Rusia nu este interesată de un armistițiu, întrucât acesta ar oferi Ucrainei timp pentru a se pregăti de reluarea ostilităților, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând
Rusia nu este interesată de un armistițiu, întrucât acesta ar oferi Ucrainei timp pentru a se pregăti de reluarea ostilităților, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând
Statele Unite au propus Ucrainei garanții de securitate comparabile cu cele prevăzute de articolul 5 al NATO, au declarat luni oficiali americani, într-un demers considerat cel mai ferm și explicit
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat luni că a desfășurat o „operațiune specială” în urma căreia ar fi avariat grav un submarin rusesc din clasa Kilo în portul
Președintele Maia Sandu, participă astăzi la Haga, în Regatul Țărilor de Jos, la Conferința diplomatică dedicată adoptării Convenției privind instituirea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Evenimentul este organizat sub
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că negocierile purtate cu Uniunea Europeană și Ucraina sunt „foarte bune”, apreciind că părțile se apropie de un posibil acord de reglementare a
Rustem Umerov, secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei și principalul negociator al președintelui Volodimir Zelenski, a declarat că negocierile purtate în ultimele două zile între delegațiile
Planul Uniunii Europene de a utiliza activele suverane rusești înghețate pentru a finanța un împrumut destinat Ucrainei devine „din ce în ce mai dificil”, a declarat luni, la Bruxelles, Înaltul
Banca Centrală a Federației Ruse a depus o acțiune în justiție împotriva depozitarului belgian Euroclear la Tribunalul de Arbitraj din Moscova, solicitând despăgubiri de peste 18,1 trilioane de ruble, echivalentul
Uniunea Europeană intră într-o săptămână decisivă, încercând să protejeze Ucraina de un posibil acord de pace dezavantajos, negociat de Statele Unite și Rusia, și, în același timp, să salveze un
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat deschis dialogului înainte de discuțiile sale cu înalți responsabili europeni și americani așteptate să aibă loc duminică și luni la Berlin pentru găsirea unei
Rusia a atacat, noaptea trecută, cu rachete de croazieră două porturi din regiunea Odesa, avariind trei nave turcești, între care una cu provizii alimentare. Atacul vine la câteva zile după ce
Rusia a lansat sâmbătă un atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind aproximativ 450 de drone de atac și 30 de rachete de diferite tipuri, a anunțat președintele Volodimir Zelenski.
Banca Centrală a Rusiei a intentat un proces la Moscova împotriva depozitarului financiar belgian Euroclear, solicitând despăgubiri pentru înghețarea activelor suverane rusești și anunțând că va contesta planurile Uniunii Europene
Moscova a transmis că ar putea accepta retragerea trupelor ambelor părți din Donbas, însă consideră că aceste teritorii vor ajunge „mai devreme sau mai târziu” sub controlul Rusiei. Declarația a
Ucraina ar urma să adere la Uniunea Europeană până la 1 ianuarie 2027, în baza unui calendar accelerat inclus într-un proiect de plan de pace discutat în negocierile mediate de
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este așteptat să ajungă luni, 15 decembrie, la Berlin, într-o vizită surpriză, potrivit informațiilor obținute de presa germană. Liderul de la Kiev urmează să aibă o
Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene au convenit joi, 11 decembrie, ca deciziile privind imobilizarea și utilizarea activelor rusești înghețate să poată fi luate prin majoritate calificată. Măsura vizează activele
Casa Albă a anunțat că președintele american Donald Trump nu va participa la discuțiile programate la Paris cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderii europeni, precizând că liderul de la
Ucraina este pregătită să accepte crearea unei zone demilitarizate în Donbas, o concesie majoră menită să deschidă calea către încetarea războiului cu Rusia. Informația apare în contextul negocierilor intense purtate
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit să organizeze un referendum privind viitorul Donbasului, teritoriu pe care Kremlinul cere Kievului să îl cedeze Rusiei în cadrul unei înțelegeri
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a transmis joi, la Berlin, unul dintre cele mai ferme avertismente din ultimii ani privind amenințarea reprezentată de Rusia pentru Europa, afirmând că „suntem
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat joi că Statele Unite și Rusia ar fi ajuns la un consens asupra statutului viitor al Ucrainei, pe care Moscova îl definește
Un petrolier al „flotei din umbră” a Federației Ruse a fost avariat grav în Marea Neagră în urma unui atac al dronelor maritime ucrainene Sea Baby, relatează presa ucraineană, citând
Administrația americană analizează în mod informal posibilitatea creării unui nou grup internațional care ar putea înlocui influenta G7, relatează Politico, citând surse anonime din structurile guvernamentale. Conceptul, aflat în circulație
Statele Unite au sugerat partenerilor europeni că Rusia ar putea fi readusă în economia globală după încheierea războiului, inclusiv prin reluarea livrărilor de energie rusească către Europa Occidentală. Propunerile au
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat miercuri că a avut o discuție detaliată cu deputații din Rada Supremă privind posibilitatea organizării alegerilor în condițiile regimului de lege marțială. Șeful statului
Aeroporturile din Moscova au fost puternic afectate în noaptea de 11 decembrie, după un atac masiv cu drone atribuit Ucrainei, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin. Potrivit acestuia, în
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri seară, de la Casa Albă, că „82% dintre cetățenii ucraineni cer un acord de pace”, afirmând că liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski,
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că astăzi are programată o discuție cu partea americană privind documentul ce va stabili direcțiile reconstrucției și dezvoltării economice a Ucrainei după război.
Statele europene au început să fie îngrijorate că președintele american Donald Trump ar putea părăsi procesul de negociere privind pacea în Ucraina, pe fondul blocajelor persistente, relatează CNN, citând oficiali
Un membru al Camerei Reprezentanților din Partidul Republican, Thomas Massie, a depus în Congres un proiect de lege care prevede retragerea Statelor Unite din NATO, anunță biroul parlamentarului. Inițiativa, denumită
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat marți, 9 decembrie, de la Paris, că speră ca dronele provenite din războiul dintre Rusia și Ucraina să nu mai traverseze România, iar dacă
Washingtonul și Kievul discută o propunere care ar permite Ucrainei să adere la Uniunea Europeană încă din 2027, ca parte a unui plan de pace pentru a pune capăt războiului
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți seară că este pregătit să organizeze alegeri prezidențiale în termen de două-trei luni, cu condiția ca partenerii occidentali, în special Statele Unite, să
Președintele Donald Trump a lansat din nou critici la adresa Europei, acuzând liderii europeni de slăbiciune, gestionarea catastrofală a migrației și lipsă de eficiență în sprijinirea Ucrainei. Trump a folosit
Președintele american Donald Trump a amplificat tensiunile cu liderii europeni după ce, luni seara, a distribuit pe Truth Social un editorial al New York Post intitulat „Europenii impotenți nu pot
Ucraina și mai multe state europene lucrează la propriul proiect de plan de pace, a anunțat președintele Volodimir Zelenski după discuțiile purtate la Londra cu liderii Marii Britanii, Franței și
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se confruntă cu presiuni crescânde din partea administrației americane pentru a accepta pierderi teritoriale majore și alte concesii prevăzute în planul de pace al președintelui Donald
Uniunea Europeană intenționează să sporească sprijinul pentru R. Moldova și Ucraina după noile atacuri rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene, care au afectat din nou și sistemul energetic moldovenesc. Despre aceasta
Rusia înregistrează câștiguri teritoriale în Ucraina într-un ritm nemaivăzut de la începutul invaziei, potrivit unor date publicate duminică, cu doar câteva ore înaintea summitului de urgență convocat la Downing Street.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va purta discuții luni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, anunță serviciul
O investigație amplă realizată de The New York Times arată că, în ultimii patru ani, administrația președintelui Volodimir Zelenski ar fi subminat în mod sistematic mecanismele independente de supraveghere create
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că negocierile privind inițiativa de pace propusă de Statele Unite sunt blocate pe tema controlului teritorial din estul Ucrainei. Declarațiile vin pe fundalul criticilor
Comandantul Forțelor Armate ale Ucrainei, Aleksandr Sîrski, a transmis într-un mesaj publicat în această dimineață că, în fața presiunii continue a armatei ruse, Kievul este obligat să accelereze mobilizarea și
Polonia nu a fost invitată la summitul extraordinar din 8 decembrie de la Londra, unde liderii Franței, Marii Britanii, Germaniei și Ucrainei vor discuta eforturile Statelor Unite de a avansa
Președintele Volodimir Zelenski a transmis noaptea trecută, într-un mesaj filmat din tren, că Ucraina începe „o nouă săptămână diplomatică” marcată de discuții esențiale cu liderii europeni și de evaluarea negocierilor
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că este „dezamăgit” de faptul că președintele Volodimir Zelenski nu ar fi studiat încă propunerea americană de pace privind încetarea războiului din Ucraina.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, la Forumul Reagan pentru Apărare din California, că Statele Unite încheie era „idealismului utopic” în politica externă și intră într-o etapă
Uniunea Europeană trebuie să înceteze să meargă „în urma lui Donald Trump” și să își construiască propriile planuri de pace pentru Ucraina, a declarat comisarul european pentru Apărare, Andrius Kubilius,
Statele Unite nu iau în calcul trimiterea militarilor americani pe teritoriul Ucrainei, a declarat emisarul special al președintelui SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, în cadrul Forumului Național de Apărare. Oficialul
Europa traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimele decenii, în contextul în care administrația Trump accelerează eforturile de a ajunge la un acord cu Rusia privind încheierea războiului
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat sâmbătă că liderii Franței, Germaniei și Regatului Unit se vor întâlni luni la Londra cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe fondul noilor atacuri masive
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avut sâmbătă o convorbire telefonică de două ore cu emisarul special al SUA, Steve Witkoff, și cu Jared Kushner, consilier apropiat al președintelui Donald Trump,
Liderul Republicii Cecene, Ramzan Kadîrov, a declarat că Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă un „răspuns imediat” la atacul asupra unui obiectiv civil din complexul „Groznîi-City”, afirmând
Statele Unite continuă să fie „cel mai mare aliat” al Europei, în ciuda criticilor dure la adresa continentului formulate în noua Strategie Națională de Securitate americană, a declarat șefa diplomației
Atacurile masive asupra infrastructurii energetice din Ucraina au provocat perturbări majore în zona aflată la granița cu Republica Moldova, unde un grup energetic important a fost deconectat, iar liniile de
Rusia a anunțat oficial încetarea a trei acorduri de cooperare în domeniul apărării încheiate între 1989 și 2000 cu Portugalia, Canada și Franța, potrivit unui ordin semnat de premierul Mihail
Scutul protector de la centrala nucleară de la Cernobîl, din Ucraina devastată de război, construit pentru a ține sub control materiale radioactive provenite din dezastrul din 1986, nu își mai
Ucraina nu poate accepta „o pace nedreaptă” și nu va ceda teritorii în fața Rusiei, a declarat comandantul Forțelor Armate, generalul Aleksandr Sîrski, într-un interviu acordat Sky News. Acesta a
Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a anunțat vineri că va „răzbuna” atacul asupra complexului „Groznîi-City”, atribuind lovitura Ucrainei, deși susține că aceasta nu a provocat distrugeri semnificative. Declarațiile au fost făcute
Rusia a lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă unul dintre cele mai ample atacuri combinate asupra Ucrainei, atât cu rachete, cât și cu drone mai multe regiuni ale țării.
Statele Unite și Ucraina au oferit noi detalii despre negocierile aflate în desfășurare la Miami privind un posibil acord de pace. Atât Departamentul de Stat al SUA, cât și secretarul
Administrația americană a publicat noua Strategie Națională de Securitate, un document amplu care redefinește direcțiile majore ale politicii interne și externe ale Statelor Unite. Documentul, elaborat de regulă o singură
Europa începe să ia în calcul, tot mai deschis, un scenariu considerat până nu demult de neacceptat, potrivit căruia Ucraina ar trebui să facă concesii teritoriale pentru a pune capăt
Guvernul de la Londra este pregătit să transfere Ucrainei aproximativ 8 miliarde de lire sterline (circa 10,6 miliarde de dolari) provenite din activele rusești înghețate în Regatul Unit, relatează The
Statele Unite au făcut lobby pe lângă mai multe țări din Uniunea Europeană pentru a bloca planul Bruxelles-ului de a utiliza activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei drept garanție
Un zgârie-nori din complexul „Groznîi-City” a fost avariat în urma unei explozii provocate, potrivit informațiilor preliminare, de impactul unei drone. Clădirea se află la aproximativ 800 de metri de reședința
Administrația Trump a aprobat joi o derogare de la sancțiunile impuse în luna octombrie companiei ruse Lukoil, permițând efectuarea tranzacțiilor comerciale cu aproximativ 2.000 de stații de alimentare ale grupului
Guvernul Irlandei anchetează un incident grav de securitate după ce drone neidentificate au fost observate în spațiul aerian din apropierea traseului aeronavei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, chiar în momentul în
Companiile aeriene low-cost din Europa își pregătesc revenirea pe piața ucraineană imediat ce un acord de pace va permite redeschiderea spațiului aerian și a aeroporturilor, estimând un val masiv de
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat că Statele Unite s-ar putea pregăti să „trădeze” Ucraina în chestiunea teritoriilor, potrivit unei stenograme scurse în presă și publicate de Der Spiegel, ce
Noaptea trecută, mai multe regiuni ale Ucrainei au fost plasate sub alertă aeriană, în timp ce explozii au fost raportate în Odesa, Harkov, Sumî și Dnepropetrovsk. Loviturile au vizat atât
Patru domenii distincte se află în centrul negocierilor de pace privind războiul din Ucraina, discutate în prezent în paralel de negociatorii americani, ucraineni și ruși, relatează The New York Times.
Fostul ministru de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, susține că anul 2026 ar putea aduce noi pierderi teritoriale și umane pentru Ucraina, fără ca situația de pe front să se
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia își va atinge obiectivul strategic de „eliberare” a Donbasului și Novorossiei „prin orice mijloace necesare” – fie pe cale militară, fie prin
Statele Unite și Ucraina vor continua discuțiile de pace în Florida, a anunțat Casa Albă, după consultările de marți dintre emisarul special american Steve Witkoff și președintele rus Vladimir Putin,
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că emisarul său special, Steve Witkoff, și ginerele său, Jared Kushner, au avut o „întâlnire destul de bună” cu președintele rus Vladimir Putin
Statele Unite apreciază pozitiv discuțiile purtate la Moscova cu președintele rus Vladimir Putin și au transmis Ucrainei o invitație oficială pentru continuarea negocierilor în SUA în viitorul apropiat. Declarația a
Forțele Navale Române au distrus miercuri, 3 decembrie, o dronă maritimă ucraineană de tip Sea Baby, depistată la 36 de mile marine (aproximativ 67 km) est de Constanța, potrivit unui
Rusia poartă în prezent negocieri privind războiul din Ucraina exclusiv cu Statele Unite, a declarat miercuri consilierul prezidențial Iuri Ușakov, la o zi după întâlnirea de la Kremlin cu emisarul
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru Fox News unul dintre punctele centrale ale divergențelor din negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina. Potrivit
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri că Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare și șeful delegației ucrainene, a prezentat un raport privind pregătirea întâlnirilor de astăzi
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că este incorectă formularea potrivit căreia președintele Vladimir Putin ar fi respins planul american de pace pentru Ucraina în timpul
Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European au ajuns la un acord privind noul regulament care stabilește eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia, marcând cel mai ambițios pas
Întâlnirea planificată între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și negociatorii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, care urma să aibă loc marți seara la Bruxelles, a fost anulată în ultimul moment.
Kremlinul a anunțat că discuțiile purtate cu reprezentanții administrației americane privind planul de pace pentru Ucraina au fost „constructive și substanțiale”, însă fără un acord asupra punctelor esențiale. Declarațiile au
Consilierii președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit marți la Kremlin cu președintele rus Vladimir Putin pentru a încerca să obțină sprijinul Moscovei pentru versiunea actualizată
Banca Centrală Europeană (BCE) a respins solicitarea Comisiei Europene de a acționa ca garant de ultimă instanță pentru un împrumut de 140 de miliarde de euro destinat Ucrainei, bazat pe
Președintele rus Vladimir Putin a fost informat pe 30 noiembrie de șeful Statului Major, Valeri Gherasimov, că trupele ruse ar fi capturat orașele Pokrovsk și Vovceansk din regiunile Donețk și
Regiunea Odesa a fost zguduită de explozii în noaptea de 2 decembrie, în urma unui nou atac cu drone kamikaze de tip Shahed. Potrivit Canal 24, care citează presa locală,
Ministerul de Externe al Federației Ruse a condamnat ferm afirmațiile recente privind posibilitatea unor lovituri preventive ale NATO asupra teritoriului rus, calificându-le drept „un pas extrem de iresponsabil” și un
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Franței, Emmanuel Macron, au avut o convorbire telefonică cu reprezentantul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, precum și cu șeful delegației ucrainene
Demiterea lui Andrei Ermak, unul dintre cei mai influenți colaboratori ai președintelui Volodimir Zelenski, marchează finalul unei etape politice importante în Ucraina. Șef al Biroului Prezidențial timp de aproape șase
NATO ia în considerare o schimbare de strategie față de agresiunile hibride ale Rusiei, trecând de la reacție la o atitudine „mai agresivă” și potențial proactivă, a declarat pentru Financial
Un atac rusesc cu rachetă balistică a lovit luni dimineață orașul Dnipro, provocând moartea a patru persoane și rănirea altor 22, potrivit autorităților ucrainene. Impactul s-a produs în apropierea unui
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că investigațiile anticorupție recente din Ucraina, care au zguduit administrația de la Kiev, reprezintă „o problemă complicată” și „nu ajută deloc” negocierile privind
Un scenariu discutat în cadrul negocierilor dintre Statele Unite și Ucraina, aflate în desfășurare pe teritoriul american, ar putea duce la blocarea de facto a parcursului Ucrainei către NATO, relatează
Negocierile purtate duminică între delegațiile Statelor Unite și Ucrainei, într-o întâlnire de cinci ore la Miami, s-au axat aproape integral pe delimitarea viitoarei linii de control cu Rusia în cadrul
Belgia se opune eliberării pentru Ucraina a unui credit reparatoriu finanțat din activele valutare rusești înghețate în Euroclear, solicitând garanții juridice „obligatorii și irevocabile” din partea tuturor statelor membre ale
Statele Unite sunt pregătite să recunoască controlul Rusiei asupra Crimeei și a altor teritorii ocupate din Ucraina pentru a obține un acord de încetare a războiului, au declarat surse occidentale