Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, va avea mâine prima întrevedere, în mandatul său, cu reprezentantul politic al regiunii separatiste transnistrene, Vitali Ignatiev. Întâlnirea celor doi va avea loc la Tiraspol,
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, va avea mâine prima întrevedere, în mandatul său, cu reprezentantul politic al regiunii separatiste transnistrene, Vitali Ignatiev. Întâlnirea celor doi va avea loc la Tiraspol,
Astăzi se împlinește un an de la moartea omului de cultură și scriitorului basarabean Vladimir Beșleagă. Cunoscutul eseist și romancier s-a stins din viață în 25 februarie 2025, la vârsta de 93
Prețurile petrolului s-au menținut în apropierea celor mai ridicate niveluri din ultimele șapte luni, pe fondul temerilor investitorilor privind un posibil conflict militar între Statele Unite și Iran, care ar
Ministerul german de Externe a emis un avertisment pentru cetățenii germani aflați în Orientul Mijlociu, pe fondul riscului unei eventuale confruntări militare între Statele Unite și Iran. Autoritățile de la
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat astăzi, 25 februarie 2026, decretul privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova în cazul a nouă persoane. Decretul vizează persoane care au deținut și continuă să
Cercetările interne ale Ministerului Apărării nu a depistat încălcarea mânuirii armelor din dotare în cazul celor două decese ale soldaților Armatei Naționale, tragedii înregistrate în lunile ianuarie și februarie. Despre
Un tribunal din Moscova a amendat aplicația de mesagerie Telegram cu 7 milioane de ruble (echivalentul a aproximativ 70.000 de euro) pentru neîndeplinirea repetată a obligațiilor de monitorizare a conținutului
Olandezul Herman von Hebel, care a condus anterior Comisia de Pre-Vetting pentru judecători, se va ocupa și de evaluarea procurorilor. Decizia a fost luată de deputații PAS din Comisia juridică,
Primăria Capitalei anunță că va moderniza și eficientiza energetic, începând cu 2026, alte 52 de grădinițe din Chișinău. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care a adăugat că
Bill Gates și-a asumat responsabilitatea pentru relațiile sale cu finanțistul condamnat pentru infracțiuni sexuale Jeffrey Epstein, a transmis un purtător de cuvânt al Fundației Gates, după o reuniune internă cu
Autocarele și microbuzele de pasageri de pe cursele locale și naționale vor fi supuse unor verificări în trafic, organizate de inspectorii Agenției Naționale pentru Transport Auto. Raziile vor începe joi,
Procurorii francezi au cerut, pe 23 februarie, unui tribunal din Paris să condamne șapte cetățeni moldoveni la pedepse cuprinse între 18 luni și trei ani de închisoare, acuzați că au
Trimisul special al președintelui SUA, Donald Trump, Steve Witkoff, a declarat că Washingtonul crede în posibilitatea unei întâlniri directe între președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin,
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că a convocat Consiliul de Apărare din cauza a ceea ce a numit o „blocadă petrolieră ucraineană”, susținând că Budapesta nu mai primește țiței
Odihna de vară pentru copii și adolescenți se va scumpi în 2026. Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului privind organizarea sezonului estival, tarifele orientative pentru o zi de tabără
Deputatul Dinu Plîngău, ales pe listele PAS, este deranjat de „reticența” și lipsa de acțiune a colegilor de fracțiune și a partidului de la putere în cazul unor șefi de
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a susținut un briefing clasificat pentru principalii lideri ai Congresului privind situația din Iran, cu doar câteva ore înainte ca președintele Donald Trump
Negociatorii ucraineni se vor întâlni joi cu oficialii americani pentru a discuta „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei, a anunțat miercuri președintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Întrevederea
Deputatul „Partidului Nostru”, Alexandr Berlinschii, critică modul în care actuala guvernare gestionează reformele, acuzând o „externalizare” a actului de guvernare către organizații neguvernamentale apropiate puterii. Potrivit unui comunicat de presă,
Patru persoane au murit în urma unui atac cu drone asupra combinatului chimic PАО „Dorogobuj” din orașul Dorogobuj, regiunea Smolensk, a anunțat guvernatorul Vasili Anohin. Potrivit oficialului rus, armata ucraineană
Procurorii solicită mandate de arestare pe numele a patru persoane reținute de Centrul Național Anticorupție în dosarul privind delapidarea fondurilor naționale și externe destinate proiectelor de infrastructură realizate în cadrul
O nouă schemă de corupție în delapidarea fondurilor publice. După scandalul privind sustragerile frauduloase din proiectele de infrastructură din programul „Satul European”, CNA a constatat furturi considerabile și în programul
Cu o durată de 1 oră şi 47 de minute, Donald Trump a ţinut cel mai lung discurs despre Starea Uniunii în faţa Congresului SUA. Astfel, președintele american a depăşit
Fostul premier, Natalia Gavrilița, revine la Guvern. De data asta în calitate de șefă a unei organizații neguvernamentale. Cancelaria de Stat și Asociația Obștească „Parteneriate pentru Noua Economie” (PNE), condusă
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Uniunea Europeană nu poate stabili în acest moment o dată precisă pentru aderarea Ucrainei la blocul comunitar. Declarația a fost
Străzile și drumurile din municipiul Chișinău intră de astăzi în ample reparații, iar serviciile responsabile vor interveni, pentru început, pe cele mai distruse porțiuni. Anunțul repetat a fost făcut de
Statele Unite au transmis Ucrainei să se abțină de la atacuri care ar putea afecta interese economice americane din Rusia, după o operațiune ucraineană asupra portului rus Novorossiisk. Informația a
Guvernul anunță crearea unei noi instituții de supraveghere în cadrul Ministerului Apărării, care va fi responsabilă de verificarea integrității, de prevenire a cazurilor de corupție și de organizare a anchetelor
Ministrul Dezvoltării Economice, Eugen Osmochescu, va merge, în martie, într-o vizită de lucru la Washington. Despre acest lucru a anunțat ambasadorul R. Moldova în Statele Unite, Vlad Kulminski. „În martie, la
Fostul prim-ministru al Norvegiei Thorbjorn Jagland a fost spitalizat în urma unei presupuse tentative de sinucidere, la scurt timp după ce autoritățile au deschis o anchetă pentru corupție legată de
Consiliul Superior al Procurorilor a expediat autorităților un proiect de lege privind fortificarea securității judecătorilor și procurorilor. Inițiativa urmărește completarea cadrului legislativ existent prin includerea expresă a procurorilor în mecanismele de protecție,
Președintele SUA, Donald Trump, ar dori ca războiul din Ucraina să se încheie până la 4 iulie 2026, când Statele Unite marchează 250 de ani de la declararea independenței, relatează
Spălătoriile auto urmează să fie supuse controalelor din partea Ministerului Mediului. Verificările vor fi organizate în lunile martie, aprilie și mai. Autoritățile anunță că vor controla dacă spălătoriile dispun de
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că există informații operative privind posibile încercări de aruncare în aer a gazoductelor „TurkStream” și „Blue Stream” din Marea Neagră. Afirmațiile au fost făcute
Reabilitarea porțiunii cu pavaj vechi de pe strada 31 august din Chișinău este tot mai aproape. Proiectul tehnic este gata, iar la începutul lunii martie urmează să aibă loc achizițiile
Kremlinul a calificat drept „extrem de importante” datele serviciilor ruse de informații privind presupusele planuri ale Franței și Marii Britanii de a furniza Ucrainei arme nucleare, invocând riscuri pentru regimul
Ministrul Energiei de la Chișinău, Dorin Junghietu, care se află într-o vizită oficială în Statele Unite, s-a întâlnit cu reprezentantul Fondului de Investiții Carlyle Group Inc., care intenționează să preia
În ultimii ani, piața cărnii din Moldova traversează o perioadă de turbulență reală. Și nu mai este vorba doar despre știri din cronica agricolă, ci despre siguranța noastră de zi
Autoritățile din Rusia investighează acțiunile fondatorului Telegram, Pavel Durov, în cadrul unui dosar penal privind presupusa „facilitare a activității teroriste” (articolul 205.1, partea 1.1 din Codul Penal al Federației Ruse),
Garajul unei gospodării din orașul Cantemir a fost distrus de flăcări în urma suprasolicitării centralei de încălzire alimentată de combustibil solid. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri,
Procurorul Alexandru Cernei a confirmat, în cadrul audierii din 23 februarie a lui Vlad Plahotniuc, că fostul lider al PDM nu este acuzat pe întreg dosarul privind frauda bancară, ci doar
Franța i-a interzis ambasadorului Statelor Unite la Paris, Charles Kushner, accesul direct la miniștrii guvernului, după ce diplomatul nu s-a prezentat la o întâlnire convocată de Ministerul de Externe pentru
Un bărbat a fost prins în timp ce încerca să introducă în R. Moldova prin contrabandă șapte lingouri de aur de câte un kilogram fiecare, anunță Serviciul Vamal. Valoarea totală
Cazul privind tentativa organizării unor de asasinate la comandă pe teritoriul Ucrainei, sub coordonarea unui cetățean moldovean eliberat din pușcărie prin decret prezidențial, denotă o disfuncționalitate gravă a sistemului administrativ
Reprezentanți ai Statelor Unite s-au întâlnit pe 23 februarie, la Geneva, cu o delegație rusă pentru a discuta un posibil tratat multilateral privind controlul armelor nucleare, relatează Reuters, citând un
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis marți un amplu mesaj cu ocazia împlinirii a patru ani de la începutul invaziei ruse la scară largă, afirmând că Moscova nu și-a atins
Ministerul Culturii instituie un filtru pentru artiștii străini invitați la concertele și spectacolele din R. Moldova. Organizatorii evenimentelor, precum instituțiile culturale și impresarii, sunt obligați să informeze autoritățile atunci când
Primăvara este sezonul începuturilor, al culorii și al gesturilor care aduc lumină în viața celor dragi. Dacă buchetele clasice impresionează prin frumusețea lor imediată, plantele și florile în ghiveci au
Serviciul rus de Informații Externe (SVR) a acuzat Marea Britanie și Franța s-ar pregăti să transfere în secret Ucrainei arme nucleare. Într-un comunicat al biroului de presă al SVR se
Cazul lui Nicolae Șepeli – principalul suspect într-un dosar privind organizarea asasinării a peste cinci persoane din Ucraina – ne împinge, inevitabil, dincolo de emoția faptelor și ne obligă să
Trei administratori ai unei fabrici de geamuri termopane sunt suspectați de evaziuni fiscale de 40 de milioane de lei comise în urma unor scheme ilegale puse la cale în perioada
Acum patru ani, din prima zi a războiului început în Ucraina, Chișinăul a fost în prima linie pentru a oferi sprijin pentru refugiații din țara vecină. Printr-un mesaj, edilul Ion
Un polițist a fost ucis, iar alți doi au fost răniți în urma unei explozii produse în nordul Moscovei, în apropierea gării Saviolovo. Potrivit datelor preliminare ale anchetei, dispozitivul exploziv
Autoritățile de la Chișinău transmit mesaje de susținere în contextul celor patru ani de la declanșarea războiului în Ucraina. Un scurt mesaj video a fost publicat pe rețele de socializare
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, efectuează marți o vizită la Kiev, împreună cu președintele Consiliul European, Antonio Costa, cu prilejul marcării a patru ani de la declanșarea invaziei
Oficiali de securitate din Statele Unite și din alte țări occidentale avertizează că Iranul ar putea recurge la atacuri prin intermediul grupărilor proxy împotriva intereselor americane din Europa și Orientul
Islanda analizează posibilitatea organizării accelerate a unui referendum pentru reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, iar scrutinul ar putea avea loc chiar din luna august, potrivit unor surse familiarizate
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi au fost expuse public în Italia, pentru prima dată din 1978, în bazilica San Francesco din orașul Assisi. Evenimentul a început pe 22 februarie și
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a anunțat că guvernul de la Bratislava a decis oprirea livrărilor de urgență de energie electrică către Ucraina, invocând ceea ce el a numit „acțiuni ostile”
Complexul cultural-sportiv Chișinău Arena activează pe minus și nu-și poate acoperi nici cheltuielile de bază, cum ar fi salariile angajaților. Instituția înregistrează pierderi nete în mărime de 37,5 milioane de
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a fost reales în funcția supremă a Partidului Muncitorilor, iar delegații congresului i-au atribuit meritul pentru consolidarea arsenalului nuclear al țării și pentru întărirea poziției
Republica Moldova, în centrul unui nou mega scandal. Mai mulți cetățeni moldoveni au fost reținuți, fiind acuzați că ar fi pregătit un șir de atentate și asasinate pe teritoriul Ucrainei.
Guvernul Indiei a emis un nou avertisment pentru cetățenii săi aflați în Iran, cerându-le să părăsească țara „prin orice mijloace disponibile”, pe fondul temerilor legate de o posibilă escaladare a
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat duminică seara la Verona, în Italia, marcând finalul unei ediții spectaculoase. Următoarele Jocuri de iarnă vor avea loc peste patru
Președintele Consiliului Concurenței, Alexei Gherțescu, a demisionat după un mandat de patru ani. Funcționarul a depus cererea în 20 februarie. Pentru portalul bani.md, Gherțescu a declarat că pleacă din funcție din motive
Primarul Chișinăului Ion Ceban susține că vina în scandalul grațierilor o are președintele Maia Sandu, care, potrivit lui, deține toată puterea în stat, controlează și Parlamentul și Guvernul. Acesta a
Alina Bondarenko, tânăra de 19 ani din regiunea transnistreană, reținută în dosarul asasinatelor la comandă, care avea asupra sa o legitimație de corespondent al televiziunii publice de la Tiraspol, a
Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc s-a prezentat luni, 23 februarie, în fața instanței de judecată, unde a făcut declarații în dosarul cunoscut drept „Furtul miliardului”. Plahotniuc a acuzat un șir
Sute de pasageri au fost nevoiți să își petreacă noaptea la bordul unor aeronave parcate pe aeroportul din Munchen, după ce ninsorile puternice au provocat întârzieri și anulări de zboruri.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că miniștrii de externe ai Uniunii Europene nu vor reuși să ajungă la un acord privind cel de-al 20-lea pachet de sancțiuni împotriva
Trei tineri, inclusiv un cetățean ucrainean, au fost arestați fiind suspectați de coordonarea unei scheme de distribuire a drogurilor prin intermediul platformelor online. Ofițerii antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații
Forțele Armate ale Ucrainei ar fi atacat cu drone stația de pompare a petrolului „Kaleikino”, punct de pornire al oleoductului „Drujba”, situată în raionul Almetievsk din Republica Tatarstan (Rusia). Incidentul
Un tânăr de 21 de ani din statul Carolina de Nord a fost împușcat mortal duminică de agenți ai Serviciului Secret al SUA la complexul Mar-a-Lago al președintelui Donald Trump,
Centrul Național Anticorupție și Procuratura municipiului Bălți anunță despre reținerea a cinci persoane în dosarul delapidării de fonduri destinate prouectelor de infrastructură realizate în cadrul Programului „Satul European”. Cauza penală
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), împreună cu Poliția Națională și cu sprijinul autorităților din Letonia și Lituania, a destructurat o amplă schemă de fraudă care viza cetățeni ai Uniunii
Un focar de pestă porcină a fost depistat în extravilanul orașului Sângera și a fost înlăturat de autorități. Potrivit Nord News, cazul a avut loc într-o gospodărie din particulară. Patru
Thrillerul politic „One Battle After Another” a fost marele câștigător al premiilor BAFTA 2026, obținând șase trofee, inclusiv pentru cel mai bun film, și consolidându-și statutul de favorit înaintea Oscarurilor
Încălzirea treptată a vremii din următoarele zile va slăbi considerabil gheața de pe râuri și lacuri. Salvatorii atenționează că, în aceste condiții, aflarea pe gheață devine periculoasă. „Stratul de
Mexicul este zguduit de violențe după ce forțele speciale mexicane l-au ucis pe unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din lume, Nemesio Oseguera Cervantes, cunoscut sub numele de
Mai mulți funcționari ai unor primării din opt raioane și o companie din Chișinău sunt vizați într-un dosar de corupție privind delapidarea fondurilor naționale și cele europene destinate infrastructurii drumurilor
Tânărul Nicolai Șepeli, vizat în pregătirea asasinării unor persoane publice din Ucraina, la comanda serviciilor rusești, a fost grațiat, în aprilie 2022, de șefa statului, Maia Sandu, în urma unor
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu acordat BBC că liderul rus Vladimir Putin „a început deja Al Treilea Război Mondial” și că singura soluție este intensificarea presiunii militare
Uniunea Europeană introduce, din 2027, o limită comună pentru plățile în numerar. Tranzacțiile care depășesc 10.000 de euro vor fi interzise în toate statele membre și vor trebui efectuate prin
Un raport publicat în februarie de mișcarea globală „Salvează Solul” atrage atenția asupra degradării terenurilor agricole, fapt ce afectează direct eficiența ingredientelor naturale folosite în industria cosmetică, evaluată la circa
Președintele SUA, Donald Trump, a majorat tarifele vamale temporare de la 10 la 15% pentru toate țările, inclusiv pentru Republica Moldova. Noile măsuri americane, aprobate vineri și modificate sâmbătă, intră
Patriarhul rus Kiril l-a decorat pe liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cu Ordinul Bisericii Ortodoxe Ruse al cneazului Daniil al Moscovei, de gradul II. Distincția i-a fost înmânată
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a adresat clerului și credincioșilor un cuvânt pastoral la începutul Sfântului și Marelui Post. În mesajul său, intitulat „Reașezarea ființei în orizontul veșniciei”, ierarhul subliniază
După două săptămâni pline de competiții și emoții, Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina 2026 se apropie de final, iar organizatorii pregătesc o ceremonie de închidere de excepție în cadrul impresionant
La 34 de ani de la declanșarea războiului de la Nistru, Biblioteca Națională organizează „Expoziția memoriei: 34 de ani de la războiul nedeclarat”, un eveniment dedicat comemorării participanților la luptele
Fostul președinte al CEC, Iurie Ciocan, care a condus anterior și Centrul de Implementare a Reformelor din cadrul Guvernului, constată o lipsă totală de inițiative din partea a cabinetului de
Armata rusă a atacat din nou în cursul nopții infrastructura civilă și critică a Ucrainei cu drone și rachete, capitala Kiev și regiunea Kiev fiind printre principalele ținte. Autoritățile ucrainene
Ultima săptămână de iarnă aduce o încălzire semnificativă a vremii, proces care se va accentua treptat pe parcursul zilelor următoare. Temperaturile vor crește constant, urmând să atingă valori de până
Statele Unite speră că actualele negocieri privind războiul din Ucraina vor conduce la o întâlnire personală între liderii de la Moscova și Kiev. Declarația a fost făcută de emisarul special
O polițistă în vârstă de 23 de ani a murit, iar zeci de persoane au fost rănite în urma unor explozii produse în noaptea de sâmbătă spre duminică la Liov,
Creștinii ortodocși marchează astăzi Lăsatul Secului, iar de mâine intră în Postul Mare, premergător celei mai importante sărbători creștine, Învierea Domnului, care va fi prăznuită, în acest an, în data
Poliția a intervenit în noaptea trecută în mai multe cluburi și localuri de agrement din Chișinău, într-o acțiune amplă de prevenire și combatere a consumului și traficului ilicit de droguri.
Recent, într-o emisiune, doi jurnaliști discutau despre necesitatea investigării extrădării și ulterioarei grațieri a lui Nicolae Șepeli în 2022, persoana căreia, recent, președintele RM i-a revocat decretul de grațiere, după
Republica Moldova nu este un stat epuizat, care supraviețuiește din asistență externă și care nu mai are capacitate să supraviețuiască pe cont propriu. În aceste condiții, singura soluție reală pentru
Academia Română ar putea deschide o filială la Chișinău, în cadrul unui proiect de cooperare extinsă cu Academia de Științe a Moldovei. Anunțul a fost făcut de vicepreședintele Academiei Române,
Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii și fost președinte al Comisiei de grațieri, îmi reproșează, într-un comentariu la o postare de-a mea de ieri despre cazul anulării unei