NATO a fost aproape de a se implica direct în războiul din Ucraina în toamna anului 2022, după ce un avion militar al aliaților a fost la un pas să
NATO a fost aproape de a se implica direct în războiul din Ucraina în toamna anului 2022, după ce un avion militar al aliaților a fost la un pas să
Caz ieșit din comun în regiunea Bureatia din Rusia. Pompierii au dat foc la jumătate de sat, în timpul unui proces de ardere controlată a ierbii uscate. Incidentul s-a întâmplat
Gigantul Microsoft a fost amendat pentru că a vândut software unor companii rusești. Sancțiunea a fost aplicată de către Departamentul Trezoreriei Statelor Unite, după ce a fost găsită vinovată de
Slovenul Aleksander Ceferin, proaspăt reales în funcţia de preşedinte al UEFA, pentru un nou mandat de 4 ani, a declarat că, până la încheierea războiului din Ucraina, naționala Rusiei și
Armata ucraineană a publicat imagini video de pe frontul din estul Ucrainei, care arată o confruntare între două tancuri rusești și militari din cadrul forțelor ucrainene, scrie Hotnews. Pe filmarea
Partidul Social Democrat European (PSEDE) a condamnat vizita deputaților Partidului Socialiștilor (PSRM) la Moscova, unde s-au întâlnit, printre altele, cu parlamentarii din „Edinaia Rossia” și au participat la un
În Rusia feminismul ar putea fi declarat ideologie extremistă, anunță presa de la Moscova. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de deputatul Dumei de Stat a
Fostul președinte american Bill Clinton regretă că a convins Ucraina, în 1994, să renunțe la armele sale nucleare. Poziția a fost exprimată într-un interviu pentru RTE. Clinton a sugerat că
Au apărut noi imagini video de la asasinarea corespondentului rus de război, Vladlen Tatarski. În filmarea făcută de unul dintre invitații prezenți în restaurantul din Sankt Petersburg sunt imortalizate ultimele
Mai multe drone ale armatei Federației Ruse au lovit portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră. În urma atacului, au fost provocate mai multe daune, au anunţat autorităţile locale în
Președintele Maia Sandu susține o declarație comună de presă cu cancelarul german, Olaf Scholz și cu presședintele român, Klaus Iohannis, după întâlnirea trilaterală de la Palatul Cotroceni.
Se împlinește un an de când primele echipe de jurnaliști ajungeau în regiunile din jurul Kievului eliberate de armata ucraineană după alungarea rușilor, la o lună și jumătate de la
O tânără de 26 de ani este principalul suspect în uciderea corespondentul rus de război, Vladlen Tatarski, care a murit în urma unei explozii la Sankt Petersburg. Presa rusă scrie
Știrea inițială: Corespondentul rus de război, Vladlen Tatarski, a murit în urma unei explozii la Sankt Petersburg Corespondentul și blogger-ul de război din Rusia, Vladlen Tatarski, a murit, în urma
Ofensiva de iarnă a armatei ruse, declanșată la începutul lunii februarie, a eșuat în atingerea obiectivului propus și anume ocuparea întregii regiuni Donbas, se arată în cea mai recentă analiză,
Aproximativ 200 de mii de militari ruși au murit, de la începutul invaziei în Ucraina, iar o „minoritate semnificativă” a fost ucisă de băuturile alcoolice tari, anunță Ministerul Apărării al
Rusia a preluat de sâmbătă, 1 aprilie, președinția Consiliului de Securitate al ONU, chiar dacă Ucraina a încercart să blocheze rocada. Astfel, în timp ce duce un război sângeros în
Parlamentul turc a votat unanim aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică. Decizia a fost luată joi seara de către deputații turci, care au pus capăt unei perioade îndelungate de negocieri și
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat la declarația fostul președinte Igor Dodon, care le-a spus locuitorilor din Găgăuzia, în cadrul unei discuții despre importanța Rusiei pentru Republica Moldova, că „ai
Igor Dodon nu se dezminte și continuă să vorbească la superlativ despre Federația Rusia, care duce de peste un an un război sângeros împotriva Ucrainei. În cadrul unei întâlniri pe
Războiul hibrid, rachetele rusești și protestele opoziției – sunt doar câteva dintre argumentele cu care Dorin Recean încearcă să îi convingă pe deputați să prelungească Starea de Urgență în Republica Moldova.
Secretarul general-adjunct NATO, Mircea Geoană, insistă că, în acest moment, nu există un risc de atac militar iminent la adresa Republicii Moldova din partea Federației Ruse. Iar motivul e foarte
Ucraina are șanse mari să realizeze o operațiune reușită de contraofensivă în această primăvară. Declarația aparține secretarului apărării al Statelor Unite ale Americii, Lloyd Austin, și a fost făcută în
Șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, a lansat o nouă porție de acuzații la adresa Chișinăului. Într-un interviu pentru TASS, ministrul rus de Externe a declarat că situația din
Forțele militare rusești sunt tot mai aproape pe centrul orașului Bahmut, Ucraina, anunță Institutul pentru studiul războiului (ISR) din Statele Unite ale Americii, cu referire la imagini recente din satelit.
Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de externe, Mao Ning, i-a transmis liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, că nu are cum să câștige un război nuclear. Declarația a fost făcută
Propaganda rusească nu se dezminte. Unul dintre jurnaliștii loiali regimului de la Kremlin, Vladimir Soloviov, a declarat, la una dintre recentele apariții la televiziunea Rossia 1, că Rusia este singura
Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari Wagner, care luptă de partea armatei ruse în Ucraina, susține că forțele ucrainene au concentrat peste 80 de mii de soldați în jurul orașului
Comitetul de anchetă al Federației Ruse a deschis un dosar penal împotriva judecătorilor Curții Penale Internaționale, care au emis mandate de arestare pentru președintele rus Vladimir Putin și avocatul copiilor
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, l-a primit într-o vizită oficială la Kremlin pe omologul său chinez Xi Jinping. Întrevederea oficială a început cu puțin timp în urmă. „Domnul președinte, prietene drag,
Președintele Chinei, Xi Jinping, a ajuns în Rusia cu puțin timp în urmă, pentru a se întâlni cu omologul său Vladimir Putin. Este prima vizită la Moscova a șefului statului
„Turcia este pământ rusesc, iar Rusia trebuie să atace Turcia și să anexeze orașul Istanbul ”(fost Constantinopol n.r). Declarația halucinantă a fost făcută de către deputatul Dumei de Stat a
Republica Moldova va aplica sancțiuni mai multor cetățeni ruși și se va alinia în acest fel la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse pentru agresiunea contra Ucrainei, a declarat
Curtea Penală Internațională de la Haga a emis un mandat de arestare pe numele președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru crime de război. Decizia a fost anunțată cu puțin timp în
Forțele armate ucrainene vor începe ofensiva, cel mai probabil, la sfârșitul acestei primăveri, în luna mai. Despre acest lucru scrie publicația americană Politico, care face trimitere la surse oficiale. Potrivit
Armata SUA a publicat primele imagini filmate de drona americană, doborâtă de ruşi în Marea Neagră. În filmarea publicată de Centrul European de Comandă al Armatei SUA se vede cum
Mii de oameni au protestat, marți seara, în capitala Georgiei, Tbilisi, față de „legea” agenților străini, care obligă organizațiile care primesc mai mult de 20 la sută finanțare din străinătate
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi, 2 februarie, că Occidentul caută să transforme Republica Moldova în „următoarea Ucraină”. „Este avută acum în vedere R. Moldova pentru
O dată la 30-40 de ani, în lume se produc cutremure geopolitice majore, care reconfigurează regiuni întregi de pe glob și schimbă substanțial paradigmele politice. Mai mult decât atât, acestea