică pe liberalul Ciprian Ciucu drept viitorul primar general al municipiului București. Anca Alexandrescu, susținută de
Candidatul PNL, Ciprian Ciucu, actual primar al sectorului 6 din București, este indicat de majoritatea sondajelor la ieșirea de la urne drept câștigător al alegerilor pentru Primăria capitalei României. Candidatul
Sorana Cîrstea, în vârstă de 35 de ani și aflată pe locul 43 în clasamentul WTA, a făcut sâmbătă un anunț care a emoționat lumea tenisului. Jucătoare profesionistă de tenis
Bucureștenii sunt chemați astăzi la urne pentru a desemna noul primar general al capitalei României, în cadrul alegerilor locale parțiale organizate după alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte.
Omul de afaceri Vlad Musteață, fondatorul Proimobil și asociat în North Bucharest Investments (NBI), a apărut sâmbătă dimineață într-o transmisiune video de la sediul companiei, negând categoric informațiile privind reținerea
La Chișinău a avut loc un eveniment deosebit dedicat Zilei Naționale a României, organizat sub genericul „Ce frumos!”, care a reunit oameni de cultură, cercetători, cadre didactice, diplomați, medici și
Acum 155 de ani, în 5 decembrie 1870, în județul Brăila, se năștea Stan Poetaș, remarcabilul general al Armatei Române, participant la operațiuni importante din Primul Război Mondial și la