Guvernul PAS, condus de Dorin Recean, este implicat într-un nou scandal privind remunerarea funcționarilor, în special a celor cu funcții de conducere, care a adus un nou val de critici.
Guvernul PAS, condus de Dorin Recean, este implicat într-un nou scandal privind remunerarea funcționarilor, în special a celor cu funcții de conducere, care a adus un nou val de critici.
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, susține că remanierile guvernamentale sunt necesare, însă o decizie clară în ceea ce privește numele miniștrilor care ar putea fi demiși nu
Remanierile guvernamentale anunțate de președintele Maia Sandu în campania electorală vor avea loc până în luna decembrie. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, într-un
La trei ani de aflare la putere, PAS este într-o scădere de turație. O recunosc lideri ai formațiunii, care susțin că votul la limită de la referendumul pro-UE este și
Partidul Acțiune și Solidaritate se distanțează public de mai multe mesaje xenofobe, lansate în spațiul public de activiști ai partidului de guvernare. Aceștia, în mai multe apariții pe internet, au
Partidul Acțiune și Solidaritate a venit cu o reacție după anunțul de azi al fostului deputat PAS, Victoria Cazacu, de a adera la formațiunea „Partidul Nostru”. Partidul de la guvernare
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, susține că, de când actuala guvernare a preluat conducerea, pensionarii din Republica Moldova au beneficiat de o creștere semnificativă a pensiilor, care
În multe raioane ale R. Moldova, PAS se unește cu formațiuni pro-ruse, în pofida mesajului general transmis la Chișinău. Este una dintre declarațiile făcute de secretarul general al Partidului Social
Deputatul PAS Lilian Carp dă asigurări că Mitropolia Moldovei nu va fi și nici nu poate fi interzisă, iar declarațiile colegului său de fracțiune Vasile Șoimaru nu au nicio acoperire
PAS se pregătește de intrarea oficială în campania de promovare a referendumului privind integrarea europeană. Liderul formațiunii, Igor Grosu, a anunțat că, astăzi, va fi depus la Comisia Electorală Centrală
Grupul de inițiativă constituit de Partidul Acțiune și Solidaritate a depus la Comisia Electorală Centrală listele de subscripție cu semnăturile colectate în susținerea candidatei la funcția de președinte, Maia Sandu.
Fracțiunea PAS din Parlament se înnoiește cu deputatul Nicolae Plămădeală, în vârstă de 85 de ani. Noul parlamentar, născut în 1939, vine în legislativ în urma demisiei deputatului PAS Mariana
Președintele Maia Sandu, candidatul desemnat de PAS la alegerile din toamnă, susține că „nu există niciun pericol pentru niciuna dintre mitropolii”, iar declarațiile deputatului PAS Vasile Șoimaru, care a spus
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vasile Șoimaru, crede că „va veni momentul în care și noi, la fel ca Ucraina, o să ne dezicem de Mitropolia Moldovei, care de fapt
Un deputat al partidului de guvernare ar fi implicat în mai multe scheme de corupție, acuză liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi. Potrivit lui, parlamentarul ar proteja scheme ilegale în
Maia Sandu a intrat azi în campania pentru prezidențiale, în calitatea ei de canidat al PAS. Desemnarea a fost făcută în cadrul unui eveniment de lansare în campanie și de
Alegătorii trebuie să-i mai dea PAS-ului încă un mandat, pentru că formațiunea a reușit să „treacă prin cele mai grele momente de la independență”. Cel puțin asta crede deputatul PAS,
Vicepreședintele Comisiei parlamentare pentru agricultură, Iurie Păsat, a decedat subit, în această dimineață, anunță Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), într-o postare pe Facebook. Deputatul PAS a s-a stins în urma
Doi deputați ai partidului de guvernare nu ezită să se delecteze cu niște gustări chiar în timpul ședințelor comisiilor parlamentare. Legislatorii PAS, Boris Popa și Roman Roșca, nu s-au sinchisit
Primarul Ion Ceban a anunțat astăzi că a ajuns la un acord cu consilierii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) privind bugetul municipal pentru anul 2024. În urma negocierilor, se preconizează
Lupte politice la cuțite în Consiliul municipal Chișinău dintre primarul Capitalei, Ion Ceban, și reprezentanții fracțiunii PAS. Ion Ceban i-a acuzat pe consilierii PAS „că au acționat în stil bădărănesc,
Partidul Social Democrat European (PSDE) solicită guvernării PAS și președintelui Maiei Sandu aprobarea unor sancțiuni pentru traseismul politic. Potrivit PSDE, politicienii care decid să-și trădeze promisiunile față de alegători trebuie
Guvernarea PAS a eșuat în toate domeniile, dar cel mai grav este că a dus la prăbușirea speranțelor și a încrederii în instituțiile statului, care cu greu mai poate fi
La trei ani de guvernare PAS, vremurile bune și reformele promise au rămas doar la nivel de sloganuri și în programul electoral al partidului de la putere. Este declarația președintelui
„Reforme eșuate, justiție decapitată, instituții ale statului nefuncționale, depopulare masivă, presă cenzurată, economie distrusă, investitori alungați, opoziție supusă presiunilor, agricultură la pământ – cam astea-s, foarte pe scurt, așa-numitele reușite
Astăzi se fac trei ani de la alegerile parlamentare anticipate, care a adus la guvernare Partidul Acțiune și Solidaritate. După scrutinul din vara 2021, formațiunea a obținut o majoritate de
„Despre aderarea la UE putem vorbi din punct de vedere tehnic. Dar pentru a avea continuitate, o majoritate parlamentară europeană, trebuie să avem o comunicare publică, cu cetățenii, pentru că
Mai aproape de alegerile prezidențiale din toamnă, câțiva membri activi ai PAS urmează să fie reținuți, susține liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi. Politicianul spune că această „mimare” a luptei
Fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, a solicitat șefului Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, și procurorului general, Ion Munteanu, să inițieze o investigație cu privire la amendamentul propus de deputatul
Politicianul și medicul pediatru Mihai Stratulat își pune mai multe întrebări referitor la proiectul guvernării de cel puțin 85 de milioane de euro de a construi un stadion național și
Majoritatea PAS a votat în lectură finală, cu 55 de voturi, proiectul privind modificarea articolului din Codul Penal ce se referă la trădarea de patrie. Parlamentarii guvernării susțin că au
Partidul Acțiune și Solidaritate a anunțat oficial că la alegerile europarlamentare din 9 iunie va susține național-liberalii din România, care la scrutin candidează în alianță cu Partidul Social Democrat. În
Amendamentul deputaților PAS, Lilian Carp și Igor Chiriac, privind „reglementarea mai clară” a noțiunii „trădare de patrie” reprezintă un abuz împotriva pluralismului politic. Este reacția Coaliției pentru Unitate și Bunăstare,
În următorul Parlament vom avea nevoie de cel puțin șase luni sau chiar de un an pentru a repara tot dezastrul făcut de PAS prin modificări legislative „fermecate”. De această
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian susține că partidul din care face parte mai are nevoie de încă un mandat pentru a finaliza reformele din sistemul justiției. Potrivit
Ion Chicu a anunțat că formațiunea sa s-a adresat Curții de Conturi a Uniunii Europene cu solicitarea de organiza un audit privind utilizarea de guvernarea PAS a banilor publici europeni
Reprezentanții Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliu municipal Chișinău au depus astăzi un denunț la Procuratura generală cu privire la creditele accesate de către Primăria capitalei. Potrivit lor, creditarea
Proiectul organizării referendumului privind integrarea europeană a fost inclus pe agenda de azi a ședinței plenare a Parlamentului. Între timp, în legislativ a fost înregistrat și proiectul privind organizarea alegerilor
Întreprinderea de stat Aeroportul Internațional Chișinău va fi inclusă pe lista bunurilor care nu pot fi privatizate. Despre aceasta a anunțat președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, care
Situația de la N4 este mult mai gravă decât pare la prima vedere. Procesul verbal steril, publicat marți pe pagina anonimului consiliu „pentru nu știu ce investiții strategice și bla,
Guvernarea Partidului Acțiune și Solidaritate semnează ultimele acte pentru obținerea unui împrumut de 40 de milioane de dolari de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Banii vor ajunge
Reformarea justiției trebuie făcută fără ingerințele politicului. O spune repetat fostul director adjunct al Centrului Național Anticorupție, Cristina Ciubotaru, care regretă faptul că prin controlul politic asupra reformei justiției se
Chișinăul are nevoie și de experiența partenerilor estici. Este declarația șefului Comisiei parlamentare pentru economie, Radu Marian, care participă la un forum internațional în Baku, Azerbaidjan. „Calea de integrare europeană
Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, susține că, la cea mai recentă întâlnire cu Maia Sandu, la care a participat împreună cu reprezentanții celorlalte partide din blocul „Împreună”
Curtea Constituțională a validat mandatul de deputat al lui Grigore Grădinaru, candidat supleant pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate. Curtea s-a pronunțat marți la solicitarea Comisiei Electorale Centrale. Vacanța mandatului
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, tot el și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), anunță că formațiunea pe care o conduce va susține inițiativa de coalizare a forțelor pro-europene și semnarea
PAS utilizează Programul național „Satul European” pentru a-și consolida poziția prin presiune și corupere politică. Acuzația se regăsește într-o declarație de presă a Partidului Social Democrat European (PSDE), făcută publică
Nu va exista un vot în Parlament pentru modificarea Constituției în urma referendumului privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Declarația aparține vicepreședintelui Legislativului, Doina Gherman, potrivit căreia opinia cetățenilor,
Elevii liceului „Mihai Eminescu” din Cimișlia au participat la începutul acestei săptămâni la o lecție dedicată integrării în Uniunea Europeană. La eveniment a fost prezent și reprezentantul Guvernului în raionul
Conducerea și membrii Partidului Social Democrat European (PSDE) denunță presiuni și atacuri din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), “scopul cărora este de a slăbi formațiunea”. Potrivit PSDE, PAS a
Partidul de guvernământ are toată încrederea în membrii Comisiei „Pre-Vetting” și consideră că cei care pun la îndoială integritatea acestora fac jocul „grupărilor criminale organizate care fac din țânțar armăsar”,
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dorina Istratii, susține că decizia de a o exclude pe colega sa Victoria Cazacu din formațiune pe fundalul scandalului legat de perchezițiile de la aeroport
Primarii și consilierii locali și raionali ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Ocnița i-au cerut demisia deputatului Victoria Cazacu, a cărei fiică este cercetată într-un dosar de corupție la
Deputatul PAS Victoria Cazacu susține că nu își va depune mandatul și va rămâne deputat neafiliat „până la elucidarea tuturor circumstanțelor”. Declarația a fost făcută pentru Europa Liberă, la scurt
Biroul Permanent Național al PAS a exclus-o din partid pe Victoria Cazacu, deputat în Parlament, anunță formațiunea într-un comunicat de presă. „Totodată, solicităm repetat depunerea mandatului primit de la alegătorii
Întreagă componență a organizației teritoriale Hâncești a Partidului Social Democrat European (PSDE), compusă din 16 primari și președintele raionului, au părăsit formațiunea și au scris cereri de aderare la Partidul
Directorul IMAS Chișinău, Doru Petruți, susține că reprezentanții guvernării PAS fac presiuni asupra companiei sociologice pe care o conduce, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care cel mai recent
Comisia Electorală Centrală are un membru nou. Este vorba despre șefa cabinetului președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Rita Lefter-Simașco. „Candidatura Ritei Lefter-Simașco a fost propusă de
Avocatul Vladimir Covali, tatăl deputatului PAS Olesea Stamate, a fost hărțuit de activista pro-guvernare Maria Olari. Aceasta a tăbărât vineri, 15 martie, peste el și i-a reproșat faptul că fiica
Opoziția parlamentară a criticat activitatea Guvernului, după ce premierul Dorin Recean a prezentat în plenul Parlamentului raportul de activitate pentru anul 2023. Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au venit
Ministrul mediului desemnat, Sergiu Lazarencu, a depus în această dimineață jurământul de învestire, în prezența președintelui, Maia Sandu, și a prim-ministrului, Dorin Recean. „Domeniul mediului este unul foarte apropiat mie
Iordanca-Rodica Iordanov susține că decizia de înlocuirea sa în funcția de ministru al Mediului a fost una politică, luată de către Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și de către Dorin
Partidele finanțate de fugarul Ilan Șor ar putea fi scoase, din nou, din cursa electorală pentru alegerile din această toamnă. Declarația a fost făcută de deputatul PAS, Andrian Cheptonar, care
Partidul Acțiune și Solidaritate nu-și asumă eșecul concursului pentru funcția de procuror general pentru că aceasta este responsabilitatea Consiliului Superior al Procurorilor. O spune deputatul PAS, Vasile Grădinaru, potrivit căruia
Despre votul prin corespondență, pentru prima dată în spațiul public, a vorbit analistul român Cristian Hrițuc. Abia după asta a comentat subiectul și președintele Maia Sandu, care a confirmat existența
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate Vasile Grădinaru susține că proiectul de lege care prevede introducerea votului prin corespondență este elaborat de aproape un an, fiind organizat în această perioadă și
Liderul formațiunii politice „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susține că este puțin probabil să se mai desfășoare un referendum privind integrarea europeană în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, în contextul în
Partidul Social Democrat European (PSDE) critică dur criza din justiție și acuză guvernarea PAS că a compromis definitiv această reformă importantă. Într-o declarație politică, formațiunea menționează că actualele mecanisme utilizate
De mai bine de patru luni, SA Metalferos (cu capital majoritar de stat) are un nou director general interimar în urma demisiei lui Andrei Ivancov. Potrivit informațiilor furnizate de MoldStreet,
Fostul președinte Igor Dodon și-ar fi coordonat vizita de la Moscova cu liderii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Cel puțin asta susține președintele formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, care a
Compania aeriană Air Moldova nu mai are statut de operator aerian și este privată de dreptul de a opera zboruri comerciale. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă a
„Chiar dacă se anunță a fi unul strălucit, parcursul european al Republicii Moldova este umbrit de practicile nedemocratice ale Guvernului PAS, specifice regimurilor autoritare”. În loc să promoveze transparența și
O delegație formată din deputați și membri ai Partidului Socialiștilor s-a aflat la Moscova, Rusia, în perioada 15-16 februarie, unde au participat la un forum al partidului care guvernează în
Așadar, psihologul Zinaida Popa, specializată în psihodramă și psihosomatică, va conduce Centrul expozițional „Moldexpo”. Un om care nu are nici în clin, nici în mânecă cu domeniul de activitate al
Candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Alexei Percemlî, a câștigat alegerile repetate de la Bubuieci, mun.Chișinău, după ce Comisia Electorală Centrală a declarat nul scrutinul câștigat în noiembrie 2023 de către
Proaspătul vicepreședinte al Parlamentului, Doina Gherman, susține că R.Moldova a cunoscut, în ultimii trei ani, o dezvoltare fără precedent cu PAS la guvernare și „nu a existat o lună sau
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, nu „vede o necesitate” ca R.Moldova să cumpere gaz de la Gazprom pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. Declarația a fost
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a prezentat, într-o intervenție pe rețelele de socializare, „probe video” care ar demonstra că tânărul cu dificultăți locomotorii, lăsat să se târască pe podeaua sălii de
PAS a ales cea mai proastă strategie de a lupta împotriva lui Ion Ceban. Iar dovadă acestui lucru a fost și modul absolut dezgustător în care au implicat o persoană
„Dacă doar compania „Lagardere Travel Retail” va depune dosarul pentru licitația anunțată la Aeroportul Chișinău, atunci acest lucru m-ar deranja pe mine personal ca membru a echipei”, a declarat deputatul
Consilierii PAS din Consiliul municipal Chișinău susțin că nu ei stau în spatele deciziei unui tânăr cu grave dificultăți locomotorii de a veni la ședința CMC. Inițiativa, potrivit lor, aparține
O nouă ședință cu scandal în Consiliul municipal Chișinău. Consilierii PAS, asistenți de un grup de susținători, au făcut scandal și au protestat față de politicile primarului Ion Ceban. Motivele
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, respinge categoric o alianță cu Partidul Acțiune și Solidaritate în Consiliul municipal Chișinău. „Noi nu ne legăm cu partidul Maiei Sandu nici în
Maia Sandu nu depune un minim efort pentru a ne convinge că vrea pe bune să poarte consultări despre referendumul din toamnă. Iar cea mai recentă dovadă că aceste discuții
Membrii fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au depus un denunț la Procuratura Generală (PG) în care solicită investigarea modului în care sunt cheltuiți banii
Liderul fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău, Zinaida Popa, a făcut un apel public către Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) pentru formarea unei „coaliții pentru oameni” în Consiliul municipal
Administrația municipiului Chișinău este ținta unei ofensive instituționale fără precedent, susține primarul Capitalei, Ion Ceban, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare. Potrivit lui, atacul poartă un caracter complex și
PAS și „dușmanii” lor ideologici, PSRM, au făcut coaliții în opt raioane din R.Moldova după alegerile locale din toamna anului trecut. Este vorba despre raioanele Anenii Noi, Cahul, Dochia, Dubăsari,
PAS a creat în mod special scandalul de vineri din Consiliul municipal Chișinău, pentru a ajunge în buletinele de știri și pentru a menține o presiune mediatică la adresa primarului
Partidul politic Mişcarea Alternativa Naţională (MAN) a criticat dur acțiunile consilierilor Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul primei ședințe a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), denunțându-le drept un „show regizat”.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, susține că după decizia „absurdă” a Comisiei pentru Situații Excepționale, care a interzis părinților să achite activitatea grupelor cu program prelungit din școlile din Capitală, Guvernul ar
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate are un deputat nou. Este vorba despre Veronica Briceag, candidat supleant pe listele partidului de guvernare. Mandatul ei a fost validat de către Curtea Constituțională.
În Capitală a fost instituită situație excepțională în domeniul educației, după demiterea de către Guvern a șefului Direcției Educație, Andrei Pavaloi. Anunțul a fost făcut de către primarul Chișinăului, Ion
Fostul viceministru al justiției, Nicolae Eșanu, a adus critici dure la adresa deciziei Curții Constituționale, care, în premieră pentru istoria Republicii Moldova, a refuzat validarea mandatului de deputat al Svetlanei
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) acuză Primăria Capitalei că propunerea de a transfera responsabilitatea finanțării grupei cu program prelungit către părinți este ilegală. Consilierul PAS în Consiliul Municipal Chișinău (CMC),
Partidul Liberal Democrat din Moldova a emis o declarație în care solicită conducerii politice a Republicii Moldova să renunțe la ideea organizării unui referendum în ziua alegerilor prezidențiale. PLDM consideră
Primarul Capitalei, Ion Ceban, s-a dezlănțuit sâmbătă seară într-un mesaj postat pe rețelele de socializare în care atacă dur guvernarea PAS. Potrivit lui, „oamenii sunt săraci și tot mai înrăiți
Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, critică dur noile modificări la Legea Procuraturii, operate de majoritatea PAS din Parlament, care schimbă modalitatea de alegere a procurorului general. Potrivit lui,
Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi ar putea prelua conducerea Ministerului de Externe, după ce actualul ministru, Nicu Popescu, ar urma să demisioneze din funcție, scrie Deschide.md. Mihai Popșoi are 36 de
Curtea Constituțională nu a validat mandatul de deputat pentru Svetlana Popa, candidat supleant pe lista Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS). Magistrații Curții Constituționale au examinat sesizarea depusă de Comisia Electorală