Grupul Volkswagen intenționează să reducă încă aproximativ 50.000 de posturi la nivel mondial, pe lângă cele aproximativ 50.000 de reduceri aflate deja în curs, în cadrul celui mai amplu program
Grupul Volkswagen intenționează să reducă încă aproximativ 50.000 de posturi la nivel mondial, pe lângă cele aproximativ 50.000 de reduceri aflate deja în curs, în cadrul celui mai amplu program
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a criticat dur statele europene, pe care le acuză că nu dispun de capacități militare suficiente pentru a contribui la protejarea navelor comerciale care tranzitează Strâmtoarea
Deficitul de motorină din Europa determină traderii să caute surse de aprovizionare la distanțe neobișnuit de mari. Aproximativ 90.000 de tone de motorină din Coreea de Sud urmează să fie
Europa nu a reușit să-și refacă suficient rezervele de gaze naturale înainte de începutul toamnei, iar situația ar putea declanșa o competiție mai dură pentru livrările disponibile pe piața mondială
Președintele rus Vladimir Putin a admis că autoritățile de la Moscova nu au anticipat amploarea atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor și a altor obiective energetice din Rusia și le-a transmis cetățenilor
Autoritățile pregătesc un plan amplu de reconstrucție capitală a două porțiuni importante din drumul național M3 Chișinău – Giurgiulești. Administrația Națională a Drumurilor anunță licitații pentru studiul de fezabilitate pentru
Avocatul femeii ucise la Măgdăcești, Andrei Oțel, susține că aceasta figura în calitate de victimă în mai multe cauze penale, iar soțul său ar fi încălcat în repetate rânduri măsurile
După erupția din 2010, numele vulcanului Eyjafjallajökull le dădea mari bătăi de cap piloților, jurnaliștilor și directorilor companiilor aeriene. Așa a apărut mem-ul de a-l numi „E15”, „începe cu E
Autoritățile norvegiene au sechestrat nava rusească „Profesor Molceanov” în arhipelagul Svalbard, în cadrul demersurilor companiei ucrainene Naftogaz de recuperare a despăgubirilor de miliarde de dolari acordate pentru activele confiscate de
Școlile din Republica Moldova vor trece, începând cu 1 ianuarie 2027, în subordinea directă a Ministerului Educației, după ce Parlamentul a adoptat reforma „Restart în educație”. Pentru început, excepție vor
Se împlinesc 480 de ani de la moartea lui Petru Rareș, fiul lui Ștefan cel Mare și unul dintre cei mai importanți domnitori ai Moldovei din secolul al XVI-lea. Considerat
Republica Moldova a cheltuit în ultimii șapte ani cu 95 de miliarde de lei mai mult decât și-a putut permite, iar în acest an datoria publică a depășit deja 150
Ucraina ar fi început o operațiune de amploare menită să perturbe activitatea aeroporturilor din Moscova prin atacuri repetate cu drone, susține jurnalistul The Atlantic Simon Shuster, citând o sursă de
Liderul PDCM, deputatul Ion Chicu, l-a pus în mare dificultate pe Secretarul de Stat de la Ministerul Economiei, Oleg Bivol, după ce i-a cerut, în plenul Parlamentului să spună ce
Ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, unde i-a fost înmânată o notă de protest în legătură cu intenția Federației Ruse
„Sistemul a eșuat, trebuie să recunoaște asta”. Este declarația făcută de președintele Parlamentului, liderul PAS, Igor Grosu, în contextul tragediei de la Măgdăcești din 31 august, când un bărbat, supus
Reintroducerea mecanismului de licențiere obligatorie a importului de cereale a fost aprobată, în prima lectură, de Parlament. Proiectul, propus de șeful Comisiei pentru agricultură, Serghei Ivanov, și avizat, săptămâna trecută,
Mii de persoane au protestat miercuri în mai multe orașe din Spania față de modul în care Guvernul premierului Pedro Sanchez a gestionat criza migratorie din Ceuta, după ce peste
Niciodată nu știi prin ochii cui te privește Dumnezeu, hazardul sau destinul. Poate prin ochii unui tată, abandonat la un azil de bătrâni. Poate prin ochii unor bunei de pe o fotografie,
Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, recunoaște că salariilor polițiștilor nu suficient de mari, însă spune că „este logic să împărțim plăcinta, ca să avem toți egal”. „Chiar
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție a organizat aproximativ 20 de percheziții în mai multe localități din R. Moldova într-o cauză penală privind finanțarea ilegală a unor partide și spălarea banilor
„Fjord”, noul film scris și regizat de Cristian Mungiu, va fi propunerea României pentru Premiile Oscar din 2027, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”, anunță Centrul Național al Cinematografiei
Doi cetățeni ucraineni, o adolescentă de 17 ani și un tânăr de 18 ani, au fost răniți în urma unei explozii produse în apropierea gării centrale din Augsburg, Germania. Deflagrația
Arhiepiscopia Chișinăului a Mitropoliei Basarabiei a instituit Bursa „Mitropolitul Gurie Grosu”, destinată tinerilor cu rezultate deosebite la învățătură care provin din medii social-vulnerabile. Decizia a fost adoptată ieri, 2 septembrie,
Guvernul condus de Giorgia Meloni a stabilit joi un record de longevitate în Italia, devenind executivul care a rămas neîntrerupt cel mai mult timp în funcție după Al Doilea Război
Prețul benzinei continuă să crească și ajunge la un nivel ce nu a mai fost atins din iunie 2022, în perioada crizei declanșate de începutul războiului din Ucraina. Pentru vineri,
Rusia va închide filialele Institutului Goethe din Moscova, Sankt Petersburg și Ekaterinburg, ca măsură de răspuns la încetarea activității centrului cultural „Casa Rusă” din Berlin. Anunțul a fost făcut de
Un bărbat de 62 de ani a suferit arsuri grave la un picior după ce apartamentul său a fost cuprins de flăcări. Incendiul s-a produs într-un bloc din Bălți, iar
Peste 7 600 de site-uri și platforme de jocuri de noroc neautorizate au fost identificate și incluse în mecanismul de blocare din Republica Moldova. Agenția Servicii Publice anunță că transmite
În urmă cu 36 de ani, în ziua 3 septembrie 1990, Parlamentul de la Chișinău adopta Legea nr. 250-XII prin care era instituită funcția de Președinte al RSS Moldova. În
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că o nouă întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin va avea loc atunci când vor exista condiții pentru încheierea unui acord de pace privind
Premierul Vasile Tofan anunță cinci măsuri urgente după tragedia de la Măgdăcești, unde, în 31 august, un bărbat aflat sub ordin de restricție și-a împușcat soția, după care s-a sinucis.
Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, și-a anunțat demisia, pe fondul unei controverse legate de achiziția de muniție pentru Ucraina. Estonia ar fi plătit în avans 70 de milioane de
Cazul tragic de la Măgdăcești scoate la iveală noi detalii revoltătoare. Poliția verifică și versiunea potrivit căreia brățara electronică aplicată bărbatului care și-a împușcat soția, apoi s-a sinucis, nu ar
Rusia a lansat în noaptea de miercuri spre joi un nou val de atacuri cu drone asupra Ucrainei, Kievul fiind vizat pentru a șaptea noapte consecutiv. Atacuri și pagube au
Chișinăul va transmite Federației Ruse o notă de protest în legătură cu intenția Moscovei de a deschide 16 secții de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile pentru Duma de Stat, programate
Brățara electronică purtată de bărbatul din Măgdăcești care, în 31 august, și-a împușcat soția, apoi s-a sinucis, nu mai transmitea semnal către platforma de monitorizare în dimineața crimei. Ministerul Justiției explică
Drone rusești de tip Shahed au lovit miercuri una dintre universitățile din Kiev chiar în timpul orelor, a anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, 160 de studenți se aflau
Premierul Vasile Tofan i-a cerut ministrei Protecției Sociale, Natalia Plugaru, să fie înăsprite criteriile de acordare a compensațiilor, astfel încât banii publici să ajungă la persoanele care au cu adevărat
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis Radei Supreme două proiecte de lege care prevăd înăsprirea răspunderii pentru organizarea și activitatea „call-centrelor” implicate în fraude, precum și măsuri suplimentare de protecție
Mai mult de jumătate dintre gospodăriile de la sate au toaletele în grădină și nu dispun de grup sanitar cu apă în interiorul locuinței, în timp ce în orașe această
Un schimb de focuri între angajați ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și reprezentanți ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării (GUR) s-a produs miercuri, 2 septembrie, la
Republica Moldova are, din 2026, primul fond de pensii facultative funcțional. Acesta le oferă cetățenilor posibilitatea de a acumula, separat de pensia de stat, economii care sunt investite pe termen
Șeful Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, a demisionat în contextul tragediei de la Măgdăcești, unde un bărbat, asupra căruia fusese emis un ordin de restricție cu aplicarea brățării electronice,
Prețurile gazelor naturale în Europa au atins miercuri cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2023, în timp ce petrolul Brent a urcat temporar peste 97 de dolari pe
O fetiță de doi ani și jumătate a rămas singură într-un apartament de la etajul al cincilea al unui bloc din sectorul Ciocana al Capitalei, după ce ușa s-a blocat în
Acum 433 de ani, în 2 septembrie 1593, Mihai Viteazul urca pe tronul Țării Românești, după una dintre cele mai spectaculoase ascensiuni politice din istoria medievală. În mai puțin de
Vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman, cere clarificări privind modul în care a fost respectat ordinul de protecție emis în cazul bărbatului din Măgdăcești, care și-a împușcat mortal soția, după care s-a sinucis.
Președintele rus Vladimir Putin a calificat drept „prostii” informațiile potrivit cărora autoritățile de la Moscova ar pregăti un nou val de mobilizare după alegerile pentru Duma de Stat din septembrie.
Aglomerația din punctele de trecere a frontierei începe să scadă odată cu venirea toamnei. În prima zi a lunii septembrie, fluxul de călători a coborât la 75 de mii de
Cinci blocuri ale centralelor electrice pe cărbune operate de RWE au fost deconectate de la rețea în urma unui incident produs la o stație electrică din Bergheim, în apropiere de
Benzina se scumpește din nou și atinge un nou record după criza din Orientul Mijlociu. Joi, 3 septembrie, un litru va fi vândut în stațiile de alimentare cu cel mult
Președintele României, Nicușor Dan, a pledat pentru promovarea unui „naționalism sănătos” și pentru o prezență mai puternică în spațiul public a oamenilor care „cred și muncesc pentru România”. Declarațiile au
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pentru anul 2026, iar deficitul bugetar va fi majorat cu 2,17 miliarde de lei, până la 23,07 miliarde de lei, ceea ce reprezintă circa 5,95% din
Podul de pe bulevardul Renașterii Naționale, care duce spre Circul din Chișinău, intră în reparație. Lucrările vor începe deja la mijlocul lunii septembrie, a anunțat primarului Ion Ceban. Potrivit edilului,
Republica Moldova va rămâne, până la sfârșitul anului 2027, cu 292 de primării, față de aproape 900 în prezent, în urma reformei administrației publice locale. Potrivit autorităților centrale, până la
Fotbalistul moldovean Oleg Reabciuk a devenit jucătorul clubului belgian de fotbal RSC Anderlecht Bruxelles. Fundașul a semnat un contract pe trei sezoane și, astfel, va fi membrul celei mai titrate
Președintele rus Vladimir Putin a calificat drept o „declarație de intenție privind terorismul de stat” avertismentul președintelui ucrainean Volodimir Zelenski potrivit căruia spațiul aerian al Rusiei devine tot mai nesigur
Consulatul General al Rusiei de la Bonn a anunțat suspendarea activității consulare, fără să aștepte termenul de 18 septembrie stabilit de autoritățile germane pentru închiderea instituției. Decizia vine după ce
Ungaria a blocat din nou avansarea Ucrainei către deschiderea a două noi clustere în negocierile de aderare la Uniunea Europeană. La reuniunea din 1 septembrie a grupului de lucru al
Forțele americane au atacat pentru prima dată petroliere iraniene, în cadrul unei noi strategii aprobate de președintele Donald Trump pentru a descuraja Teheranul să atace navele comerciale care tranzitează Strâmtoarea
Fragmente ale unui aparat de zbor au fost găsite, azi-dimineață, de polițiștii de frontieră în preajma satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, la șase kilometri de frontiera moldo-ucraineană. Rămășițele au fost
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat în această seară companiile aeriene internaționale, asigurătorii și statele partenere că spațiul aerian al Rusiei devine tot mai periculos din cauza intensificării atacurilor ucrainene
Fostul deputat Vlad Cubreacov a adresat o petiție Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Serviciului de Informații și Securitate, în care reclamă măsuri abuzive și interogatorii neoficiale la care
Comisia Electorală Centrală aplică noile prevederi electorale referitoare la alegerile din Găgăuzia. După trei tentative eșuate ale deputaților din regiune, CEC a stabilit data alegerilor pentru funcția de bașcan al
Un presupus atac cu dispozitive explozive a vizat, marți dimineață, o stație electrică din apropierea centralei Janschwalde, în landul Brandenburg din estul Germaniei. Poliția a confirmat descoperirea unor dispozitive explozive
Salariile au înregistrat o ușoară creștere în lunile aprilie, mai și iunie ale acestui an, însă ritmul majorării lefurilor rămâne modest în raport cu scumpirile. Câștigul mediu lunar brut a
Disputa privind dreptul de proprietate asupra Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Camencea, raionul Orhei, a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Anunțul a fost făcut de avocatul
Chișinăul devine, la început de septembrie, un punct de întâlnire pentru iubitorii de carte de pe ambele maluri ale Prutului. Salonul Internațional de Carte Bookfest Chișinău 2026 se va desfășura
Secretarul Armatei Statelor Unite, Dan Driscoll, și-a prezentat demisia după aproximativ un an și jumătate în funcție. Oficialul în vârstă de 41 de ani a avut un rol important în
Inspectoratul Național de Probațiune anunță că și el va iniția o anchetă internă în urma tragediei de la Măgdăcești, unde un bărbat, asupra căruia fusese emis ordin de restricție cu
Un grup de 11 state membre ale Uniunii Europene cere reducerea utilizării dreptului de veto în politica externă și trecerea, în anumite situații, de la regula unanimității la votul cu
Procuratura din Criuleni va verifica modul în care a fost executată de către instituțiile responsabile ordonanța de protecție emisă în privința bărbatului de 47 de ani, care în 31 august
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma inundațiilor devastatoare care au lovit Nepalul și Tibetul a depășit pragul de 1.000, în timp ce mii de oameni sunt în continuare
Acum 87 de ani, în 1 septembrie 1939, începea cel de-Al Doilea Război Mondial, considerat de istorici cea mai mare conflagrație globală, care a luat viețile a peste 60 de milioane
Înaltpreasfințitul Antonie a transmis un mesaj pentru elevi, profesori și părinți, cu ocazia începerii noului an de studii. Întâistătătorul Mitropolitul Basarabiei a subliniat importanța școlii, dar și al familiilor, pentru
Serviciul de Informații și Securitate a identificat „factori de risc” în privința a doi candidați la șefia companiei publice Teleradio-Moldova. Este vorba despre Andrei Zapșa și Sergiu Sandulescu. În cazul
Fostul primar al sectorului 1 din București, Clotilde Armand, a fost condamnată la un an de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria București, dar nu
O școală primară din Ginostra, un mic cătun izolat de pe insula Stromboli, în Sicilia, se redeschide după aproximativ 20 de ani pentru o singură elevă. Aisha, care a împlinit
Directorul General și fondatorul FLYONE, Mircea Maleca, a comentat, într-un interviu pentru portalul ZIUA, conflictul dintre companie și autoritățile Republicii Moldova. El susține că măsurile luate împotriva fondatorilor și companiei
Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, care și-a împușcat mortal soția, după care s-a sinucis, avea ordin de restricție emis de Poliție, fiindu-i aplicată o brățară electronică. Înainte de
Prețul benzinei a ajuns la un nou record istoric. Pentru marți, 2 septembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță un preț de 31,53 de lei pentru un litru de
Administrația președintelui american Donald Trump a permis revenirea Rusiei la discuțiile la nivel înalt ale G20, o schimbare semnificativă față de politica adoptată de Washington după invazia rusă în Ucraina
Un bărbat de 51 de a ani dintr-o suburbie a Chișinăului a fost găsit împușcat de fiica acestuia în vârstă de 17 ani. Cazul s-a produs în data de 31
Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți un atac masiv asupra regiunii Odesa, vizând infrastructura energetică, portuară și civilă. Printre obiectivele lovite se numără și un punct de
Primăria Chișinău va oferi câte 700 de lei pentru aproximativ opt mii de copii din familii cu venituri mici cu ocazia începerii anului de învățământ. Anunțul a fost făcut de
Interviu cu directorul general și fondatorul FLYONE, Mircea Maleca, despre conflictul cu autoritățile, starea actuală din aviație și planurile pentru viitor ale companiei aeriene. – Domnule Maleca, în ultimele săptămâni
Începând de astăzi, 1 septembrie 2026, consumatorii casnici din Republica Moldova achită un tarif majorat pentru gazele naturale, de 20,30 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus. Tariful anterior
Rusia a atacat în noaptea de luni spre marți cu drone de tip Shahed punctul internațional de trecere a frontierei Orlovka, din regiunea Odesa, aflat peste Dunăre de orașul românesc
Cel puțin opt persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite, între care trei copii, în urma unui nou atac lansat de Rusia asupra Kievului în noaptea de 1
Astăzi, în școlile publice și private răsună primul sunet de clopoțel. Prima lecție din acest an este dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova și
Creștinii ortodocși marchează astăzi, 1 septembrie, începutul unui nou an bisericesc. Spre deosebire de anul civil, care începe la 1 ianuarie, anul liturgic ortodox debutează în prima zi a toamnei
Autoritățile de la Chișinău au reușit să recupereze, timp de șapte ani, de la inițierea proceselor penale, doar 5% din banii pe care justiția a decis că trebuie recuperați de la
Lionel Messi și-a anunțat retragerea din echipa națională a Argentinei. Legendarul fotbalist a transmis că decizia a fost una dureroasă, dar consideră că a venit momentul să încheie acest capitol
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat luni seara că, în pofida afirmațiilor făcute de Vladimir Putin privind o eventuală încheiere a războiului, informațiile serviciilor de informații ucrainene și ale partenerilor
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia se îndreaptă spre încheierea conflictului din Ucraina. Afirmația a fost făcută în timpul unei întrevederi cu premierul indian Narendra Modi, în marja
Salariile angajaților din sistemul educațional din Ucraina vor crește cu încă 20% începând cu 1 septembrie 2026. Majorarea vine după o creștere de 30% aplicată la începutul acestui an, a
Guvernul prevede pentru lunile noiembrie și decembrie 2026 un buget total de 550 de milioane de lei pentru compensațiile monetare la energie, adică o medie de 275 de milioane de
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române, organizează Gala de decernare a premiilor pentru cele mai valoroase apariții editoriale din literatura română
Prim-ministrul R. Moldova, Vasile Tofan, consideră că nu trebuie obligatoriu să o vorbești cu accent de București ca să iubești limba română, pentru că „limba română sună la fel de