Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Andrei Țărnea, a anunțat miercuri că autoritățile de la București analizează mai multe scenarii pentru repatrierea sau evacuarea cetățenilor români aflați în
Purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe, Andrei Țărnea, a anunțat miercuri că autoritățile de la București analizează mai multe scenarii pentru repatrierea sau evacuarea cetățenilor români aflați în
Statele Unite ar fi scufundat în Golful Persic nava militară iraniană Shahid Bahman Bagheri, considerată cea mai mare navă de război distrusă de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial,
Șoferul de camion Cristian Stratan, originar din R. Moldova și stabilit în Portugalia, este de negăsit de peste 10 luni, după dispariția sa în Franța, în 28 aprilie 2025, în
Agenția Centrală de Informații a SUA (CIA) ar lucra la un plan de înarmare a forțelor kurde de opoziție din Iran, cu scopul de a declanșa o revoltă populară împotriva
Fermierii din Republica Moldova se confruntă din nou cu presiuni majore. Creșterea prețurilor la carburanți și fertilizanți, dar și fluctuațiile de pe piața valutară pun o presiune suplimentară asupra sectorului
Acum 49 de ani, în seara de 4 martie 1977, România a trăit una dintre cele mai grave tragedii din istoria modernă. Țara a fost zguduită de un seism devastator
Premierul slovac Robert Fico s-a adresat companiei energetice de stat a Slovaciei cu solicitarea de a rezilia contractul cu operatorul ucrainean „Ukrenergo” privind furnizarea de urgență a energiei electrice, transmite
Prețul gazului a explodat la bursa europeană pe fundalul crizei din Orientul Mijlociu. Marți, cotația de referință TTF a depășit pragul de 700 de dolari pentru 1.000 de metri cubi,
Ministerul Transporturilor din Rusia a anunțat că un transportator de gaz rusesc a fost atacat pe 3 martie în Marea Mediterană, în apropierea apelor teritoriale ale Maltei, stat membru al
Un plan controversat al Comisiei Europene de a oferi Ucrainei o formă de „aderare parțială” la Uniunea Europeană riscă să fie respins de majoritatea statelor membre, în cadrul unor discuții
Fratele eurocomisarului pentru extindere, Marta Kos, Drago Kos, ar fi făcut lobby pentru numirea lui Semen Krivonos în funcția de director al Biroului Național Anticorupție al Ucrainei (NABU), în schimbul
În data de 27 martie, când se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România de la 1918, în Aula „Regina Maria” a Universității de Stat din Moldova va
O rachetă balistică lansată din Iran și detectată în timp ce se îndrepta spre spațiul aerian al Turciei a fost interceptată și neutralizată de elementele de apărare aeriană și antirachetă
Primarul Capitalei, Ion Ceban, solicită autorităților centrale să vină cu un șir de precizări în contextul instituirii stării de alertă în energetică, pentru a scoate panica din societate. Edilul susține
O fregată a marinei iraniene, IRIS Dena, a fost scufundată în urma unui atac al unui submarin în largul coastelor Sri Lanka, potrivit unor surse din Ministerul Apărării al acestei
Șeful Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară din Parlament, Serghei Ivanov, acuză guvernarea că ignoră problemele agricultorilor și îi manipulează atunci când aceștia încearcă să-și revendice drepturile. Potrivit lui, autoritățile
Fermierii se arată îngrijorați de scumpirea continuă a carburanților, mai ales în contextul începutului lucrărilor agricole de primăvară. Fostul lider al Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, a atras atenția asupra
Ambasadorul Republicii Moldova la București, Mihai Mîțu, a prezentat scrisorile de acreditare președintelui României, Nicușor Dan, în cadrul unei ceremonii oficiale ce a avut loc la Palatul Cotroceni. Potrivit unui comunicat
Poliția din Dubai a avertizat populația că distribuirea zvonurilor, a informațiilor false sau a oricărui conținut care contrazice anunțurile oficiale și poate provoca panică în rândul publicului sau amenința siguranța
Un bărbat, în vârstă de 61 de ani, a murit în urma unui grav incendiu izbuncit într-un apartament al unui cămin din sectorul Botanica al Capitalei. Corpul victimei a fost
Prețul pentru carburanți înregistrează un nou salt. Pentru joi, un litru de motorină se va scumpi cu 56 de bani și va ajunge la 21,77 de lei. Atsfel, în doar
Emiratele Arabe Unite au făcut apel la Statele Unite, Israel și Iran să revină la negocieri, în contextul în care conflictul din Orientul Mijlociu, izbucnit în weekend, a intrat în
Ministrul de externe al României, Oana Ţoiu, a declarat că diplomaţia europeană ar trebui să insiste pentru „un armistiţiu temporar negociat” în Orientul Mijlociu, pentru a permite evacuarea civililor, avertizând
Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a declarat că se opune escaladării militare împotriva Iranului și a reafirmat poziția fermă a țării sale împotriva războiului, într-un mesaj care pare să vizeze direct
Departamentul de Stat al SUA a autorizat plecarea din Cipru a angajaților guvernamentali americani care nu sunt implicați în activități esențiale, precum și a membrilor familiilor acestora, invocând riscurile de
Bacul peste Nistru de la Molovata își va relua activitatea în curând, după o pauză de aproximativ două luni. Gestionarul feribotului anunță că, în aceste zile, au loc lucrări de
Adunarea Experților din Iran l-ar fi ales pe Mojtaba Khamenei, fiul ayatollahului Ali Khamenei, drept noul lider suprem al Republicii Islamice, potrivit unor surse citate de postul de televiziune Iran
Noul rector al Universității de Stat din Moldova (USM), Otilia Dandara, a fost felicitată de rectorul Universității din București, Marian Preda, după victoria obținută în alegerile pentru șefia instituției, desfășurate
Guvernul, la inițiativa MAI, a avizat pozitiv proiectul unui grup de deputați ai PAS care prevede că tinerii trecuți de 18 ani care nu și-au perfectat vreun act de identitate
Scumpirea carburanților va continua și în perioada următoare, iar presiunea asupra prețurilor este determinată de războiul din Golf, în special de evoluțiile de pe piața petrolului și de aprecierea dolarului.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că Marina americană ar putea începe să escorteze petrolierele care traversează Strâmtoarea Ormuz, pentru a garanta siguranța navigației într-o zonă devenită extrem de tensionată
Tinerii trecuți de 18 ani și care nu și-au perfectat vreun act de identitate până la atingerea majoratului nu vor fi supuși procedurii de recunoaștere a cetățeniei R. Moldova. La
Guvernul instituie stare de alertă în energetică, pentru o perioadă de 60 de zile, la solicitarea Centrului Național de Management al Crizelor, Ministerului Energiei și Agenției Naționale pentru Reglementare în
Ministrul de Externe, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe al Emiratelor Arabe Unite, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan, în contextul evoluțiilor de
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că ar putea întrerupe relațiile comerciale cu Spania după ce Madridul a refuzat să permită utilizarea bazelor sale militare pentru operațiunile americane împotriva Iranului.
Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT în cazul de trădare și spionaj al lui Alexandru Bălan, fost șef al Direcției Generale Contraspionaj din cadrul SIS (Republica Moldova), dezvăluie nu doar o
Am așteptat să se facă dreptate în cazul reținerii doamnei primar Eleonora Șaran, dar se pare ca se împlinesc cele mai sumbre previziuni în acest caz – abuzurile puterii, strâmbăciunile
Universitatea de Stat din Moldova are un nou rector. Este vorba de Otilia Dandara, care a câștigat alegerile din cadrul USM cu 53 la sută din voturi. Candidata, care până
Prețul benzinei și al motorinei explodează în R. Moldova. Ultima dată, pragul de 21 de lei pentru motorină a fost depășit în noiembrie 2025, iar benzina nu a costat atât
Impactul militar al atacurilor lansate de SUA și Israel asupra Iranului, precum și riposta Teheranului cu drone și rachete, ar putea redeschide în Uniunea Europeană discuția privind interzicerea importurilor de
„România analizează de mai mult timp propunerea Franței de a face parte din umbrela nucleară franceză”, au declarat surse oficiale de la Palatul Cotroceni pentru Antena 3 CNN. Precizările vin
Turcia poartă discuții cu toate părțile implicate pentru a găsi o cale de încheiere a războiului cu Iranul și de reluare a negocierilor, a declarat marți ministrul turc de externe
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că un conflict de durată în Iran ar putea duce la reducerea livrărilor de armament american către Kiev. Declarația a fost făcută într-un interviu
Igor Dodon acuză existența unor grupuri ostile politicianului în cadrul formațiunii, care și-ar dori „decapitarea” partidului. Liderul PSRM dă de înțeles că printre cei care seamănă mișcări de dezbinare se
Rusia nu intenționează să introducă sancțiuni împotriva Statelor Unite în legătură cu conflictul din Iran, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei conferințe de presă. Șeful
Starul portughez Cristiano Ronaldo a plecat luni seara din Riad spre Madrid, după ce Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) a suspendat mai multe meciuri din regiunea Golfului pe fondul escaladării
Iranul a avertizat statele europene împotriva oricărei intervenții, după ce Franța, Germania și Marea Britanie au anunțat că ar putea lua „măsuri defensive” în contextul escaladării din regiune. Purtătorul de
Un cetățean moldovean, în vârstă de 52 de ani, a fost reținut în regiunea Odesa și urmează să fie anchetat penal pentru organizarea unei scheme de traversare a frontierei moldo-ucrainene
Ucraina se confruntă cu presiuni din partea unor state membre UE și a Comisiei Europene pentru a permite o vizită de inspecție la conducta Drujba, avariată în urma unui atac
Armata Apărării Israelului (IDF) a anunțat că Forțele Aeriene Israeliene au lovit, în cursul nopții de luni, complexul de conducere al regimului iranian din centrul Teheranului, descris drept „cel mai
Ofițerii Centrului Național Anticorupție în comun cu procurorii mun. Chișinău anunță reținerea în flagrant delict a patru persoane, în momentul primirii sub control a unei mite în valoare de 40.000
Încercarea Ucrainei de a obține o cale rapidă de aderare la Uniunea Europeană, ca parte a unui eventual acord de pace, se lovește de o rezistență puternică din partea guvernelor
Emiratele Arabe Unite și Qatar fac demersuri discrete pe lângă aliați pentru a-l convinge pe președintele american Donald Trump să aleagă o ieșire rapidă din conflictul cu Iranul și să
Construcția podului de la Ungheni, care va conecta Republica Moldova cu Autostrada Unirii A8 din România, avansează rapid, iar lucrările ar urma să se încheie cel târziu în luna iulie.
Scenariul cu Primăria Durlești „se dorește a fi aplicat și în orașul Codru”, acuză primarul Chișinăului Ion Ceban. Potrivit lui, deși acolo este un primar din partea partidului de guvernare,
Peste 150 de turiști moldoveni sunt blocați în mai multe state din Orientul Mijlociu, precum Emiratele Arabe Unite, Qatar, Israel, dar și în alte state din regiune, Maldive și Tanzania, în urma
Instalațiile petroliere ale statelor din Orientul Mijlociu nu se află pe lista țintelor Iranului, a declarat o sursă militară pentru agenția Tasnim. Potrivit acesteia, infrastructura petrolieră din țările din regiune
Cinci echipaje de pompieri au intervenit, azi-dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din sectorul Râșcani al Capitalei. Salvatorii au reușit evacuarea la timp a unei persoane care a
Armata Apărării Israelului (IDF) a anunțat că forțele sale au lansat o operațiune terestră în sudul Libanului, unde militarii israelieni au pătruns peste frontieră și au preluat controlul asupra mai
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus trimiterea celor mai buni specialiști ucraineni în interceptarea dronelor iraniene în Orientul Mijlociu, dacă liderii din regiune îl vor convinge pe Vladimir Putin să
Acum patru ani, în 3 martie 2022, Republica Moldova a semnat și a transmis Uniunii Europene cererea de aderare. Documentul a fost expediat la trei zile după Ucraina, proaspăt atacată
Franța intenționează să trimită în Cipru sisteme antirachetă și antidronă, precum și o fregată, după atacul cu drone asupra bazei britanice RAF Akrotiri de pe insulă, potrivit agenției Cyprus News
Președintele american Donald Trump a avertizat marți dimineață că țara sa are o „rezervă nelimitată” de arme și că războaie precum cel declanșat în din Orientul Mijlociu pot fi purtate
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a afișat prețurile plafon la carburanți pentru miercuri, 4 martie. Astfel, autoritățile au stabilit pentru motorină un preț cu 34 de bani mai
Guvernul Ungariei a ordonat desfășurarea militarilor pentru protejarea infrastructurii energetice strategice, invocând riscuri de securitate bazate pe informații de intelligence. Decizia a stârnit critici dure din partea opoziției, care o
În contextul escaladării conflictului militar din Orientul Mijlociu, soldat deja cu numeroase victime, precum și al împlinirii a patru ani de la începutul războiului din Ucraina, Patriarhia Română adresează un
Un număr de 318 români, pelerini şi turişti, au ajuns în noaptea de luni spre marţi în ţară, pe Aeroportul Otopeni, cu două zboruri, în sistem charter, organizate de agenţiile
Companiile Etihad Airways și Emirates, alături de operatorul low-cost FlyDubai, au anunțat reluarea parțială a unor curse selectate, după ce atacurile cu rachete și drone iraniene au perturbat grav traficul
Noul ambasador al Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu, a înmânat oficial copiile scrisorilor de acreditare șefei diplomației române, Oana-Silvia Țoiu. Întrevederea de la Ministerul de Externe de la București
Statele Unite vor interveni pentru a atenua creșterea prețurilor la energie provocată de scumpirea petrolului pe fondul conflictului cu Iranul, a declarat luni secretarul de stat Marco Rubio. Vorbind cu
Un incendiu s-a produs în această dimineață în sediul Ministerul Sănătății. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:16, după ce a fost observat fum dens într-un birou
Proiectul stației de transfer din sectorul Ciocana al Capitalei, ce va fi dotată cu o linie modernă de sortare a deșeurilor, a intrat într-o nouă etapă. Municipalitatea anunță că au
Prețurile gazelor în Europa au continuat să urce marți, iar cotația de referință TTF a depășit pragul de 700 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, pe fondul tensiunilor din
Prețurile petrolului cresc pentru a treia zi la rând din cauza conflictului din Orientul Mijlociu, dar și pe fondul situației din Strâmtoarea Ormuz, care se agravează, transmite Mediafax, care citează
Conducerea Adunării Populare din Găgăuzia a transmis Comisiei Electorale Centrale două proiecte de hotărâre prin care sunt propuse soluții pentru depășirea impasului politic și juridic privind organizarea alegerilor pentru legislativul
Administrația americană nu intenționează să se implice într-un război de lungă durată cu Iranul, a declarat vicepreședintele SUA, J.D. Vance, subliniind că obiectivul operațiunii lansate de președintele Donald Trump este
Universitatea de Stat din Moldova își va alege astăzi rectorul. Trei candidați au fost admiși pentru această funcție. Astfel, pentru funcția data candidează Otilia Dandara – prim-prorector și prorector pentru
Departamentul de Stat al SUA le-a cerut cetățenilor americani să părăsească imediat peste zece țări din Orientul Mijlociu, pe fondul escaladării conflictului dintre SUA, Israel și Iran. Potrivit asistentului secretarului
Corpul Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC) a avertizat că Iranul va „arde orice navă” care va încerca să traverseze Strâmtoarea Ormuz. Consilierul comandantului IRGC, Ibrahim Jabari, a afirmat că Teheranul nu
Aproximativ 600 de angajați ai Întreprinderii „Calea Ferată din Moldova” își vor continua concediul forțat, măsura fiind prelungită până la sfârșitul lunii martie. Directorul companiei, Serghei Cotelinic, a declarat că decizia
Germania va trimite avioane charter în Orientul Mijlociu pentru evacuarea persoanelor vulnerabile, copii, femei însărcinate și oameni cu afecțiuni grave, blocate în regiune pe fondul războiului cu Iranul, a anunțat
Statele Unite, alături de Bahrain, Iordania, Kuweit, Qatar, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, au condamnat ferm atacurile cu rachete și drone lansate de Iran în regiune, calificându-le drept „nediscriminatorii
Bărbații ucraineni, care refuză să meargă la război, recurg la noi gesturi disperate pentru a evita înrolările. Un tânăr de 30 de ani s-a deghizat într-o vârstnică și a încercat
Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu a lăsat zeci de mii de turiști ruși blocați în statele din Golf, iar încercările de a reveni acasă au devenit extrem de costisitoare. Potrivit
Salariul mediu brut în Republica Moldova a ajuns la aproape 16 mii și 400 de lei pe lună în trimestrul IV din 2025, cu 8,9% mai mare față de aceeași
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a confirmat că trei avioane americane F-15E Strike Eagle s-au prăbușit luni în Kuweit, într-un aparent incident de „foc prietenesc”, în timp ce participau la
Operațiunile aeriene din Dubai vor fi reluate parțial începând din seara zilei de 2 martie, după perturbările majore provocate de escaladarea tensiunilor din regiune, au anunțat oficialii emiratezi. Dubai Airports
Doi cetățeni moldoveni sunt anchetați în arest în Italia pentru exploatarea în agricultură a peste 50 de conaționali. Câștigul ilegal obținut în urma schemelor puse la cale s-ar ridica la
Guvernul Ucrainei confirmă oficial existența proiectului de hotărâre care prevede introducerea unui regim de licențiere pentru importul unor produse din Republica Moldova, inclusiv struguri, vin și alcool etilic, în contextul
Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei a marcat 147 de ani de la nașterea Mitropolitului Visarion Puiu, primul episcop al Episcopiei Hotinului cu reședința la Bălți, printr-o slujbă de pomenire
Premierul britanic Keir Starmer a anunțat că Regatul Unit va coopta experți ucraineni pentru a sprijini apărarea statelor din Golful Persic împotriva atacurilor cu drone iraniene. „Vom implica experți din
Șapte fete, cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, au fost exploatate, timp de patru luni, în mai multe apartamente din Capitală. Patru membri ai rețelei, care au
Prețul gazelor naturale în Europa a depășit pragul de 500 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, pe fondul suspendării producției de GNL de către compania de stat QatarEnergy. Potrivit
Primăria Chișinău a creat Comitetul pentru Planificare, Monitorizare și Evaluare Strategică, care ar urma să asigure relația cu Parlamentul, în special în contextul reformelor actuale care vizează administrația publică și
Vin scumpiri pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță că sunt așteptate „creșteri graduale” ale prețurilor pentru carburanți în contextul conflictelor din Orientul Mijlociu, inclusiv în
Miliardarul din Rusia Umar Djabrailov, fost membru reprezentant al Ceceniei în Consiliul Federației, s-a împușcat într-un apartament din complexul de lux din Moscova „Vesper Tverskaya”. Omul de afaceri a fost
Cursele speciale TAROM care urmau să aducă în România peste 300 de cetățeni români din zona de conflict din Orientul Mijlociu au fost reprogramate pentru seara de 2 martie, din
Noi lovituri cu rachete lansate din Iran au vizat teritoriul Israelului. Impactul din orașul Beer Șeva a fost surprins pe video și distribuit pe rețelele sociale. Potrivit informațiilor apărute online,
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, anunță că a solicitat clarificări din partea Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, în contextul deteriorării situației din Orientul Mijlociu
Avocatul Iulian Rusanovschi, consultant juridic al Mitropoliei Basarabiei, a adresat Parlamentului Republicii Moldova un demers prin care solicită constituirea unei comisii de anchetă, pentru a clarifica modul în care statul