Mii de oameni au venit miercuri la Arena Națională din București, la priveghiul lui Mircea Lucescu, pentru a-i aduce un ultim omagiu legendarului fost antrenor. Decedat marți, 7 aprilie, Lucescu
Mii de oameni au venit miercuri la Arena Națională din București, la priveghiul lui Mircea Lucescu, pentru a-i aduce un ultim omagiu legendarului fost antrenor. Decedat marți, 7 aprilie, Lucescu
Postul de televiziune Realitatea Plus din România va emite în continuare. Curtea de Apel București a decis, miercuri, 8 aprilie, suspendarea executării deciziei prin care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA)
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis mesajul de Paștele, îndemnând credincioșii să trăiască bucuria Învierii prin iubire, solidaritate și rugăciune pentru pace, transmite Basilica.ro. În mesajul său,
Lumea fotbalului se pregătește să îl conducă pe ultimul drum pe Mircea Lucescu, care s-a stins din viață marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani. Organizatorii au anunțat
Federația Română de Fotbal (FRF) și-a exprimat „regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu”. Într-un comunicat de presă, FRF
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) din România a decis marți retragerea licenței audiovizuale și pentru postul Gold FM, controlat de familia fostului politician Cozmin Gușă. Motivul invocat este același ca
Academia Română are un nou președinte, după cel de-al doilea tur de alegeri care s-a desfășurat astăzi, 7 aprilie. Este vorba despre academicianul Marius Andruh, care este și membru de
Un consorțiu de firme din România și Bulgaria a fost desemnat astăzi câștigător pentru construcția unei porțiuni importante din Autostrada Unirii (A8), tronsonul Târgu Frumos – Lețcani, cu o lungime
Consiliul Național al Audiovizualului din România a retras licența de emisie pentru postul de televiziune Realitatea Plus. Reprezentanții instituției motivează decizia prin faptul că televiziunea ar avea 28 de amenzi
Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a făcut noi declarații despre o posibilă reunificare a Republicii Moldova cu România, spunând că această chestiune „devine din ce în mai relevantă”. „Cetățenii de
Biserica Ortodoxă Română (BOR) anunță că tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va fi menținută și în acest an, însă, în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, există un plan
Una dintre cele mai atractive și accesibile destinații de vacanță, în perioada sărbătorilor pascale, este, cu siguranță, România. Asta deoarece aici găsești tradiția trăită, nu simulată, peisaje de poveste, dar
Acum 536 de ani, în 6 aprilie 1490, se stingea din viață Matia Corvin, marele rege al Ungariei, fiul renumitului voievod român transilvănean Iancu de Hunedoara. Viitorul rege, cunoscut în
Statul român a identificat soluții pentru a rezolva problema cărților de identitate românești anulate, a declarat europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui României pentru relația cu românii de pretutindeni,
Noi informații despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Spitalul Universitar de Urgență București a transmis sâmbătă dimineață „că evoluția pacientului este firească patologii existente, cu o dinamică pozitivă”.
Scandalul privind achizițiile de vaccinuri anti-COVID la nivel european, cunoscut sub numele de „Pfizergate”, revine în atenție după ce un tribunal din Bruxelles a obligat România să achite aproximativ 600
Fostul selecționer al României, Mircea Lucescu, ar fi suferit un infarct în dimineața zilei de 3 aprilie, chiar în spital, potrivit unor surse medicale citate de ProSport. Incidentul ar fi
Coiful de aur de la Coțofenești a fost recuperat, anunță publicația olandeză De Telegraaf citând surse. De asemenea au fost găsite și cele trei brățări de aur. Coiful și cele
Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a anunțat că Baza Mihail Kogălniceanu urmează să devină cea mai mare din NATO. El a evidențiat parteneriatul strategic dintre cele două țări și
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-Covid comandate de la Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a mulțumit României pentru sprijinul constant oferit în ultima perioadă, în special în urma crizelor energetice și de poluare a râului Nistru. Mesajul a fost
Spaţiul aerian al Israelului este închis pentru zborurile civile şi aşa va rămâne şi în perioada Paştelui ortodox. O soluţie a fost totuşi găsită pentru ca Lumina Sfântă să ajungă
Parteneriatul dintre Statele Unite ale Americii și România nu a fost niciodată mai puternic și mai important, a declarat ambasadorul SUA la București, Darryl Nirenberg, într-un interviu pentru Agerpres. Nirenberg
România se situează pe locul 16 în Europa și pe locul 37 la nivel mondial în clasamentul siguranței. Este una dintre cele mai sigure țări din Europa și la nivel
Autoritățile din Vrancea sunt în alertă maximă după ce viiturile au produs pagube semnificative și amenință mai multe localități. Circulația rutieră este afectată pe DJ 205 D, în zona satului
Parlamentul European presează Comisia Europeană pentru a propune soluții clare care să reducă costurile energiei și să protejeze cetățenii. În același timp, România trebuie să adopte mai repede decizii care
Cinci persoane și-au pierdut viața, luni dimineață, în urma unui accident rutier produs în zona localității Sânpaul, județul Cluj. În coliziune au fost implicate două camioane și un autoturism. Potrivit
Antrenorul echipei naționale a României, Mircea Lucescu, a fost trasportat duminică, la un spital din Bucureşti, după ce ar fi leşinat în timpul cantomamentului de la Mogoşoaia. Surse Antena 3
Unirea Basarabiei cu Regatul României este, indubitabil, un merit al elitei basarbene. Așa fruntași ca Pantelimon Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Inculeț, Ștefan Ciobanu, Constantin Stere, Vasile Stroescu, Paul Gore, Vladimir
Președintele Republicii Moldova a publicat un mesaj cu ocazia aniversării a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Potrivit ei, în fiecare an, la 27 martie, marcăm un eveniment
De Ziua Unirii Basarabiei cu România, în Capitală au fost cinstiți ostașii căzuți în cele două războaie mondiale din secolul trecut. În sectorul Botanica al Capitalei, în cadrul uneio ceremonii
Eveniment inaugural de amploare. Astăzi, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, în sectorul Botanica al Capitalei va fi redeschis Cimitirul Eroilor, proiect de reabilitare ce a durat câțiva ani și
Astăzi se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României, ce a fost piatra de temelie a celui mai important proiect de țară – formarea României Mari. Evenimentul
Guvernul României a aprobat joi, 26 martie, o ordonanță de urgență prin care declară situație de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 aprilie – 30
Premierul României, Ilie Bolojan, alături de ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, a adus un omagiu principalilor artizani ai unirii Basarabiei cu România, din 1918. Șeful Executivului a depus
44% dintre respondenţii dintre Republica Moldova şi 60,8% dintre moldovenii din diasporă ar vota „DA” la un referendum privind reunirea Basarabiei cu România, arată datele unui sondaj realizat de compania
Un incident neplăcut a avut loc miercuri pe aeroportul din Bruxelles, unde toate aeronavele aflate la sol au fost avertizate că vor exista întârzieri în alimentarea cu kerosen, pe fondul unei
Ambasadorul Israelului la București, Lior Ben Dor, a anunțat că autoritățile israeliene pregătesc aducerea Luminii Sfinte de la Ierusalim în România, în condiții de siguranță, în pofida situației tensionate din
Primăria Chișinău anunță inaugurarea, în 27 martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu România, a Cimitirului Eroilor Români din sectorul Botanica al Capitalei. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban,
Guvernul de la București urmează să adopte, în ședința de mâine, o ordonanță de urgență prin care va institui oficial situația de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere,
Un bărbat în vârstă de 58 de ani a fost rănit grav, duminică, după ce a fost atacat de un urs într-o pădure din județul Mureș, România. Incidentul a avut
Președintele Nicușor Dan a anunțat că România se alătură declarației comune semnate de Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Olanda și Japonia privind asigurarea libertății de navigație în Strâmtoarea Ormuz. În
Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, a declarat că situația din Israel rămâne tensionată din cauza conflictului militar, însă nu confirmă scenariile alarmiste răspândite în mediul online.
Acum 120 de ani, în 18 martie 1906, lângă Paris, inventatorul român Traian Vuia a demonstrat lumii că zborul mecanic era posibil, marcând o nouă eră în aeronautică. Pe un
Acum 170 de ani, în 18 martie 1856, la Paris era semnat un tratat crucial după încheierea Războiului Crimeii în care Rusia Țaristă a fost învinsă de Imperiul Otoman, susținut de
Toți cei cinci membri ai echipajului remorcherului „Astana”, sub pavilion românesc, au fost declarați decedați după ce nava s-a scufundat miercuri dimineață în Dana 1 a Portului Midia, județul Constanța,
Un remorcher cu cinci persoane la bord s-a scufundat miercuri dimineață în Portul Midia, județul Constanța, în timpul unor manevre portuare. Un marinar a fost scos din apă și adus
Rușii au lansat un nou atac asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în noaptea e luni spre marți, iar mai multe bucăți de drone s-au prăbuşit în zona localităţii Plauru
Ministerul de Externe al României a transmis luni o reacție oficială după declarațiile purtătorului de cuvânt al diplomației iraniene privind utilizarea bazelor militare românești de către Statele Unite. Într-un comunicat
Iranul a avertizat luni România că ar putea reacționa pe plan politic și juridic dacă autoritățile de la București vor permite Statelor Unite să utilizeze baze militare de pe teritoriul
Autorităţile române au trimis în Republica Moldova un nou transport de echipamente şi materiale de intervenţie pentru a ajuta la gestionarea situaţiei generate de poluarea accidentală a fluviului Nistru, potrivit
Evenimentul istoric din 27 martie 1918 va fi abordat, la Chișinău, în cadrul unei dezbateri publice – „Unirea pragmatică – între trecut și viitor”. Discuțiile, organizate de Liga Studenților din
Un moment de profundă emoție și recunoștință a avut loc la Otaci, raionul Ocnița, acolo unde, vineri, a fost inaugurat monumentul închinat generalului român Stan Poetaș, ucis în 1919 de
Omagiu pentru monarhia românească. Astăzi se împlinesc 145 de ani de când România a fost proclamată regat. După declararea independenței României, în 9 mai 1877, și recunoașterea ulterioară a acesteia prin
Un grup de hackeri având legături cu Iranul, intitulat Echipa 313 (Rezistența Cibernetică Islamică), susține că a atacat site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din România, ca răspuns la
O dronă de tip Shahed a fost filmată în spațiul aerian al Romania, în apropierea frontierei cu Ucraina, potrivit unor imagini apărute pe internet după ce locuitorii din Tulcea au
România și Ucraina au semnat ieri, 12 martie 2026, un Parteneriat strategic bilateral dar și tei acorduri de cooperare. Primul acord prevede sprijin din Ucraina pentru construirea în România a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele României, Nicușor Dan, au semnat joi, 12 martie, la București, o declarație de parteneriat strategic, în cadrul vizitei oficiale a liderului ucrainean în România.
Executivul de la București a aprobat joi ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind introducerea controlului coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de circulație, în punctul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a venit joi, 12 martie, într-o vizită oficială în România, unde a fost primit cu onoruri militare, la Palatul Cotroceni, de către președintele Nicușor Dan. Pentru
Iulian Vrabete, basist și membru important al trupei rock românești Holograf, a murit, vestea dispariției sale provocând reacții de tristețe în rândul fanilor și al muzicienilor din România. Artistul a
România ar putea găzdui temporar echipamente și forțe militare americane, inclusiv avioane de realimentare și sisteme de monitorizare, a declarat președintele Nicușor Dan, după ședința de miercuri a Consiliul Suprem
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat miercuri, 11 martie, că pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni și Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc miercuri, 11 martie, la ora 09:30, la Palatul Cotroceni, potrivit unui comunicat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va veni, joi, 12 martie, în România, într-o vizită oficială. Președintele Nicușor Dan îl va primi pe omologul său ucrainean la Palatul Cotroceni. Nu există deocamdată
Statele Unite sunt interesate să trimită avioane la baza de la Kogălniceanu pentru eventuale intervenții în Orientul Mijlociu, au declarat mai multe surse pentru G4Media. Potrivit acestora, discuțiile se află
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Deținuților Politici Anticomuniști, marcată anual pe 9 martie, subliniind curajul celor care au rezistat represiunii regimului comunist și au
2 din 5 români ar vota astăzi pentru AUR, în cazul în care în România ar avea loc alegeri parlamentare, arată un nou Barometru INSCOP. Conform sondajului, formațiunea condusă de
Fosta soţie a lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, anunţă că fiica lor, Irina, care, potrivit declaraţiilor fostului premier, nu a putut pleca joi spre România din Oman din cauza interdicţiei
Ne bântuie de ceva vreme „umbrela nucleară a Franței”. Nu știm exact ce înseamnă asta, impresia e că avem de-a face cu ceva gustos, ceva ce ar trebui să ne
România se numără printre statele UE cu cele mai mici scumpiri la carburanți, a declarat joi ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Potrivit lui, prețul motorinei a crescut în ultimele zile cu
Fiica fostului premier al României, Victor Ponta, aflată în Emiratele Arabe Unite, nu ar fi fost lăsată să urce în avionul care repatria cetățeni români din Dubai. Daciana și Victor
Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Andrei Țărnea, a anunțat miercuri că autoritățile de la București analizează mai multe scenarii pentru repatrierea sau evacuarea cetățenilor români aflați în
Ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, a declarat că diplomaţia europeană ar trebui să insiste pentru „un armistiţiu temporar negociat” în Orientul Mijlociu, pentru a permite evacuarea civililor, avertizând
„România analizează de mai mult timp propunerea Franței de a face parte din umbrela nucleară franceză”, au declarat surse oficiale de la Palatul Cotroceni pentru Antena 3 CNN. Precizările vin
Un număr de 318 români, pelerini şi turişti, au ajuns în noaptea de luni spre marţi în ţară, pe Aeroportul Otopeni, cu două zboruri, în sistem charter, organizate de agenţiile
Cursele speciale TAROM care urmau să aducă în România peste 300 de cetățeni români din zona de conflict din Orientul Mijlociu au fost reprogramate pentru seara de 2 martie, din
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță că a solicitat clarificări din partea Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, în contextul deteriorării situației din Orientul Mijlociu
Patriarhia Română a transmis două luări de poziție oficiale pe teme considerate sensibile: recunoașterea juridică a cuplurilor de același sex și respectarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți. Într-un mesaj
Președintele României, Nicușor Dan, a scris într-un mesaj pe X că România este „în deplină siguranță și nu se află sub niciun fel de amenințare directă”. El face un apel
Ministrul de Externe al României, Oana Țoiu, a declarat că anunțul privind moartea ayatollahului Ali Khamenei reprezintă „un moment de cotitură”, subliniind însă că riscul unei spirale a violenței în
Reprezentanța Patriarhiei Române la Locurile Sfinte oferă sprijin pelerinilor aflați în Israel, în contextul tensiunilor de securitate și al închiderii temporare a spațiului aerian. Situația din Israel s-a înrăutățit în
Fostul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandru Bălan, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, potrivit unui comunicat al parchetului din 27 februarie. Dosarul va
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița, în cooperare cu lucrătorii vamali, au descoperit 50 de cartușe nepercutate, calibru .22 LR, ascunse într-o pungă cu dulciuri,
Apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât o dronă rusească care se îndrepta spre nordul județului Tulcea, în timp ce se afla la doar 100 de metri de localitatea Chilia Veche,
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu finanțarea campaniei electorale a președintelui Nicușor Dan, potrivit unui document semnat
Monumentul în cinstea generalului român Stan Poetaș, ucis de bandele bolșevice în 1919, și a preoților din județul Soroca, deportați în Siberia, reconstituit mai bine de doi ani cu sprijinul Asociației „Monumentum”,
România se pregătește pentru Summitul B9+, care va avea loc pe 13 mai, la București. Potrivit unor surse de la Cotroceni, președintele american Donald Trump este invitat la reuniune, alături
Comisia de politică externă a Senatul României a subliniat, în unanimitate, necesitatea ca, pe parcursul negocierilor de aderare dintre Ucraina și Uniunea Europeană, autoritățile de la Kiev să asigure prezervarea
Ziarul românesc „Gazeta de Herța”, care apare la Cernăuți, a publicat o lista completă a tuturor militarilor din regiune care au murit pe front, în războiul declanșat de Federația Rusă.
Astăzi se împlinesc 125 de ani de la nașterea Preafericitului Justinian Marina, cel de-al treilea Patriarhul al României. Este supranumit și „Al treilea ctitor al Bisericii Ortodoxe Române”, datorită eforturilor
Academia Română ar putea deschide o filială la Chișinău, în cadrul unui proiect de cooperare extinsă cu Academia de Științe a Moldovei. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Academiei Române,
România intră în cursa europeană a tehnologiilor militare avansate. Compania OVES Enterprise, cu sediul central la Cluj-Napoca, a dezvoltat o rachetă de croazieră autonomă, dotată cu inteligență artificială, aflată deja
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că autoritățile americane nu mai pun sub semnul întrebării legitimitatea administrației de la București, în contextul vizitei sale la Washington pentru prima reuniune a
Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit aseară la primul summit al Consiliului Păcii organizat la Washington de către Donald Trump, iar mesajul liderului de la Cotroceni a fost că se
Președintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, să susțină o intervenție în cadrul primei reuniuni a Consiliului Păcii, care are loc joi la Washington, au declarat
Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai importanți sculptori ai secolului XX și creatorul unui limbaj artistic care a redefinit arta
Comisia Europeană a aprobat, miercuri, adăugarea produsului „Batog de sturion” din România în registrul său de indicaţii geografice protejate (IGP), informează un comunicat de presă al executivului comunitar, transmite Agerpres.
Președintele României, Nicușor Dan, urmează să zboare spre Washington miercuri după-amiază, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Administrația Prezidențială speră ca Aeroportul Otopeni să fie practicabil până la ora zborului,
Căderile masive de zăpadă au provocat blocaje majore în București și în sudul României. Autoritățile au închis mai multe autostrăzi și drumuri naționale, traficul aerian este grav afectat, iar trenurile