Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, anunță că, de la începutul anului, R. Moldova a exportat în Uniunea Europeană 10 tone de usturoi, ceea ce, potrivit lui, reprezintă o premieră pentru
Ministrul Dezvoltării Economice, Dumitru Alaiba, anunță că, de la începutul anului, R. Moldova a exportat în Uniunea Europeană 10 tone de usturoi, ceea ce, potrivit lui, reprezintă o premieră pentru
Fostul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că încheierea rapidă a războiului din Ucraina fără pierderi teritoriale nu este realistă și că, pentru a obține pacea, Kievul ar putea
Marcel Ciolacu ar putea rămâne președintele PSD, spune la RFI eurodeputatul Victor Negrescu. O decizie în acest sens ar putea fi luată în ședința de luni a conducerii partidului, precizează
Cel puțin 50 de oameni au murit în urma unei busculade care a avut loc în timpul unui meci de fotbal în Nzerekore, al doilea oraș ca mărime din Guineea.
Curtea Constituțională de la București urmează să anunțe în această seară dacă validează sau nu primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Procesul de renumărare a celor 9,4 milioane de
O femeie de 76 de ani a decedat într-un incendiu izbucnit din cauza nerespectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobei. Tragedia a avut loc pe 1 decembrie, într-o
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa urmărește încheierea timpurie a războiului cu Rusia și revenirea unor teritorii ocupate prin negocieri diplomatice, după ce aderarea Ucrainei la NATO
Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară percheziții la o companie de construcție din Capitală. Solicitată de ZIUA, purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi, a declarat că descinderile au loc într-o
224 de persoane au fost reținute în a patra zi de proteste la Tbilisi, iar 34 dintre acestea au fost plasate în arest administrativ. Manifestațiile au început joi, după ce
Cancelarul german Olaf Scholz a sosit pe 2 decembrie la Kiev, într-o vizită neanunțată, pentru a reafirma sprijinul Germaniei în fața agresiunii rusești. Aceasta marchează prima sa deplasare în capitala
Uniunea Slavați România, Partidul „Forța Dreptei” și Partidul Social Democrat sunt formațiunile votate cel mai mult de românii din Republica Moldova pentru Camera Deputaților din Parlamentul României. Din cei peste
Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat duminică că l-a grațiat pe fiul său, Hunter Biden, care a fost condamnat pentru declarații false făcute în fața procurorilor, pentru deținerea ilegală a
Partidul Social Democrat a câștigat alegerile parlamentare de duminică din România, arată datele preliminare, după numărarea a peste 99,06% din buletinele de vot. PSD este urmat de AUR, care a
Peste 81 de mii de cetățeni români din Republica Moldova au votat la alegerile parlamentare din România. În cele 59 de secții de votare din stânga Prutului, procesul de vot
Partidul Social Democrat s-a clasat pe primul loc, în urma alegerilor parlamentare din România, arată sondajul exit-poll, realizat de CURS. Conform chestionarelor efectuate la ieșirea de la urne, PSD a
Peste 78 de mii de cetățeni români din Republica Moldova au votat, până acum, la alegerile parlamentare din România. Procesul de vot pentru românii din afara granițelor a început încă
Peste 63 de mii de cetățeni români din Republica Moldova au votat, până acum, la alegerile parlamentare din România. Procesul de vot pentru românii din afara granițelor a început încă de
Aproximativ 7,2 milioane de români s-au prezentat la urne în cadrul alegerilor pentru Parlamentul de la București. Este vorba de o prezență de 40 la sută din totalul celor 18
O tânără de 24 de ani din raionul Orhei, care, conform polițiștilor, este consilier local într-un sat, este cercetată penal pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate. Alesul local a
Antrenorul Paulinei Eșanu-Sîli, Mihail Fistican, a oferit o explicație oficială privind refuzul Federației de Sambo a Republicii Moldova de a permite sportivei să participe la Campionatul Național. Acesta susține că Federația
Înalpreasfințitul Părinte Petru, mitropolitul Basarabiei, a transmis un cuvânt pastoral de Ziua Națională a României. Ierarhul cheamă toți românii să-i cinstească astăzi pe toți făuritorii Unirii din 1918 și să
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că se opune interzicerii partidului naționalist Alternativa pentru Germania (AfD). El a apreciat, citat de Agerpres, că serviciile de informații trebuie să continue să
O avarie a unei conducte termice de pe strada Alecu Russo din Capitală a lăsat 292 de blocuri din sectorul Râșcani fără apă caldă și energie termică. Întreprinderea „Termoelectrica” susține
Primăria Chișinău a impus restricții temporare de circulație, în legătură cu lansarea festivităților dedicate sărbătorilor de iarnă. De sâmbătă dimineață, transportul public nu va mai traversează Piața Marii Adunări Naționale
Aproximativ 32 de mii de cetățeni români din Republica Moldova au votat, până acum, la alegerile parlamentare din România. Procesul de vot pentru românii din afara granițelor a început încă
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite timp de o săptămână, începând cu luni, 2 decembrie, și până în 9 decembrie. Șeful legislativului se
Alegătorii din satele Boșcana, raionul Criuleni, și Iliciovca, raionul Florești, sunt așteptați azi la urne în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin local nou pentru a-și alege primarul. În
Televiziunea Română a transmis în direct festivitățile de la Arcul de Triumf, de duminică, pe 1 decembrie. Anul acesta, la împlinirea a 106 de ani de la Marea Unire de
Partidul Acțiune și Solidaritate a făcut totalurile scrutinului prezidențial și referendumului din toamnă în cadrul Consiliului politic național, întrunit în 30 noiembrie în ședință. Conducerea PAS a discutat despre situația
Orice încercare de a compara situația politică actuală din România cu cea din Republica Moldova este nulă. România este membră în NATO și UE, nici o formațiune politică românească, cu
De astăzi, 1 decembrie, moldovenii plătesc mai mult pentru gazul consumat. Tariful a fost majorat de autorități cu peste 27 la sută și a ajuns la 16 lei și 74
Donald Trump a amenințat sâmbătă țările BRICS cu taxe vamale „de 100%” dacă vor încerca să submineze dominația dolarului, în contextul în care unele dintre aceste state iau în calcul
Duminică, 1 decembrie, la ora 17:00, va fi dat startul sărbătorilor de iarnă, odată cu aprinderea luminițelor pe pomul principal și inaugurarea Târgului de Crăciun în centrul capitalei. Cu această
Românii din întreaga lume sărbătoresc astăzi, 1 Decembrie Ziua Națională a României. Această dată, stabilită printr-o lege promulgată în 1990, marchează unul dintre cele mai importante momente din istoria românilor,
Românii din România, dar și din întreaga lume sunt așteptați astăzi la urne, pentru a-și alege reprezentanții în Camera Deputaților și Senat. Asta după ce, pe parcursul zilei de sâmbătă,
Președintele Georgiei, Salome Zurabișvili, a anunțat că nu va renunța la mandatul său în luna decembrie, deși alegerile prezidențiale sunt programate pentru 14 decembrie, iar mandatul său expiră pe 16
Situația din Tbilisi devine tot mai tensionată, pe fondul protestelor masive care au loc în fața Parlamentului Georgiei. Potrivit publicației Paper Kartuli, poliția a recurs la utilizarea grenadelor fumigene, în
Militarii Batalionului de Menținere a Păcii „Căști Albastre” și cei ai Gărzii de Onoare au participat astăzi, la antrenamentul general pentru Parada Militară de la București. Contingentul este condus de locotenentul major Cristina
Peste 13 600 de cetățeni români din Republica Moldova s-au prezentat sâmbătă, până la ora 19.00, la secțiile de votare din stânga Prutului în cadrul alegerilor parlamentare. Românii sunt chemați la urne
Fostul premier Vlad Filat avertizează asupra unor scumpiri în lanț, după decizia de majorare a tarifului pentru gazele naturale. Mai mult, liderul PLDM îl acuză pe Dorin Recean de manipulare
Peste 10 mii de cetățeni români din Republica Moldova s-au prezentat sâmbătă, până la ora 16.00, la secțiile de votare din stânga Prutului în cadrul alegerilor parlamentare. Românii sunt chemați la
Premierul Dorin Recean este criticat pentru faptul că nu a intervenit la timp pentru a evita scumpirea gazului, aprobată de ANRE în urma solicitării „Moldovagaz”. Membrul Consiliului de administrare al
Subestimarea adversarului, clevetirea și luarea în râs au fost mereu o faptă a plebei. Etica olimpică, păstrată între sportivi până la transformarea sportului în clounadă pe banii prostimii, presupunea respectul
Liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, este gata să renunțe, pentru o perioadă nedeterminată, la teritoriile ocupate de forțele ruse, în schimbul acceptării celeilalte părți a Ucrainei, controlată de Kiev,
Duminică, 1 decembrie 2024, de Ziua Națională a României, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, va săvârși Sfânta Liturghie, urmată de slujba de mulțumire (Te Deum), la Paraclisul
Candidatul PNL pentru Senat, în circumscripția arondată diasporei, Adrian Dupu, și-a exercitat dreptul la vot într-o secție din Frankfurt, Germania. Într-un mesaj postat pe Facebook, actualul secretar de Stat al
Doina Morari, considerată a fi responsabilă de gestionarea fondurilor grupării „ȘOR” din raionul Florești, respinge acuzațiile precum că ea ar fi furat din banii veniți din Rusia care au fost
Peste 4300 de cetățeni români din Republica Moldova s-au prezentat, până la ora 12.00, la secțiile de votare din stânga Prutului în cadrul alegerilor parlamentare. Românii sunt chemați la urne
Liderul Partidului Social Democrat din România în Republica Moldova, Iurie Ciocan, care candidează pe circumscripția 43 pentru postul de deputat în Parlamentul de la București, și-a exercitat dreptul la vot.
Deputatul PAS Olesea Stamate nu exclude că fostul ei coleg de formațiune, Andrei Spînu, va ajunge să conducă un partid din R. Moldova. Stamate susține că plecarea lui Spînu de
Confederația Națională a Sindicatelor solicită organizarea, în regim de urgență, a unei întrevederi cu prim-ministrul Dorin Recean, pentru a examina măsurile de majorare a salariilor și prestațiilor sociale pentru populație.
De săptămâna viitoare, grădinițele din Capitală trec la meniul de iarnă-primăvară, aprobat de Direcția Educație din Chișinău. Copiii vor avea trei mese principale și o gustare, iar la elaborarea meniului
Energocom anunță că, în ultimele zile, a mai restituit bugetului de stat, în două tranșe, 1 miliard de lei, din contul reducerii capitalului social al întreprinderii, informează IPN. Compania afirmă
Astăzi se împlinesc 85 de ani din ziua în care rușii au atacat Finlanda, la scurt timp după ce Germania nazistă invadase Polonia. La 30 noiembrie 1939, trupele sovietice au
Primăria Chișinău anunță, pe parcursul lunii decembrie, o campanie de donare a sângelui în sectoarele Capitalei. Acțiunile sunt organizate în colaborare cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui și are drept scop
Capitala Georgiei, Tbilisi, a fost cuprinsă pentru a doua noapte de proteste violente după anunțul premierului Irakli Kobahidze de suspendarea a negocierilor de aderarea la Uniunea Europeană până în 2028.
Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși de stil nou. Astăzi este cinstit Sfântul Andrei, primul apostol al lui Hristos, fratele Sfântului Petru, cel care a ajuns pe meleagurile noastre și ne-a
Cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege reprezentanții în Parlamentul României, atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat. Procesul de votare pentru cetățenii aflați în afara granițelor,
Ucraina a anunţat vineri că Rusia i-a predat corpurile a 502 soldaţi, ucişi în războiul dintre cele două ţări, fără a preciza dacă a fost vorba despre un schimb, dar
Interpretul Pavel Stratan îndeamnă moldovenii cu cetățenie română să-l voteze pe Adrian Dupu pentru funcția de senator la alegerile parlamentare din România. Anunțul a fost făcut într-o postare pe Instagram.
Traversarea frontierei la punctele de trecere de la granița Ucrainei cu România și R. Moldova a fost suspendată din cauza unor probleme tehnice, scrie 24tv.ua, cu referire la reprezentanții autorităților
Episcopia Basarabiei de Sud anunță despre finalizarea proiectului „Mănăstirea Eroilor Români din Ţiganca, Republica Moldova – centru de istorie, cultură și spiritualitate românească – continuare proiect 2”, finanțat de Departamentul
Autoritățile centrale anunță, într-un final, valoarea compensațiilor pe care le vor ridica moldovenii. Ce-i drept, doar pentru noiembrie. Astfel, pentru ultima lună de toamnă, solicitanții de ajutor vor primi între
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, promite că Guvernul va „absorbi” diferența de bani, ca urmare a creșterii tarifelor pentru energie. În același timp, ministrul este convins că totul
Parlamentul, împreună cu Guvernul, vor asigura ca țara să treacă cu bine prin aceasta iarnă, în pofida faptului că „opoziția, împreună cu „prietenii lor de la Kremlin”, vor să semene
Un grup de activiști, printre care și susținători aprigi ai PAS și Maia Sandu, Marin Andonii și Radu Dutcovici, au protestat vineri, 29 noiembrie, în fața sediului Centrului pentru Comunicarea
Curtea Constituțională a României a decis vineri să amâne validarea rezultatului alegerilor prezidențiale din primul tur de scrutin până pe 2 decembrie, ora 17:00, după ce se încheie renumărarea voturilor,
Românii din toate colțurile lumii au nevoie, în aceste zile, de o nouă unire. Declarația a fost făcută de candidatul PNL la funcția de senator, Adrian Dupu. Potrivit lui, la
Partidele din R. Moldova vor beneficia, în 2025, de 62 de milioane de lei din bugetul de stat, adică din contribuțiile cetățenilor moldoveni. Suma este una estimativă și se regăsește
Partidul naționalist „Alternativa pentru Germania” (AfD) adoptă un curs anti-european în proiectul final al programului său electoral. Potrivit documentului obținut de SPIEGEL, partidul s-a angajat în favoarea unui ieșiri a
Una dintre cele mai emblematice catedrale din lume, simbol al Parisului, Notre-Dame, este pregătită să-și redeschidă porțile după incendiul devastator din 2019 și o restaurare care a durat mai bine
În Republica Moldova vor exista 14 procuraturi teritoriale și trei procuraturi de circumscripție, în loc de cele peste 30 de procuraturi raionale, care sunt în prezent. Conceptul privind reorganizarea și
Şoferul de TIR care a provocat joi, pe DN 26, accidentul soldat cu decesul a trei persoane, un bărbat în vârstă de 70 de ani din Republica Moldova, a fost reţinut
Cenzura este în strânsă legătură cu prostia. Cu cât oamenii care conduc sunt mai proști, cu atât este mai mare cenzura pe care o aplică. Iată de ce oamenii deștepți,
Reforma instituțiilor statului, în special a sistemului judiciar, este cheia luptei Republicii Moldova împotriva influenței ruse și a amenințărilor războiului hibrid, scrie Cristian Gherasim, într-o analiză pentru publicația Fair Observer.
Pentru sărbătorile de iarnă din acest an, Agenția ”Moldsilva” va pune la dispoziția cetățenilor peste 46 000 pomi de Crăciun, care vor fi scoși în vânzare din data de 2
Majorarea tarifului pentru gaz, decisă de ANRE în 29 noiembrie, va provoca și o creștere inevitabilă a prețului pentru căldura. Declarația a fost făcută de unul dintre directorii agenției Alexei
Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) a fost obligat de instanță să-i achite văduvei agentului de securitate, Igor Ciofu, ucis în timpul atentatului din vara anului 2023, aproape 4 milioane 384 mii
Actorul Emilian Crețu a lansat un apel public către cetățenii români din R. Moldova prin care i-a îndemnat să participe activ și să voteze pentru candidatul PNL la funcția de senator
Ministrul Apărării al Federației Ruse, Andrei Belousov, a sosit pe 29 noiembrie la Phenian pentru o vizită oficială, în cadrul căreia va avea întâlniri cu conducerea militară și politico-militară a
Reprezentanții TikTok vor fi audiați, marți, 3 decembrie, în Comisia pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor din Parlamentul European, în contextul suspiciunilor de influențare a primului tur al alegerilor prezidențiale
Partidul Social Democrat European (PSDE) își îndeamnă susținătorii săi să-l voteze pe Iurie Ciocan la alegerile parlamentare, care, pe teritoriul R. Moldova, se vor desfășura sâmbătă și duminică, 30 noiembrie
Un incendiu a izbucnit în noaptea de 29 noiembrie la depozitul de petrol Atlas, situat în apropierea orașului Kamensk-Șahtinski din regiunea Rostov, Rusia. În același timp, mai multe explozii au
Partidul Socialiştilor inițiază o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Recean în contextul situației energetice din țară și creșterii tarifelor la gazele naturale. Într-un comunicat emis de formațiune în aceasta dimineață,
Tariful pentru gaz, majorat de ANRE. Moldovenii vor achita 15 lei și 50 de bani pentru un metru cub, fără TVA. Decizia a fost aprobată de Agenția Națională pentru Reglementare
Alegerile de duminică, 1 decembrie, de Ziua Națională a României, au semnificații profunde în condițiile în care întregul spațiu european este, pur și simplu, bântuit de un val al concepțiilor și inepțiilor
Premierul României Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că se va retrage din cursa pentru Preşedinţia României chiar şi în cazul în care, în urma renumerării voturilor, se va dovedi că
Procesul de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale din România a început joi seara în județul Maramureș, iar alte județe se pregătesc pentru demararea operațiunii, conform deciziilor
Șefa statului, Maia Sandu, îndeamnă cetățenii români din R. Moldova să iasă la vot, în următoarele două weekenduri, când vor avea loc alegeri în Parlamentul de la București și, respectiv,
Guvernul se pregătește să majoreze bugetul pentru compensațiile la căldură în contextul majorării tarifului pentru gaz. Forumla exactă de distribuire a ajutorului și valoarea acestuia va fi anunțată de Ministerul
Protestele împotriva deciziei premierului Irakli Kobahidze de a amâna negocierile pentru aderarea Georgiei la Uniunea Europeană până în 2028 au degenerat în violențe la Tbilisi. Poliția a intervenit folosind gaze
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică se întrunește, în această dimineață, în cadrul unei ședințe unde va examina proiectul de hotărâre privind majorarea tarifului pentru gaz, achitat de consumatorii casnici,
În 2025, salariul minim pe economie urmează să fie de 5500 de lei. Proiectul cu noul cuantum a fost publicat pentru consultări publice de către executiv. Documentul prevede o creștere
Șoferii care vor fi opriți de polițiștii de patrulare pentru abateri de ordin tehnic în exploatarea vehiculului nu vor fi amendați, ci se vor alege doar cu un avertisment din
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), reunit astăzi la Bucureşti, la Palatul Cotroceni, a cerut joi autorităților cu atribuții în domeniul securității naționale și parchetului „să întreprindă de urgență
Curtea Constituțională a confirmat rezultatul alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie, hotărâre ce validează al doilea mandat al Maiei Sandu la Președinție. Oficial, după decizia Înaltei Curți, Maia Sandu își va începe noul
Premierul Georgiei, Irakli Kobahidze, a declarat că țara a decis să nu deschidă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2028 și să refuze toate granturile bugetare din partea
Cele trei persoane decedate în urma accidentului rutier din România sunt cetățeni ai R. Moldova. Informația a fost confirmată de Ministerul Afacerilor Externe pentru NEWTV.MD. Accidentului grav care s-a produs
Tariful pentru gaz pe care îl vor plăti, din iarnă, consumatorii casnici urmează să fie majorat cu 27 la sută. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noul proiect
Elevilor le va fi interzisă utilizarea telefoanelor mobile și a altor echipamente de comunicații electronice în timpul lecțiilor. Această prevedere se regăsește în proiectul de modificare a Codului educației, votat