Statele Unite au obținut informații conform cărora „în acest moment” există 8.000 de soldați nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia, a declarat joi ambasadorul adjunct al SUA la Națiunile Unite,
Statele Unite au obținut informații conform cărora „în acest moment” există 8.000 de soldați nord-coreeni în regiunea Kursk din Rusia, a declarat joi ambasadorul adjunct al SUA la Națiunile Unite,
Războiul din Ucraina s-a transformat într-un conflict de uzură, în care ambele armate sunt epuizate din lipsă de echipamente și resurse umane. Economia Rusiei, aparent stabilă, prezintă semne de epuizare,
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov intenţionează să viziteze Malta în luna decembrie pentru a participa la o reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, şi-a întrebat colegii miercuri, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, de ce aliaţii săi precum Coreea de Nord nu pot
Trei persoane au fost ucise și 35 au fost rănite în atacul rusesc de miercuri seara asupra unui cartier rezidențial din centrul orașului Harkov. Echipele de salvare au recuperat în
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a dat de înţeles, într-un mesaj video publicat miercuri, că a cerut Statelor Unite în „planul de victorie” în războiul cu Rusia să furnizeze Ucrainei rachete
Un atac al Rusiei asupra unui cartier rezidențial din Harkov s-a soldat cu moartea unui băiat de 12 ani și cu rănirea a cel puțin 34 de persoane, potrivit declarațiilor
Președintele american Joe Biden a declarat marți că Ucraina ar trebui să riposteze dacă trupele nord-coreene intră în Ucraina, adăugând că este îngrijorat de prezența trupelor nord-coreene în regiunea Kursk
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a lansat un avertisment dur cu privire la situația din Republica Moldova, subliniind că Rusia ar putea destabiliza țara prin strategii similare celor utilizate în Georgia.
Ucraina și Rusia poartă discuții preliminare pentru a opri atacurile asupra infrastructurii energetice reciproce, relatează Financial Times. Primele negocieri, mediate de Qatar în august, aproape că au ajuns la un
Liderul cecen Ramzan Kadîrov a declarat că ar fi folosit prizonieri de război ucraineni drept scuturi umane, susținând că mai mulți dintre aceștia au fost răniți în urma unui atac
Ministerul rus al Apărării a declarat marți că grupul militar „Centru” a ocupat complet orașul Selidovo din regiunea Donețk, potrivit informațiilor transmise de BBC. Această situație vine după ce, săptămâna
Preşedintele rus Vladimir Putin a asistat miercuri, prin videoconferinţă, la un antrenament al forţelor strategice de descurajare, menit să pregătească trupele, în special cele responsabile pentru armele nucleare, pentru a
Marți dimineață, o universitate militară din orașul Gudermes, care poartă numele președintelui Vladimir Putin, a fost atacată de o dronă, a anunțat liderul regiunii Cecenia, Ramzan Kadîrov. Potrivit acestuia, incidentul
Ministerul Apărării din România a pus în transparenţă, luni, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor care intră ilegal pe teritoriul ţării. Proiectul prevede că
Pentagonul a anunțat luni că în Rusia se află un număr total de 10.000 de soldați nord-coreeni, trimiși pentru antrenament, o creștere de trei ori față de estimările anterioare. Oficialii
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a confirmat luni desfășurarea trupelor nord-coreene în regiunea Kursk din Rusia pentru a sprijini armata rusă în războiul cu Ucraina. Această mobilizare este descrisă
În urma unui atac nocturn asupra orașului Herson, două persoane au fost ucise, a anunțat șeful administrației militare regionale, Aleksandr Prokudin. „Noaptea trecută, armata Rusiei a bombardat blocuri de locuințe
Drone ucrainene au atacat noaptea trecută fabrici de etanol din regiunea Voronej, situată în sudul Rusiei, provocând incendii și avarii importante la două firme industriale, au anunțat surse rusești pe
India și China au început implementarea unui acord pentru a pune capăt unui conflict militar la granița disputată din Himalaya, au anunțat ambele părți vineri. Aceasta reprezintă cel mai semnificativ
Rusia a lansat un nou atac cu drone kamikaze în noaptea de 25 octombrie asupra Kievului. În cartierul Solomensk, un om a fost ucis după ce o clădire rezidențială înaltă
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins o vizită în Ucraina a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, din cauza participării acestuia la un summit organizat de Rusia, a declarat vineri
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a oferit o evaluare îngrijorătoare a situației de pe front, subliniind provocările cu care se confruntă brigăzile ucrainene în regiunile Donețk, Pokrovsk, Kurahove și Liman. Această
Șeful Executivului de la București, Marcel Ciolacu, a condamnat vineri, într-un mesaj public, decizia autorităților ruse de a emite un mandat de arestare în lipsă pentru jurnalistul român Mircea Barbu.
Germania și Statele Unite nu sunt singurele țări care blochează invitația Ucrainei de a se alătura NATO. Ungaria, Slovacia, Belgia, Slovenia și Spania se opun, de asemenea, acestei inițiative, relatează
Soldații nord-coreeni trimiși să lupte pentru Rusia împotriva Ucrainei vor fi considerați „ținte legitime”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al SUA, John Kirby. Mai
Deputaţii ruşi au votat joi, 24 octombrie, în unanimitate ratificarea „tratatului asupra parteneriatului strategic global” cu Coreea de Nord. Acest vot al Dumei intervine într-un moment în care Occidentul afirmă
Sediul partidului „Rusia Unită” din orașul Perm, Federația Rusă, a fost atacat în această noapte și cuprins de flăcări. Autoritățile locale sunt în căutarea a două femei suspectate de comiterea
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că încheierea atacurilor aeriene ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina și asupra navelor de marfă ar putea reprezenta un prim pas către negocierile
Seulul ia în considerare trimiterea unei echipe de personal militar în Ucraina pentru a monitoriza trupele nord-coreene pe care Rusia ar putea să le implice în războiul său împotriva Ucrainei,
Atacurile aeriene rusești asupra orașului Sumî au dus la moartea a cel puțin trei oameni, inclusiv a unui copil. Forțele aeriene ucrainene au raportat că au reușit să doboare 42
Atacurile cu drone pe care le-au efectuat forțele ucrainene în timpul nopții au provocat o explozie și un incendiu la o fabrică de etanol și a avariat alte două întreprinderi
În cadrul unui interviu acordat BBC în Londra, Iulia Navalnaia a declarat, fără nicio ambiguitate, că vrea să candideze pentru a deveni președintele Rusiei. „Adversarul meu politic este Vladimir Putin.
Secretarul Apărării al Statelor Unite, Lloyd Austin, a sosit luni dimineață la Kiev într-un moment critic pentru viitorul sprijinului american destinat Ucrainei, însă fără anunțarea unui nou ajutor militar sau
Campania electorală prezidențială s-a încheiat, iar alegerile vor stabili cine se va afla în fruntea statului în următorii patru ani dar, mai ales, vor stabili pentru mulți zeci de ani
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu va permite, sub nicio formă, crearea armelor nucleare în Ucraina, considerând declarațiile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski pe această temă drept o
„Planul pentru victorie” avansat de Zelenski nu este altceva decât o cerere de intervenție a NATO în războiul din Ucraina, o solicitare mascată sub cuvinte multe – dar asta este
În ultimele săptămâni ale campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și referendumul constituțional pentru integrare europeană, scena politică și mass-media din Republica Moldova sunt invadate de acuzațiile forțelor anti-europene potrivit cărora
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că „planul de victorie” anunțat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski este un „semn bun”, dar că nu îl poate „susține în totalitate”.
Marea Britanie elaborează propriile propuneri ca parte a „planului de victorie” al Ucrainei, a declarat comandantul-șef al forțelor armate ucrainene, Aleksandr Sîrskii, pe 16 octombrie, după o convorbire telefonică cu
Kremlinul a reacționat la „planul victoriei” propus de Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, prin vocea purtătorului de cuvânt, Dmitri Peskov. Acesta a declarat că nu a avut încă ocazia să se
Volodimir Zelenski a prezentat un plan structurat în cinci puncte, menționând că, dacă va fi urmat, războiul ar putea fi încheiat până în 2025. Primele patru puncte se concentrează asupra
Statele Unite nu vor desfășura o baterie de rachete din sistemul Terminal High Altitude Area Defense (THAAD) pentru a proteja Ucraina, așa cum vor face în Israel, din cauza capacităților
Rusia a lansat peste noapte o serie de atacuri cu drone și rachete vizând Kievul și alte orașe ucrainene, declanșând un incendiu la o instalație industrială din regiunea Ternopol, în
În cazul unui atac al Rusiei asupra Poloniei sau a statelor baltice, va exista un „răspuns imediat”. Aliații vor „ataca direct Sankt Petersburgul”, a declarat șeful Statului Major polonez, Raimund
Rusia a atacat infrastructura portuară din Odesa cu o rachetă balistică pe 14 octombrie, ucigând o persoană și rănind alte opt, a raportat guvernatorul Oleg Kiper. În urma bombardamentului, două
Nouă soldați ucraineni care s-au predat ca prizonieri de război ar fi fost împușcați de trupele ruse în regiunea Kursk la începutul acestei săptămâni, a raportat pe 13 octombrie platforma
Publicația independentă rusă Mediazona împreună cu BBC Rusia, au confirmat numele a 72.899 de soldați ruși uciși de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina. De la
Miniștrii apărării din cadrul NATO se vor reuni la Bruxelles în această lună pentru a discuta despre viitorul relației alianței cu Rusia, ceea ce ar putea schimba radical decenii de
Rusia a lansat un atac cu rachete balistice asupra regiunii Odesa, în urma căruia au fost ucise cel puțin patru persoane, inclusiv o fată de 16 ani, a raportat guvernatorul
Forțele ucrainene au distrus sau avariat aproape 60 de avioane și elicoptere rusești într-un atac asupra aerodromului militar Hanskaia din Republica Adîgheia, în regiunea Caucaz, la nord de Marea Neagră,
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că evoluțiile actuale de pe câmpul de luptă deschid o oportunitate pentru a pune capăt războiului, care durează de peste doi ani, nu
Dronele ucrainene au atacat în noaptea de 10 octombrie aerodromul militar Hanskaia din Republica Adîgheia, Rusia, potrivit rapoartelor de ambele părți. Informația a fost confirmată dimineața de către șeful regiunii
Ucraina plănuiește să organizeze un nou summit al păcii până la sfârșitul acestui an, la care dorește să participe și Rusia, a declarat ambasadorul Ucrainei în Turcia, Vasil Bodnar, miercuri,
România își va închide consulatul de la Rostov-pe-Don, Rusia, începând cu 14 octombrie. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, care a
Candidata Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din Statele Unite, Kamala Harris, a refuzat să precizeze dacă va sprijini demersul Ucrainei de a adera la NATO, în cazul în care va
Forţele ruse au intrat în suburbiile oraşului Toreţk, aflat pe linia frontului din estul Ucrainei, a anunţat armata ucraineană, la mai puţin de o săptămână după căderea oraşului-bastion Vuhledar. „Situaţia
Două chestii din presa internațională mi-au atras atenția zilele astea: editorialul din Financial Times, care spune că Ucraina se pregătește să renunțe la teritorii în schimbul păcii, în paralel cu
Noul ambasador al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, și-a început mandatul la Chișinău. În cadrul primelor sale acțiuni publice, ambasadorul a depus flori la monumentul lui Ștefan cel
Doborârea rachetelor și dronelor rusești de pe teritoriul NATO deasupra Ucrainei ar implica Statele Unite în războiul de amploare al Moscovei. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al
Cel puțin zece oameni au fost răniți în urma unui atac al forțelor ruse asupra unui bloc de apartamente cu cinci etaje din Harkov, al doilea oraş ca mărime din
Forțele ucrainene se retrag din orașul Vuhledar, aflat în regiunea Donețk, a anunțat pe 2 octombrie grupul de forțe „Hortița”. Brigada 72 Mecanizată a Ucrainei a apărat Vuhledar timp de
Trupele ruse au intrat în orașul asediat Vuhledar din regiunea Donețk, a declarat guvernatorul Vadim Filașkin pe 1 octombrie, adăugând că luptele sunt în desfășurare. Vorbind la televiziunea națională, Filașkin
Centrala nucleară din Zaporojie se află „în pragul unui blackout”, după un atac rusesc asupra unei stații de transformare, transmite The Kyiv Independent. Forțele ruse au atacat o stație de
Trupele ruse au atacat în această dimineață Piața Centrală din centrul Hersonului, anunță presa ucraineană. În urma atacului au murit șapte oameni, iar mai mulți au fost răniți, scrie Unian.
Un atac în mai multe valuri cu drone a fost lansat de Rusia în noaptea de duminică spre luni asupra Kievului. Atacul a durat peste cinci ore și este al
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat „recunoscător” pentru întrevederea sa „foarte productivă” avută cu Donald Trump la New York. „I-am prezentat planul victoriei. Am discutat în detaliu situația din Ucraina
În Federația Rusă vor fi deschise doar două secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Moldova și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, în loc de cinci, cum se planificase
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a deschis anchete penale împotriva a trei jurnalişti, doi americani şi un român, care ar fi trecut „ilegal” frontiera rusă dinspre Ucraina pentru
Ministerul român al Apărării a informat că, în timpul atacului cu drone al Armatei Ruse asupra orașului ucrainean Ismail, de pe Dunăre, pentru monitorizarea spațiului aerian al României, două aeronave
Fostul președinte al SUA și actualul candidat republican Donald Trump l-a criticat pe președintele Volodimir Zelenski la un miting de campanie pe 25 septembrie, acuzându-l pe liderul de la Kiev
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, 25 septembrie, că au fost propuse modificări la doctrina Federației Ruse privind recurgerea la armă nucleară, în contextul în care Ucraina încearcă să-şi
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți în cadrul Consiliului de Securitate al ONU că războiul dintre Rusia și Ucraina nu poate fi oprit doar prin discuții, ci Moscova trebuie
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este „mai aproape de sfârșit” decât cred mulți oameni și a făcut apel la aliații occidentali să întărească forțele
Cel puțin trei oameni au fost uciși și 15 răniți în urma unui bombardament asupra orașului Harkov, care a avut loc marți după-amiază,a declarat Oleg Sinegubov, șeful administrației militare regionale,
Orașul ucrainean Vuhledar, din sudul regiunii Donețk, situat la o înălțime strategică, a suferit astăzi distrugeri semnificative în urma loviturilor aeriene ghidate rusești. Declarația a fost făcută de șeful Centrului
Rusia și „complicii” săi încearcă în mod activ să prevină unitatea globală, a declarat președintele Volodimir Zelenski la Summit-ul Viitorului al Națiunilor Unite din 23 septembrie. Acesta i-a îndemnat pe
Peste jumătate dintre rușii cu vârsta de peste 60 de ani observă semne de anxietate sau depresie, potrivit unui raport al publicației „Kommersant”, bazat pe un studiu realizat de Academia
Un „grup de luptă” care operează sub ordinele Rusiei a fost neutralizat în timp ce pregătea „o preluare violentă a puterii la Odesa”, a declarat, luni, Serviciul de Securitate de
Rusia și China au început sâmbătă exerciții navale în Marea Japoniei, anunță presa de la Moscova, care citează un anunț al Flotei ruse din Pacific. „Un detașament comun format din
Rusia a anunţat sâmbătă că nu va participa la cel de-al doilea summit privind Ucraina, programat pentru luna noiembrie, după o primă reuniune de pace care a avut loc în
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina încă nu a primit „permisiunea” din partea Washingtonului şi a Londrei de a utiliza rachete cu rază lungă împotriva unor ţinte de
Rusia a elaborat o listă, aprobată de Guvernul de la Moscova, a statelor care, în opinia Kremlinului, impun politici neoliberale distructive. În registru se regăsesc 47 de state, inclusiv România,
Curtea de Apel Chișinău a respins ca neîntemeiată contestația Partidului Socialiștilor împotriva hotărârii Comisiei Electorale Centrale privind deschiderea secțiilor de votare în străinătate la scrutinul din 20 octombrie, în partea
Ministerul de Externe al Rusiei a cerut vineri Republicii Moldova „să nu se implice în conflictul din Ucraina” și a reluat subiectul vehiculat anterior de Moscova privind o presupusă amplasare
Uniunea Europeană va oferi Ucrainei un împrumut de până la 35 de miliarde de euro, ca parte a unui sprijin financiar de 50 de miliarde de dolari promis de statele
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat propunerea Ministerului de Externe al Rusiei privind semnarea unui acord de parteneriat strategic cuprinzător cu Iranul. Miercuri, a fost publicat o dispoziție corespunzătoare a
Dronele ucrainene au lovit cu succes, în noaptea de 18 septembrie, un depozit de arme din orașul Toropeț, regiunea Tver, Rusia, a declarat o sursă din cadrul Serviciului de Securitate
Moartea a doi dintre cei mai experimentați operatori de drone din armata rusă, pe frontul din Ucraina, a provocat indignarea bloggerilor militari pro-Kremlin, care acuză că acești specialiști au fost
Un atac masiv cu drone ucrainene a fost respins de sistemele de apărare aeriană ale Rusiei în regiunea Tver, însă nu toate au fost doborâte. În orașul Toropeț, au fost
Peste un milion de ucraineni și ruși au fost uciși sau răniți în războiul declanșat de Moscova împotriva Ucrainei, a raportat Wall Street Journal (WSJ) pe 17 septembrie, citând surse
Autoritățile americane nu sunt pregătite să anunțe ridicarea restricțiilor asupra atacurilor forțelor armate ucrainene cu arme cu rază lungă de acțiune adânc în Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus vineri, într-o conferință de presă, că Rusia va încerca să manipuleze rezultatul alegerilor prezidențiale din această toamnă. Acest lucru ar putea
Declarațiile președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, conform cărora peninsula Crimeea ar trebui să revină sub controlul Ucrainei, sunt legate de dorința Turciei de a „colabora cu SUA pentru a reduce
Coreea de Nord a publicat, vineri, pentru prima dată, fotografii care arată centrifuge care produc combustibil pentru bombele sale nucleare, în timp ce conducătorul Kim Jong Un a vizitat un
Cozile de topor ale Moscovei de la Chișinău, care încă mai speră că tancurile rusești vor ajunge totuși și în Republica Moldova, au stat astăzi în rând, ca la Mausoleul
Ministrul Apărării din Ucraina, Rustem Umerov, a anunțat joi că piloții ucraineni au început antrenamentele pentru avioanele F-16 în România. De asemenea, Umerov a menționat că se pregătește să efectueze
Guvernul Federației Ruse a anunțat expulzarea a șase angajați ai Ambasadei Marii Britanii la Moscova, pe fondul acuzațiilor de activități de spionaj și subversiune. Potrivit Serviciului Federal de Securitate al
Președintele Vladimir Putin a declarat joi că Occidentul ar fi implicat direct într-o luptă cu Rusia dacă ar permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de
Forțele armate ruse au lansat o contraofensivă în regiunea Kursk, potrivit unui anunț al Ministerului rus al Apărării, care susține că a recâștigat controlul asupra a 10 localități ocupate anterior