Ministerul de Interne recunoaște că a comis o greșeală, atunci când a publicat pe paginile oficiale de pe rețelele socializare o imagine distorsionată a stemei de stat în contextul promovării
Ministerul de Interne recunoaște că a comis o greșeală, atunci când a publicat pe paginile oficiale de pe rețelele socializare o imagine distorsionată a stemei de stat în contextul promovării
Mai multe obiective ale industriei petroliere și de gaze din sudul Iranului au fost lovite în urma unui atac atribuit de autoritățile iraniene „inamicului sionist și american”. Potrivit agenției Tasnim,
Piața petrolului rămâne extrem de sensibilă la evoluțiile internaționale, iar Republica Moldova încă nu a absorbit integral scumpirile generate de războiul din Golf. De aceea, pe parcursul acestei săptămâni și
Mai multe proiecte de dezvoltare a educației și sportului profesionist vor fi susținute financiar de NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei. Un acord în acest sens a
Primarul Chișinăului, Ion Ceban, s-a prezentat marți, 18 martie, la poliție, după ce a fost citat să depună mărturii în urma declarațiilor făcute la ședința Primăriei din 16 martie, când
Guvernul introduce restricții la vânzarea cu amănuntul a motorinei în stații. Comercializarea în recipiente va fi permisă doar în cantități de până la 20 de litri. Noile reguli au fost instituite ptrintr-o hotărâre a
Argentina a anunțat oficial retragerea din Organizația Mondială a Sănătății (OMS), devenind a doua mare țară care părăsește instituția după Statele Unite. Anunțul a fost făcut de ministrul de Externe,
Ministerul Afacerilor Interne a distorsionat stema de stat a Republicii Moldova într-o imagine generată de inteligența artificială pentru a ilustra o postare pe rețele de socializare despre aprobarea Conceptului de
Cuba, afectată de cea mai gravă criză de combustibil din ultimele decenii, ar putea primi un ajutor esențial din partea Rusiei, odată cu sosirea unui petrolier încărcat cu țiței, în
Aproape fiecare a doua țigară electronică comercializată în Europa provine din surse neregulate, adică din contrabandă, potrivit unui studiu realizat de Institutul Fraunhofer pentru Circuite Integrate (Fraunhofer IIS). Analiza arată
Doi cetățeni moldoveni, care au creat o companie fictivă în Belgia, au introdus fraudulos în R. Moldova mai multe mașini de lux, pe care ulterior le vindeau pe platforme online.
Ministrul Apărării al Israelului, Israel Katz, a anunțat că ministrul iranian al informațiilor, Esmaeil Khatib, a fost ucis într-un atac aerian israelian desfășurat peste noapte la Teheran. Declarația a fost
Guvernul a aprobat majorarea numărului de funcții în cadrul Cancelariei de Stat cu 56 de unități noi. Decizia vine la doar câteva zile după ce premierul Alexandru Munteanu a cerut
Prețul motorinei a trecut de pragul de 28 de lei pentru un litru, cotă ce nu a mai fost atinsă din octombrie 2022. Potrivit noilor costuri, aprobate de ANRE, motorina
Ședința „extinsă” convocată la Comrat, anunțată drept un moment decisiv pentru apărarea autonomiei găgăuze, a demonstrat exact contrariul a ceea ce organizatorii au încercat să transmită – lipsă de mobilizare,
Directorul Spitalului raional din Hâncești, Petru Ciubotaru, a demisionat în contextul anchetei în cazul sinuciderii educatoarei Ludmila Vartic. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Emil Ceban, care susține că
Premierul Alexandru Munteanu a avut din nou o exprimare nereușită, care a provocat glume pe rețelele de socializare. În cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, acesta a comentat situația legată
Departamentul de Stat al SUA a dispus ca toate misiunile diplomatice americane din lume să efectueze „imediat” evaluări de securitate, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu și al riscului
Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, a fost reținut într-un dosar de corupție. Alesul este bănuit că ar fi luat mită de peste 89 de mii de lei de la un
Analizele apei din Nistru arată evoluții pozitive, iar dacă tendința se va menține și în următoarele 48 de ore, atunci se va lua în calcul reluarea livrării apei de la
Cabinetul de miniștri s-a reunit în ședință. Aceasta este prezidată de premierul Alexandru Munteanu. Ordinea de zi poate fi accesată pe site-ul oficial al Guvernului. 🔔 Abonează-te la canalul de
Municipiul Bălți continuă să înfrunte criza apei, iar alimentarea se pare că nu va fi reluată în curând. În prezent, în toate cartierele orașului se află 25 de autocisterne cu
Iranul a lansat o nouă serie de atacuri asupra Israelului, prezentate drept un act de răzbunare pentru uciderea secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională, Ali Larijani. Loviturile au vizat în
O nouă dronă a survolat spațiul aerian al R. Moldova, în zona satului Palanca, fiind observată, noaptea trecută, de polițiștii de frontieră din regiune. Aparatul a intrat de două ori
Fondul special de convergență, o inițiativă anunțată de Chișinău pentru susținerea proiectelor și economiei din regiunea transnistreană, ar putea ajunge, inițial, la trei miliarde de lei. Despre acest lucru vorbește
Europa se apropie de un punct în care va trebui să redeschidă canalele de dialog politic cu Rusia, însă acest proces trebuie realizat în mod coordonat între statele europene, a
Datele Agenției Proprietății Publice (APP) oferite pentru Mold-Street.com arată că, din toamna 2013 și până la finele anului 2021, compania Avia Invest SRL, concesionara Aeroportului Internațional Chișinău, a achitat în
Criza carburanților se adâncește, iar potrivit estimărilor actuale, prețul motorinei ar putea crește semnificativ și în perioada următoare. În acest context, apar îngrijorări legate de posibile scumpiri în lanț, de
Uniunea Europeană va trebui, la un moment dat, să reia dialogul cu Rusia privind securitatea și pacea în Ucraina, însă acest moment nu a sosit încă, a declarat președintele Consiliului
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău și Muzeul Național de Istorie a Moldovei prezintă o expoziție de pictură și grafică dedicată rolului excepțional pe care Regina Maria l-a avut
După patru ani de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a declarat că niciun teritoriu al Federației Ruse nu mai poate fi considerat
Import periculos la Vama Leușeni. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a depistat peste 9300 de kilograme de ardei în care specialiștii au gpsit pesticide Buprofezin. Lotul respectiv nu a fost
Directorul Centrului Național de Antiterorism al Statelor Unite (NCTC), Joe Kent, și-a anunțat demisia, invocând dezacordul față de războiul în curs cu Iranul, transmite Reuters. Centrul Național de Antiterorism (NCTC) este
Autoritățile se pregătesc să dezvolte industria de drone în Republica Moldova. Subiectul a fost discutat de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, aflat într-o vizită la Washington, cu reprezentanții
O inscripție murală pe un bloc din cartierul Botanica din Chișinău spune sec: „Va rămâne doar Maika”. O constatare rece. Datele statistice arată că în ultimii ani, din Republica Moldova,
Nivelul de blocare a aplicației Telegram în Rusia a ajuns la aproximativ 80%, potrivit datelor analizate în perioada 9–15 martie. În unele regiuni federale, rata solicitărilor nereușite către serverele aplicației
Autoritățile atrag atenția că versiunea alternativă privind cauzele poluării râului Nistru, care s-a viralizat pe rețelele de socializare, reprezintă un fals. Este vorba despre pretinsul accident pe podul de la
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au anunțat că Uniunea Europeană a demarat consultări intense cu statele membre și Ucraina pentru restabilirea fluxului
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că operațiunea militară lansată împreună cu Israelul împotriva Iranului a prevenit izbucnirea unui al Treilea Război Mondial nuclear. „Dacă nu am fi acționat, în
Inspectoratul Național de Investigații (INI) examinează în prezent două cauze penale pornite pentru încălcarea legislației privind organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc care constituie monopol de stat. Informația a fost
Alegerile pentru noua componență a Adunării Populare din Găgăuzia, al cărei mandat a expirat încă toamna trecută, urmează să aibă loc în 21 iunie. Decizia a fost luată azi de
Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) ar fi transformat Viena într-un centru major pentru operațiuni de interceptare electronică și satelitară, folosind infrastructura diplomatică pentru a colecta informații sensibile, potrivit
Procuratura Generală a dispus ințierea unei anchete și înregistrarea unui proces penal pentru investigarea faptelor ce au dus la poluarea râului Nistru, cu ulterioara criză a apei în mai multe
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că intenționează să amâne cu aproximativ o lună vizita oficială în China, programată inițial pentru perioada 31 martie – 2 aprilie, invocând necesitatea de
Deputatul „Partidului Nostru”, Constantin Cuiumju, a adresat un demers Procuraturii Generale în care cere să investigheze în ce mod au fost respectate procedurile legale în cazul decesului Ludmilei Vartic, soția
Nouă state europene, inclusiv Italia și Franța, au notificat Comisia Europeană cu privire la riscul unei catastrofe ecologice majore, după ce o navă rusească de transport al gazului natural lichefiat
Republica Moldova a deschis negocierile tehnice pentru toate cele 33 de capitole de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv pentru ultimele trei grupuri, a anunțat viceprim-ministrul pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov.
Noi scumpiri galopante pentru motorină. Prețul pentru un litru, stabilit de ANRE pentru miercuri, a crescut cu 60 de bani și va fi vândut cu 27,65 de lei. Și benzina
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit să poarte discuții cu premierul israelian Benjamin Netanyahu privind cooperarea în domeniul dronelor interceptoare, pe fondul intensificării războiului dintre SUA, Israel
Fragmente de drone găsite în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, la aproximativ 500 de metri de granița moldo-ucraineană. Poliția de Frontieră anunță că a fost sesizată de localnici, care au
Ministrul Apărării din Israel, Israel Katz, a confirmat că oficialul iranian de rang înalt Ali Larijani a fost ucis în urma unui atac aerian efectuat de forțele israeliene. „Larijani și
Primăria Capitalei a transmis 40 de tone de apă potabilă pentru locuitorii orașului Bălți, localitate afectată de criza apei ca urmare a poluării râului Nistru. Decizia a fost luată în
Un bărbat de 60 de ani, care a încercat să stingă de unul singur un incendiu de vegetație, s-a ales cu arsuri de gradul I la un membru și cu
Criza poluării râului Nistru cu produse petroliere ar putea fi gestionată mult mai eficient dacă autoritățile ucrainene ar furniza informații clare despre catastrofa de la Hidrocentrala de la Novodnestrovsk. Afirmația
Autoritățile din Afganistan au anunțat că cel puțin 400 de persoane au murit și aproximativ 250 au fost rănite în urma unui atac aerian atribuit Pakistanului asupra unui spital de
Un grav incendiu s-a produs, azi-dimineață, la un depozit de pe strada Uzinelor din Capitală. La fața locului au ajuns șapte echipaje de pompieri, care au reușit să oprească răspândirea
Ucraina a primit de la Uniunea Europeană condițiile pentru ultimele trei clustere de negociere privind aderarea, completând astfel, pentru prima dată în istorie, întregul pachet de cerințe necesare pentru obținerea
Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova l-a convocat pe ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, pentru a-i transmite o notă de protest în legătură cu atacul Federației
Rețeaua electrică națională a Cubei a intrat în colaps luni, lăsând aproximativ 10 milioane de oameni fără energie electrică, pe fondul blocajului petrolier impus de SUA, care a paralizat sistemul
Aproximativ 100 de tone de apă potabilă și tehnică a fost distribuită luni în regiunea de nord, în special la Bălți, acolo unde apa rămâne sistată din cauza poluării râului
Președintele SUA, Donald Trump, a lansat critici dure la adresa aliaților occidentali, după ce mai multe state au refuzat sau au evitat să participe la inițiativa Washingtonului de a trimite
O nouă dronă a survolat, nopatea trecută, spațiul aerian al R. Moldova. Aparatul de zbor a fost observat de polițiștii de frontieră în zona satelor Olănești și Crocmaz din raionul
Autoritățile ruse ar fi început blocarea aproape completă a aplicației de mesagerie Telegram, care în ultimele zile funcționează cu mari dificultăți pe teritoriul Rusiei, potrivit utilizatorilor și platformelor de monitorizare
Ion Ceban denunță noi presiuni asupra conducerii Primăriei din Durlești și acuză guvernarea că ar sta în spatele dosarului inițiat de structurile de anchetă în raport cu edilul din Durlești,
Organizații, companii și ONG-uri din mai multe țări lucrează la dezvoltarea unui logo universal care să certifice produsele și serviciile realizate exclusiv de oameni, pe fondul reacției tot mai puternice
Kremlinul și președintele SUA, Donald Trump, au găsit un punct comun în criticile la adresa liderului ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că ar împiedica avansarea negocierilor de pace
Războiul dintre Statele Unite, Israel și Iran a declanșat o criză energetică severă în Asia de Sud, după ce livrările de combustibil din statele Golfului Persic au fost perturbate. În
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că se opune reluării livrărilor de petrol rusesc prin oleoductul „Drujba”, afirmând că o astfel de decizie „nu se deosebește cu nimic de ridicarea
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, va fi citat la audieri de către poliție după declarațiile publice făcute astăzi despre fenomenul drogurilor din capitală. Inspectoratul General al Poliției spune că s-a
Deputatul „Partidului Nostru”, Serghei Ivanov, a criticat declarațiile președintelui Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian, care a spus că „speră să nu existe agenți economici care să profite
Autoritățile separatiste de la Tiraspol anunță o „domolire” a crizei energetice din regiune, după ce au soluționat „problemele cu efectuarea plăților pentru gaz”. Despre acest lucru a anunțat pretinsul ministru
Uniunea Europeană va pune la dispoziția Republicii Moldova imagini din satelit pentru detectarea și monitorizarea scurgerilor de petrol din râul Nistru, după activarea Mecanismului de Protecție Civilă al UE de
Comisia Europeană este pregătită să ofere sprijin Republicii Moldova prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, după poluarea fluviului Nistru provocată de un atac rusesc asupra infrastructurii energetice
Asociația Promo-LEX a depus luni, 16 martie, un denunț penal la Procuratura Generală a Republicii Moldova în legătură cu contaminarea masivă a fluviului Nistru cu substanțe petroliere, produsă în urma
Începând cu ziua de mâine, 17 martie, gimnaziile și liceele din municipiul Bălți vor trece temporar la învățământ la distanță, în contextul situației excepționale legată de sistarea alimentării cu apă,
Armata israeliană a anunțat începutul unei „operațiuni terestre limitate și țintite” împotriva grupării Hezbollah în sudul Libanului, pe fondul escaladării tensiunilor regionale. Potrivit unui comunicat al armatei israeliene (IDF), unități
Canale rusești de pe rețelele sociale promovează în ultimele săptămâni ideea creării unei așa-numite „Republici Populare Narva” pe teritoriul Estoniei, ceea ce a stârnit îngrijorări la Tallinn privind o posibilă
Primăria din Iași va oferi un ajutor umanitar locuitorilor din Bălți pentru depășirea crizei apei cauzată de poluarea râului Nistru. Autoritățile locale din Bălți anunță că un convoi cu autocisterne
Procesul de pace pentru războiul din Ucraina, mediat de Statele Unite, a intrat într-un impas, pe măsură ce atenția administrației președintelui american Donald Trump s-a mutat către conflictul din Orientul
Orașele Bălți, Soroca, Florești, Sângerei și alte sate, conectate la apeducte din Nistru, vor rămâne încă cel puțin 12 ore fără apă. Despre acest lucru anunță Guvernul, care susține că
Rusia ar fi folosit pentru prima dată împotriva Kievului o dronă kamikaze de tip „Lancet”, posibil echipată cu elemente de inteligență artificială, potrivit informațiilor publicate de publicația ucraineană Defense Express.
Doi bărbați care, acum o lună, au împușcat mortal un alt bărbat, în vârstă de 39 de ani, la Briceni și au aruncat corpul victimei într-un cimitir au fost plasați
Premierul Belgiei, Bart De Wever, a declarat că Europa ar trebui să ajungă la un acord cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, afirmând că negocierile sunt necesare
Germania și Marea Britanie au refuzat să participe la operațiunea inițiată de Statele Unite pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, scrie The Telegraph. Washingtonul încearcă să formeze o coaliție internațională care să
Din 1 aprilie, părinții vor putea începe depunerea dosarelor pentru înscrierea copiilor în clasa întâi. Prima etapă va fi organizată până în 18 mai și este destinată copiilor care împlinesc
Guvernul interimar al Bulgariei pregătește un program de sprijin financiar pentru cetățenii cu venituri reduse, în contextul creșterii prețurilor la carburanți provocate de războiul din Orientul Mijlociu. Premierul interimar Andrey
Premierul Poloniei, Donald Tusk, a avertizat că ieșirea țării din Uniunea Europeană – un scenariu numit „Polexit” – nu mai este doar ipotetică, ci reprezintă o amenințare reală pe fondul
Săptămâna începe cu noi scumpiri pentru carburanți. Motorina a trecut de pragul de 27 de lei. Pentru marți, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță un preț de 27,05 lei,
Stocurile de carburanți sunt în ușoară scădere. Ministerul Energiei anunță că volumele de motorină sunt disponibile pentru încă 9 zile, iar cele de benzină – pentru 19 zile de consum.
Prețurile petrolului au urcat duminică seara la cel mai ridicat nivel din iulie 2022, pe fondul escaladării conflictului dintre SUA, Israel și Iran și al blocării transporturilor petroliere prin Strâmtoarea
Primăria Capitalei anunță că, la această etapă, au loc intervenții ample la stația de captare a apei de la Vadul lui Vodă, acolo unde sunt montate mai multe baraje pentru
Un atac cu dronă atribuit Iranului a vizat în noaptea de 16 martie Aeroportul Internațional din Dubai, provocând un incendiu într-un rezervor de combustibil din zona aeroportului, au anunțat autoritățile
Cea de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, desfășurată în noaptea de 16 martie, a fost dominată de filmul One Battle After Another, regizat de Paul Thomas Anderson, care a câștigat
Captură imensă de droguri la o fermă de vaci din raionul Anenii Noi. În cadrul unei operațiuni, ofițerii INI, procurorii și mascații de la „Fulger” au găsit pe teritoriul unei
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat că NATO ar putea avea „un viitor foarte rău” dacă statele membre ale alianței nu vor sprijini Washingtonul în eforturile de a debloca
Ministerul Mediului și Primăria Chișinău anunță primele măsuri de protecție pentru protejarea stației de captare a apei de la Vadul lui Vodă. În contextul crizei de poluare a Nistrului, duminică
Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi fost transportat în secret în Rusia pentru a primi îngrijiri medicale după rănile suferite în urma bombardamentelor americano-israeliene asupra Iranului. Potrivit
Guvernul Italiei examinează revenirea la energia nucleară și își propune să reînvie această tehnologie interzisă acum câteva deceniii. Pe fondul creșterilor continue, premierul Giorgia Meloni susține de mult timp energia
Autoritățile municipale confirmă că populația Capitalei este, deocamdată, în afara pericolului de sistare a aprovizionării cu apă. În urma verificărilor efectuate de specialiștii de la „Apă-Canal Chișinău” s-a constatat că
Guvernul a instituit stare de alertă de mediu la Nistru pentru 15 zile. Decizia a fost luată azi la Guvern, care s-a întrunit într-o ședință extraordinară. Starea de alertă în