Delucru.md, una dintre cele mai importante platforme online din Moldova dedicate conectării angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, a lansat Topul Angajatorilor pentru 2026. Clasamentul reunește atât companii
Delucru.md, una dintre cele mai importante platforme online din Moldova dedicate conectării angajatorilor cu persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, a lansat Topul Angajatorilor pentru 2026. Clasamentul reunește atât companii
Întreprinderea de stat „Calea Ferată din Moldova” este tot mai aproape de reorganizare. Statul urmează să separe companie în două, în funcție de atribuții. Ministrul Vladimir Bolea a precizat azi
Tăierea cozii porcilor în ferme va fi interzisă. Guvernul a aprobat miercuri modificarea normelor sanitar-veterinare privind creșterea și îngrășarea porcinelor, iar un punct aparte ține de descurajarea codotomiei, practică invazivă
Compania de stat „Energocom” urmează să transmită, în cursul acestei săptămâni, către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), solicitarea privind ajustarea tarifului la gazele naturale. Anunțul a fost făcut
Banca Națională anunță că a dat o amendă de peste 3,1 milioane de lei unei bănci comerciale pentru deficiențe în gestionarea riscurilor IT și a securității informației. BNM precizează că
Republica Moldova va primi din partea României un sprijin financiar de 1,7 milioane de euro pentru realizarea primului inventar forestier național, informează Moldpres. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat costurile de bază ale Companiei „Energocom” pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale aferente anului de bază 2026. Decizia permite furnizorului să
Economiile României și Republicii Moldova evoluează aparent în tandem, însă diferențele de scară rămân uriașe. O analiză publicată de Profit.ro arată că Republica Moldova are o dimensiune economică similară cu
Primăria Chișinău a înmânat certificatele de grant pentru 27 de beneficiari ai Programului municipal „STARTUP pentru TINERI și MIGRANȚI”, destinat sprijinirii tinerilor și persoanelor care au migrat aici, inclusiv din
Carburanții continuă să se scumpească. În acest sfârșit de săptămână, prețul motorinei va crește cu 9 bani, iar cel al benzinei cu 4 ani. Conform tarifelor noi aprobate de Agenția
Membrii Consiliului de Observatori al Moldovagaz, desemnați de concernul rus Gazprom, au cerut suspendarea din funcție a președintelui interimar, Vadim Ceban. De asemenea, aceștia au solicitat un audit al cheltuielilor,
Linia electrică Vulcănești – Chișinău, a cărei construcție a început acum doi ani, a fost supusă primelor teste. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că procesul s-a încheiat cu succes,
Partidul Mișcarea Alternativa Națională a organizat un protest în fața Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică, pentru a cere ajustarea imediată a tarifelor la energie. Formațiunea acuză guvernarea că în continuare
Costurile integrării spațiului dintre Prut și Nistru în România s-ar ridica la aproximativ 400 de miliarde de dolari, distribuiți pe parcursul a două decenii. Calculul a fost făcut de senatorul
Numărul creditelor bancare acordate în decembrie 2025 a crescut cu 12,3% din luna noiembrie și a ajuns la valoarea totală de 7,78 de miliarde de lei. Potrivit Băncii Naționale a Moldovei,
Republica Moldova își consolidează relațiile economice cu Liechtenstein și Luxemburg. Aflat la Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul Alexandru Munteanu a discutat cu omologii săi din cele două state,
Tariful pentru gazele naturale ar trebui să scadă cu peste 10%, susține directorul Moldovagaz, Vadim Ceban. Acesta declară că datorită prețurilor de achiziție din 2024, care au fost în reducere,
După o prăbușire în 2025, piața imobiliară din Chișinău va înregistra o ușoară înviorare, prognozează expertul economic al IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, în prima jumătate de an va
Expertul economic Veaceslav Ioniță susține că reunirea Republicii Moldova cu România ar avea efecte pozitive clare, în special pentru agenții economici din stânga Prutului. El a recunoscut că, deși nu
Philip Morris Moldova a fost desemnat Angajator de Top pentru a cincea oară. Distincția reconfirmă angajamentul companiei de a crea un mediu de muncă în care oamenii să se simtă
Expertul IDIS Viitorul, economistul Veaceslav Ioniță, a schițat tabloul economic al anului 2026 pentru R. Moldova, într-o nouă ediție a emisiunii „Contrasens”, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, vor participa la cea de-a 56-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, care va avea loc
Republica Moldova și România își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport. Subiectul a a fost discutat în cadrul unei întrevederi între ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și
În primele cinci zile din acest an ale perioadei de subscriere a valorilor mobiliare de stat, desfășurate în intervalul 12–21 ianuarie 2026, investițiile realizate prin platforma eVMS.md au atins un
Compania „Lukoil-Moldova” a fost amendată cu cinci milioane de lei pentru nerespectarea deciziei autorităților de a preda infrastructura complexului petrolier în proprietatea statului. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei,
Guvernarea PAS este acuzată de Mișcarea Alternativa Națională de politici iresponsabile în agricultură ce au dus fermierii într-o situație „ieșită din comun”. Partidul cere neadmiterea formării restanțelor la plata obligațiilor
Concediul forțat pentru peste o mie de angajați ai Căii Ferate din Moldova se prelungește până pe 2 februarie. Directorul general al CFM, Serghei Cotelinic, a precizat că feroviarii pot
Starea de urgență în economie, cauzată de problemele privind livrarea gazelor, a fost prelungită în regiunea transnistreană până în 15 februarie. Hotărârea a fost luată de așa-zisul soviet suprem de
Stare de urgență în economie, instituită de administrația separatistă de la Tiraspol în regiunea transnistreană în 18 decembrie 2025, urmează să fie prelungită până în luna februarie. Așa-numitul soviet suprem
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, merge în capitala Statelor Unite ale Americii în perioada 15–16 ianuarie, unde are programate o serie de întâlniri și discuții axate pe „aprofundarea cooperării bilaterale cu
Noua ediție a Forumului Economic Mondial va avea loc la Davos, în Elveția, în perioada 19–23 ianuarie 2026, sub tema „Spiritul dialogului”. Evenimentul va reuni lideri din sectorul public și
Agenții economici din regiunea transnistreană au exportat, în 2025, 71% din totalul activităților comerciale pe piața Uniunii Europene, iar principalele destinații au fost România, Polonia și Italia, anunță Biroul Politici de
Conducerea Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” a decis prelungirea concediilor tehnice forțate pentru o parte din șefii companiei, pe fondul agravării crizei financiare și al scăderii dramatice a volumelor de
Scumpirea energiei electrice este tot mai aproape. Doar pentru a acoperi investițiile pentru construcția Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău, în valoare de peste jumătate de miliard de lei, tariful urmează să fie
Fostul director executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari, trage un semnal de alarmă privind riscurile majore pentru agricultura Republicii Moldova, după ce România a decis să prelungească restricțiile la
Puterea de cumpărare a cetățenilor moldoveni bate pasul pe loc, iar majorările la salarii continuă să fie „înghițite” de scumpiri. Pentru 2025, rata inflației anuale a fost de 7,8 la
Economia Republicii Moldova va înregistra o creștere economică de doar 1,5% în 2025 și de 2,5% în 2026, sub media globală estimată la 2,8% – anul trecut și 2,7% –
Slovacia va semna săptămâna viitoare un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare cu Statele Unite, a declarat premierul slovac Robert Fico, în contextul în care ţara se îndreaptă spre
Autoritățile R. Moldova dau asigurări că gazele naturale depozitate în Ucraina sunt în siguranță și nu au fost afectate de atacul Rusiei asupra infrastructurii strategice din Lvov. Informațiile au fost
Noul tarif pentru gazele naturale va fi stabilit, cel mai probabil, la sfârșitul lunii ianuarie și va fi valabil un an. Anunțul a fost făcut de directorul „Energocom”, Eugeniu Buzatu,
Carburanții se scumpesc ușor în următoarele trei zile. Astfel, în perioada 7-9 ianuarie, prețul maxim la pompă va fi de 22,04 lei pentru un litru de benzină cu cifra octanică
Calea ferată din Republica Moldova se află într-o stare critică. Aproximativ 45% din rețeaua extinsă este evaluată ca foarte degradată, în condițiile în care trenurile circulă cu doar 48% din
Autoritățile din România au lansat licitația pentru ultimul tronson din Autostrada Unirii (A8), care va traversa frontiera cu Republica Moldova. Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, este
Prețuri mai mari la carburanți. Potrivit plafonului stabilit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, pentru perioada 3-5 ianuarie, benzina cu cifra octanică 95 se scumpește cu 18 bani, iar
Republica Moldova continuă să consume mai mult decât produce, iar acest dezechilibru structural se vede în datele oficiale ale Băncii Naționale a Moldovei pentru trimestrul III din 2025, notează Bani.md.
Începând cu 1 ianuarie 2026, cetățenii moldoveni beneficiază de servicii de roaming fără costuri suplimentare, ceea ce permite utilizarea apelurilor, mesajelor și internetului mobil peste hotare în condiții similare celor
Guvernul Republicii Moldova a aprobat semnarea unui acord de grant destinat sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii în ceea ce privește creșterea eficienței energetice și a competitivității economice. Potrivit Ministerului Economiei,
Inflația ar urma să revină în limitele țintite de BNM în 2026, cu o medie anuală estimată la 4,3%. Anunțul a fost făcut de guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca
Primarul Capitalei Ion Ceban susține că decizia Guvernului de a institui moratoriu asupra angajărilor în funcțiile vacante din sectorul public se datorează faptului că autoritățile nu au bani pentru salarii.
Guvernul a instituit luni, 29 decembrie, moratoriu pe angajările în sectorul bugetar până în 31 decembrie 2026. Potrivit ministrului finanțelor, Andrian Gavriliță, decizia vizează instituțiile și autoritățile publice finanțate din
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2026 în lectura a doua. Documentul a fost votat de 54 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Bugetul pentru 2026, numit
Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că finanțarea oferită Republicii Moldova de Uniunea Europeană este deja prevăzută în cadrul Planului de creștere convenit cu Bruxelles-ul și nu reprezintă o trecere de
Economia Republicii Moldova este estimată să urmeze, în perioada 2026-2028, o traiectorie de creștere moderată, susținută de implementarea Planului de Creștere a Republicii Moldova și de avansarea reformelor structurale, potrivit
În 2025, prin intermediul platformei evms.md, au fost atrași peste 525 de milioane de lei în Valorile Mobiliare de Stat. Potrivit Ministerului Finanțelor, investițiile au fost realizate în cadrul a
Prețurile la carburanți continuă să scadă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru acest weekend și luni un tarif-plafon de 21,81 de lei la benzina cu cifra octanică
Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova consideră că ajutorul oferit de România ar trebui să ajungă direct la beneficiari, și nu să fie gestionat prin intermediul autorităților centrale. Concluzia reiese dintr-un sondaj
România se apropie de un prag simbolic în infrastructura rutieră – peste 500 de kilometri de autostradă și drum expres neîntrerupți, care vor lega direct Oltenia de Moldova. Acest lucru
Aeroportul „Eugen Doga” din Chișinău a marcat în ajun de Crăciun un moment istoric pentru aviația civilă din Republica Moldova: atingerea pragului de 6 milioane de pasageri într-un singur an,
Ratarea finanțării de la Fondul Monetar Internațional în toamna acestui an nu a avut un impact negativ asupra Republicii Moldova, susține președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.
Prețurile la carburanți continuă să scadă și ajung la niveluri minime record, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Timp de o lună, motorina s-a ieftinit cu 2,54 lei pe
Compania Energocom a achiziționat în premieră energie electrică din baterii de stocare de la un producător local, care utilizează sisteme moderne de stocare a energiei. Producătorul deține panouri fotovoltaice care
Expertul economic „IDIS Viitorul”, Veaceslav Ioniță, susține că protestele profesorilor și solicitările de majorare a salariilor sunt pe deplin justificate, pentru că diferența dintre lefurile angajaților din educație și cele
După doi ani de la instituire, Ministerul Agriculturii anunță că renunță, din 2026, la mecanismul de licențiere a importului de cereale din Ucraina. Procedura nu va mai fi prelungită și
În Republica Moldova activau, în 2023, aproximativ 42 de mii de întreprinderi, cu 0,7% mai multe față de 2022. Întreprinderile active au reprezentat 75,5% din totalul unităților raportoare, arată datele Biroului
Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, susține că, în viitorul apropiat, Republica Moldova nu va avea un nou acord cu Fondul Monetar Internațional. Potrivit acestuia, concluziile preliminare ale experților FMI, care
Expertul IDIS Viitorul, economistul Veaceslav Ioniță a fost din nou oaspetele emisiunii Contrasens, realizată de jurnaliștii ZIUA George Iosip și Nicolae Federiuc. Temele centrale ale discuției s-au axat pe vizita
Centrala de la Cuciurgan este capabilă să crească producția de energie electrică, inclusiv pentru export în Moldova, dar pentru aceasta MGRES trebuie să fie aprovizionată cu suficient gaz, a declarat
Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ) din stânga Nistrului intră de marți în regim de șomaj tehnic, cu achitarea a două treimi din salariu. Măsura va fi aplicată până la 31 decembrie
România a furnizat Republicii Moldova până la 60-70% din consumul zilnic de energie electrică, după atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina, potrivit informațiilor transmise de ministrul Energiei de la Chișinău,
Șoferii vor plăti mai puțin pentru carburanți în acest weekend. Motorina standard coboară sub pragul de 19 lei pentru un litru, iar benzina COR 95 ajunge aproape de cel mai
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a dispus inițierea controalelor la băncile comerciale și companiile de asigurare pentru „a verifica respectarea cerințelor legale privind protecția consumatorilor”. Într-un comunicat e presă,
Licitația pentru construcția centralelor eoliene cu o capacitate totală de 170 MW cu obligația instalării sistemelor de stocare a energiei de 44 MWh a fost lansată astăzi, odată cu publicarea
Electrica, compania din România axată pe distribuţia şi furnizarea de energie, a anunţat vineri la Bursa de Valori București (BVB) că va prelua societatea Electrica Furnizare Grup SRL – Chişinău,
Energocom a efectuat prima tranzacție pe Piața pe Parcursul Zilei (PPZ), administrată de Operatorul Pieței de Energie Electrică din Moldova (OPEM), la scurt timp după lansarea oficială a acesteia. Potrivit
Parlamentul a votat în primă lectură instituirea un moratoriu asupra urmăririi silite a bunurilor fermierilor afectați de calamitățile naturale în perioada 2024–2025. Un proiect de lege care prevede acest lucru
Drumul de ocolire a orașului Vulcănești, construit pe unele porțiuni de la zero, a fost deschis pentru circulație. Sectorul de peste 8,5 kilometri face parte din traseul național M3 Chișinău
Datoriile pe care statul le are față de fermieri ar putea fi transformate în obligațiuni de stat, o soluție analizată de autorități pentru a sprijini sectorul agricol și a facilita
Autoritățile separatiste de la Tiraspol au instituit stare de urgență în economie în regiune pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată de așa-zisul soviet suprem, care
Experții Fondului Monetar Internațional (FMI) critică dur guvernarea de la Chișinău modul în care sunt cheltuiți și administrați banii publici în R. Moldova și au cerut autorităților să revină la
Pe podul feroviar peste Prut „Cantemir – Fălciu” a avut loc prima testare, după lucrările de reabilitarea a infrastructurii în această zonă. Astfel, după o pauză de 16 ani, prima
Premierul Alexandru Munteanu a avut astăzi o întrevedere cu echipa Fondului Monetar Internațional, la încheierea misiunii de consultări în Republica Moldova, desfășurată în perioada 4-17 decembrie. În cadrul întrevederii au
Guvernul a aprobat azi salariul minim pentru anul viitor la valoarea de 6300 de lei, cu 800 de lei mai mult decât în 2025. Sindicatele au cerut anterior, însă, o
România va fi conectată la rețeaua electrică din vestul Europei, care va mări capacitatea de transportare a curentului în țară. Ministrul român al energiei, Bogdan Ivan, a subliniat că interconectarea
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a introdus un tarif uniform pentru prestarea serviciilor de distribuție a gazelor ce va fi aplicat tuturor celor 18 operatori ai sistemelor de distribuție.
Consiliul pentru examinarea investițiilor în domeniile de importanță pentru securitatea statului a decis refuzul aprobării activității investiționale a „Lukoil-Moldova”. Totodată, a fost stabilită revenirea, în termen de 20 de zile,
Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat luni, 15 decembrie, înregistrarea oficială a Bursei Internaționale a R. Moldova (BIM) la Agenția Servicii Publice (ASP). În cadrul consiliului de administrație al bursei,
Importurile în Republica Moldova continuă să crească simțitor în detrimentul exporturilor, lucru ce a dus la o majorare a deficitului comercial, în perioada ianuarie – octombrie 2025, cu peste 30%,
Regiunea transnistreană intră într-o nouă criză. Administrația separatistă de la Tiraspol instituie o nouă stare de urgență în economie cauzată de problemele privind livrările de gaze. Anunțul a fost făcut
Alocația acordată la nașterea copilului va ajunge la 21 886 de lei în anul viitor, cu 536 de lei mai mare. Totodată, copiii cu vârsta de până la doi ani
Bugetul de stat pentru anul 2026 a fost votat în prima lectură de Parlament, după aproape cinci ore de dezbateri intense în plen. Documentul a fost susțin de 54 de
Salariul mediu lunar brut în Republica Moldova a fost de aproximativ 14.700 de lei în luna septembrie 2025, arată datele Biroului Național de Statistică. Aproape 80 la sută dintre angajații
Banca Națională a Moldovei (BNM) a redus rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 5,00 la sută anual. Decizia a fost
Deputații formațiunii „Partidul Nostru” propun eliminarea TVA de 8% inclus în tariful final pentru gaz. Un proiect de lege a fost înregistrat de deputații acestei formațiuni, care susțin că inițiativa
Apel public către Guvernul Republicii Moldova, Parlament, ANRE și BNM Republica Moldova trăiește astăzi, mai mult ca oricând, cu spatele la zid în ceea ce privește securitatea energetică. Războiul din
În Republica Moldova a fost lansată, în prmieră, bursa de energie electrică, iar prima tranzacție simbolică a avut loc în data de 10 decembrie. Potrivit secretarului de stat la Ministerului
Liderul fracțiunii Partidul Nostru, Renato Usatîi, anunță că va veni cu o inițiativă legislative privind extinderea termenului de aflare în Republica Moldova a automobilelor înmatriculate străinătate, după modelul Uniunii Europene.
Agricultorii din sudul R. Moldova s-au adunat în fața Guvernului pentru a cere sprijin din partea statului. Fermierii din Basarabeasca și Talmaza, participanți la protest, spun că au fost afectați
Cumpărăturile de pe platformele de comerț online, precum TEMU, JOOM sau AliExpress, ar putea fi impozitate din 2026, indiferent de suma achizițiilor. Anunțul a fost făcut de șeful Comisiei parlamentare
Deficitul de energie electrică care apare în orele de vârf în Republica Moldova poate fi soluționat prin crearea unor capacități de stocare de până la 200 de megawați. Opinia aparține
Lovitură dublă pentru consumatori. După renunțarea, din ianuarie, la compensațiile pentru energia electrică, ar putea urma și o majorare de tarife. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, precizează că acest lucru s-ar