Planul european de pace pentru Ucraina, elaborat de Marea Britanie, Germania și Franța, nu conține nicio interdicție privind aderarea Ucrainei la NATO, spre deosebire de proiectul american și de cerințele
Planul european de pace pentru Ucraina, elaborat de Marea Britanie, Germania și Franța, nu conține nicio interdicție privind aderarea Ucrainei la NATO, spre deosebire de proiectul american și de cerințele
Actorul american Chuck Norris, legendă a filmelor de acțiune și fost campion mondial la karate, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit informațiilor confirmate oficial de familia sa.
Vama Lipcani – Rădăuți-Prut cu România urmează să devină al treilea punct rutier unde să fie instituit controlul comun în timpul traversării, mecanism ce reduce din timpul de așteptare. Guvernul
Începând cu 1 martie 2026, certificatul de concediu medical va fi eliberat în format digital de către medicii de familie sau specialiștii de profil și va putea fi accesat online.
Cel puțin 40 de persoane au murit în centrul și sud-estul Mexicului, în urma ploilor abundente care au provocat alunecări de teren și inundații masive, au anunțat autoritățile sâmbătă. Mii
Instituțiile publice, care au achiziționat combustibil conform criteriului „cel mai mic preț”, se vor orienta către alt furnizor, având în vedere că „Lukoil” se va afla în incapacitate de furnizare după
Un fost ministru, care a fost și lider de partid, este vizat într-o anchetă a Inspectoratului Național de Investigații și a PCCOCS legată de finanțarea ilegală a unei formațiuni. Poliția
Cadrele didactice din întreaga lume, inclusiv din Republica Moldova sunt sărbătorite astăzi, cu prilejul Zilei Internaționale a Profesorului. Evenimentul, marcat prin ceremonii festive în școli și universități, aduce în prim-plan
Fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, va mai sta în arest încă 30 de zile. La solicitarea procurorilor, Judecătoria Chișinău a dispus azi prelungirea mandatului, care expiră în 25
Aderarea la Uniunea Europeană este „cel mai important proiect național” al Republicii Moldova de la obținerea independenței și reprezintă o garanție pentru securitatea și supraviețuirea statului, a declarat președintele Maia
Opt deputați aleși pe listele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) se retrag din Parlament. Unii pleacă în noul Guvern, alții la Președinție, iar o parte pleacă de tot din politică,
Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) celebrează astăzi, 23 decembrie, zece ani de la înființare. Într-un mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții formațiunii de guvernământ susțin că, în ultimul
Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină a fost acordat în 2025 cercetătorilor Mary E. Brunkow, Fred Ramsdell și Shimon Sakaguchi „pentru descoperirile lor referitoare la toleranța imună periferică” – un
Primăria Chișinău anunță că a dispus crearea unui grup municipal de lucru, care să estimeze cheltuielile pentru montarea unui gard de protecție în jurul fostului Hotel Național. Deoarece clădirea este proprietate
Judecătoria Chișinău a prelungit din nou mandatul de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc cu încă 30 de zile. Aceasta este a treia prelungire făcută la solicitarea procurorilor după extrădarea politicianului,
Forțele armate ale Statelor Unite au lansat, în seara zilei de 25 decembrie, atacuri aeriene asupra grupării teroriste „Statul Islamic” (ISIS) în nord-vestul Nigeriei. Anunțul a fost făcut de președintele
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat joi că administrația sa ar putea extinde în curând operațiunile militare împotriva presupuselor rețele de traficanți de droguri, precizând că acțiunile ar putea
Lichidarea celor două procuraturi specializate prin crearea unei singure instituții pentru cauzele de corupție va aduce un „haos foarte mare” și va prejudicia, în primul rând, mersul anchetelor și viteza
Poliția Națională informează că, în mai multe raioane din nordul țării, se înregistrează ninsori, iar circulația rutieră are loc în condiții de iarnă. Carosabilul este acoperit cu zăpadă și poate
Întrebarea corectă în cazul soldatului apatrid Pavel Voicu nu e de ce a fost încorporat neavând buletin, dar de ce i-a fost retrasă cetățenia moldovenească! Și cum e posibil ca
Pompierii au reușit evitarea unei explozii puternice într-o casă din satul Cernoleuca, raionul Dondușeni, cuprinsă de flăcări. Salvatorii au scos din locuință și dintr-o anexă patru butelii de gaz. Incendiul
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță că nouă echipaje au fost trimise pentru stingerea incendiului de pe acoperișul unui bloc nou de pe bd. Renașterii din Capitală, în preajma
O femeie din raionul Anenii Noi, în vârstă de 48 de ani, a adus pe lume cel de-al 14-lea copil. Mama a născut o fetiță perfect sănătoasă, cu o greutate
Republica Moldova marchează astăzi Ziua Leului Moldovenesc, introdus oficial la 29 noiembrie 1993. Acesta a înlocuit cupoanele de consum, un sistem provizoriu de plată aplicat din 1992, pe fundalul hiperinflației
Peste 50 de percheziții sunt efectuate astăzi pe întreg teritoriul Republicii Moldova, într-un dosar ce vizează pregătirea unor acțiuni de destabilizare și dezordini în masă, scrie IPN. Potrivit oamenilor legii,
Moscova a transmis că ar putea accepta retragerea trupelor ambelor părți din Donbas, însă consideră că aceste teritorii vor ajunge „mai devreme sau mai târziu” sub controlul Rusiei. Declarația a
Vicepreședintele român al Parlamentului European, Victor Negrescu, a lansat o scrisoare, semnată și de alți 55 de europarlamentari, prin care îi cere președintelui Consiliului European, António Costa, prin care îi
Acum 67 de ani se năștea una dintre cele mai frumoase voci din tot spațiul românesc, Doina Aldea-Teodorovici. A venit pe lume în 15 noiembrie 1958, în orașul Chișinău, în
Poliția de Frontieră este în alertă, după ce a fost informată de autoritățile ucrainene că trenul București-Chișinău-Kiev ar fi minat. Alerta cu bombă a fost recepționată în data de 13 decembrie,
Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a decis descalificarea sportivul ucrainean de skeleton Vladislav Geraskevici pentru utilizarea, în cadrul Jocurile Olimpice de iarnă 2026, a unei căști inscripționate cu fotografii ale sportivilor
O explozie puternică produsă vineri la fabrica de muniții Accurate Energetic Systems (AES) în orașul McEwen, din statul american Tennessee, a provocat mai multe decese și a lăsat 18 persoane
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că omologul său chinez, Xi Jinping, ar putea avea o influență semnificativă asupra președintelui rus Vladimir Putin în privința conflictului din Ucraina. Afirmația
Uniunea Europeană nu are propriile standarde în domeniul justiției, ci operează cu standardele Consiliului Europei. De aceea, autoritățile de la Chișinău nu pot face abstracție de recomandările și deciziile organismelor
Șefa filialei din Glodeni a Partidului „Șor”, scos în afara legii în 2023, a fost condamnată la cinci ani și jumătate de închisoare pentru complicitate în acceptarea finanțării ilegale a
Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că primele sale deplasări oficiale peste hotare vor fi la București și la Bruxelles. Șeful Guvernului nu a precizat însă când se vor desfășura vizitele
Sarah Mullally a fost numită Arhiepiscop de Canterbury. Este pentru prima dată când o femeie ajunge în fruntea Bisericii Anglicane. Arhiepiscopul de Canterbury este șeful spiritual al Bisericii Anglicane și
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a transmis un mesaj de comemorare la 1 martie, zi în care regretatul compozitor Eugen Doga ar fi împlinit 89 de ani. „Astăzi, 1 martie, ne
Prețurile la carburanți continuă să crească. Pentru ziua de marți, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un preț de 20,99 lei pentru un litru de motorină, în
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Statele Unite, Igor Munteanu, afirmă că, în pofida declarațiilor oficiale optimiste, Chișinăul este nerelevant pentru agenda actualei administrații americane, iar relațiile moldo-americane se află
Ieri, primarul de la Iași, Mihai Chirică, a dispus trimiterea unui convoi umanitar, care constă în cisterne cu apă potabilă, destinată locuitorilor din Bălți, rămași fără apă din cauza poluării
Ministerul Apărării al Federației Ruse a declarat că atacurile rusești care au afectat teritoriul Poloniei „nu au fost planificate” și că dronelor utilizate în aceste operațiuni nu le depășește raza
Mii de oameni au rămas marți fără electricitate în sud-estul Berlinului, în urma unei pene de curent majore, au anunțat autoritățile germane. Primele investigații sugerează că întreruperea alimentării a fost
Secretarul de stat al SUA Marco Rubio le-a spus congresmenilor americani că recentele amenințări ale administrației Trump privind preluarea Groenlandei nu sugerează o invazie iminentă și că obiectivul este de
La Chișinău a avut loc luni deschiderea Reuniunii șefilor misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova din străinătate, eveniment care reunește ambasadorii Republicii Moldova acreditați peste hotare și este
Meteorologii au emis un nou cod galben de înghețuri cu temperaturi de până la minus trei grade la suprafața solului. Avertizarea emisă azi de Serviciul Hidrometeorologic va fi valabilă pentru
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul municipal Chișinău solicită consilierilor din toate partidele politice reprezentate în CMC să semneze și să voteze o declarație cu privire la depolitizarea
Republica Moldova va lua un împrumut de 25 de milioane de euro de la Agenția Franceză pentru Dezvoltare pentru realizarea reformelor în sectorul energetic, inclusiv pentru promovarea producerii energiei din
Partidul „Inima Moldovei” a sesizat miercuri, 15 octombrie, Curtea Constituțională pe cazul „excluderii arbitrare din alegeri, în lipsa unei decizii definitive”. Potrivit sesizării, formațiunii conduse de Irina Vlah i-a fost interzisă
Două evenimente vor definii în 2026 cursul de politică externă al Republicii Moldova: rezultatele Forumului Mondial Economic de la Davos și celebrarea Unirii Principatelor Române, din 24 ianuarie 2026, la
Serviciul de informații militare al Norvegiei a confirmat luni că testul efectuat săptămâna trecută de Rusia cu racheta de croazieră cu propulsie nucleară Burevestnik (9M730) a avut loc din arhipelagul
Noi razii în Chișinău împotriva taximetriștilor ilegali. Zece șoferi au rămas fără plăcuțe de înmatriculare și s-au ales cu amenzi de peste 21 de mii de lei pentru transportarea ilicită
Caz șocant la Nisporeni. Un bărbat de 48 de ani a fost reținut de poliție, la scurt timp după ce ar fi săvârșit un dublu omor. Bărbatul este suspectat că
Biroul Național Anticorupție al Ucrainei (NABU) împreună cu Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) efectuează percheziții la locul de muncă al șefului Biroului Președintelui Ucrainei, Andrei Ermak, relatează publicația „Ukrainska Pravda”. Potrivit
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a confirmat că în tabăra tactico-militară organizată vara aceasta în vestul Serbiei pentru cetățeni moldoveni au activat trei cetățeni ai Federației Ruse. Declarația a fost făcută
Pe importante aeroporturi din Europa, inclusiv din Bruxelles, Berlin și Londra, sunt anunțate perturbări grave cu întârzieri și curse anulate. Cauza este un atac cibernetic asupra mai multor furnizori de
Șefii comisiilor de apărare din Congresul Statelor Unite, senatorul Roger Wicker (Mississippi) și deputatul Mike Rogers (Alabama), ambii republicani, și-au exprimat opoziția fermă față de planul Pentagonului de a reduce
Un bărbat din Capitală, în vârstă de 35 de ani, care fusese dat în căutare de rude, a fost găsit mort în preajma orașului Vadul lui Vodă din municipiul Chișinău.
Fostul ministrul al Sănătății, Ala Nemerenco cere anchetă la minister după moartea Ludmilei Vartic, soția vicepreședintelui raionului Hîncești, care s-ar fi sinucis în data de 3 martie. Într-o postare pe
Senatorul Titus Corlățean a transmis luni dimineața, 13 octombrie 2025, într-un videoclip publicat pe pagina sa de Facebook că renunță să mai candideze la șefia Partidului Social Democrat și și-a
Creștinii ortodocși de stil nou îl cinstesc astăzi pe Sfântul și Dreptul Simeon, numit în tradiția creștină „primitorul de Dumnezeu” și ocrotitor al pruncilor. Sărbătoarea este legată direct de praznicul
Kievul a fost supus noaptea trecută unui atac masiv cu drone și rachete. Țintele au fost preponderent cartierele rezidențiale din capitala ucraineană, unde, în total, au fost lovite peste 30
Victor Agrici este noul Secretar general al Parlamentului. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a semnat dispoziția privind numirea acestuia în funcție. Luni, 17 noiembrie, Victor Agrici a fost prezentat Secretariatului Parlamentului.
Un angajat al Ambasadei Republicii Belarus în Moldova ar fi fost declarat persona non grata de autoritățile de la Chișinău. Informația a fost confirmată de sursele IPN, însă până în
Universitatea de Stat din Moldova „condamnă ferm orice formă de corupție și orice comportament care ar putea afecta integritatea academică și imaginea instituției”. Declarația se conține într-un comunicat de presă
Candidatul PNL, Ciprian Ciucu, actual primar al sectorului 6 din București, este indicat de majoritatea sondajelor la ieșirea de la urne drept câștigător al alegerilor pentru Primăria capitalei României. Candidatul
Credincioșii care se urmează calendarul neîndreptat îl cinstesc astăzi, 13 decembrie, pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, încreștinătorul geto-dacilor și ocrotitorul românilor de pretutindeni. Este o sărbătoare marcată cu
Deputatul Renato Usatîi propune amenzi mai dure pentru proprietarii clădirilor abandonate, aceste sancțiuni urmând să fie raportate la prețul edificiului lăsat în paragină. Despre acest lucru, liderul formațiunii „Partidul Nostru”
În noaptea și dimineața zilei de 22 octombrie, mai multe raioane din regiunea Kiev au fost supuse unui atac masiv cu drone lansate de armata rusă. În comuna Zazim din
Patrule de soldați ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8 aprilie 2026, în încercarea de a combate violența legată de droguri, potrivit ministrului apărării belgian,
Peste 4300 de alegători au votat, până la ora 12:00, ceea ce reprezintă 19,19 % din numărul celor înscriși pe listele electorale de bază, anunță Comisia Electorală Centrală. Cei mai activi sunt
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va conduce săptămâna viitoare delegația oficială la Adunarea Generală a ONU de la New York, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Gheorghi Tihii,
Ministerul Justiției cere limitarea activității Partidului „Moldova Mare” pentru o perioadă de un an. Demersul a fost expediat la Curtea de Apel Centru în urma unei sesizări a Comisiei Electorale
Polițiștii din Edineț, ajutați de localnici, pădurari și vânători, caută o femeie de 75 de ani din satul Alexăndreni, dispărută duminică la prânz. Potrivit informațiilor preliminare, femeia s-ar fi rătăcit
Se împlinesc 36 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989, care a pus capăt puterii comuniste din România. La 21 decembrie 1989, regimul comunist a organizat Marea Adunare
Trei administratori ai unui lanț de restaurante din Chișinău au fost obligați de instanță să achite amenzi de 800 de mii de lei pentru eschivarea de la plata TVA. Procuratura
Parlamentul a aprobat bugetul de stat pentru anul 2026 în lectura a doua. Documentul a fost votat de 54 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Bugetul pentru 2026, numit
Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit pe 22 septembrie, la New York, cu trimisul special al președintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellogg. Discuțiile au vizat evoluția situației de pe
Australienii sunt rugaţi să aprindă lumânări şi să păstreze un minut de reculegere duminică, la o săptămână după masacrul antisemit comis de doi bărbaţi împotriva participanţilor la o sărbătoare evreiască
Guvernul rus a anunțat sâmbătă extinderea până în 28 februarie a interdicției temporare privind exporturile de benzină și alți combustibili. Decizia este o măsură menită să protejeze piața internă de fluctuațiile
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în comun cu Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), asigură cazarea temporară a cetățenilor ucraineni a căror deplasare spre Ucraina a fost limitată în
Scandalul legat de mesajul ofensator transmis de ministrul Muncii, Alexei Buzu, în cadrul unei întâlniri cu alegătorii a ajuns în atenția avocatului poporului, Ceslav Panico. În acest context, oficialul și-a
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că echipele de intervenție continuă lucrările de remediere a daunelor provocate de atacul masiv al Rusiei asupra infrastructurii energetice a țării. Potrivit liderului ucrainean,
Papa Leon al XIV-lea s-a declarat profund întristat de refuzul Rusiei de a accepta un armistițiu de Crăciun în Ucraina și a lansat din nou un apel pentru instituirea a
Criteriile de numire și de evaluare a viitorului șef al Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate ridică semne mari de întrebare, autorii legii PACCO urmărind mai mult scopul cum să
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov urmează să se întâlnească săptămâna viitoare cu omologul său american, Marco Rubio, în marja Adunării Generale a ONU, a relatat vineri presa de stat
Vlad Plahotniuc va fi judecat într-o cauză separată, care va fi disjunsă din dosarul „Frauda bancară”. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de magistrații de la Judecătoria
Omul de afaceri Vlad Musteață, fondatorul Proimobil și asociat în North Bucharest Investments (NBI), a apărut sâmbătă dimineață într-o transmisiune video de la sediul companiei, negând categoric informațiile privind reținerea
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat marți dimineață că Ucraina pregătește relansarea procesului de negocieri pentru încheierea războiului, anunțând o serie de întâlniri externe și inițiative interne urgente. Liderul ucrainean
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că recheamă din comerț un lot de ouă de găină. Motivul rechemării este că în ouă au fost depistate „reziduuri de medicamente de
O femeie de 28 de ani a născut un băiețel perfect sănătos în ambulanță, în drum spre maternitate. Cazul a avut loc la Soroca, în noapte de luni spre marți. Potrivit
Depresia nu este doar marea dramă a vremurilor noastre, ci și o mare afacere. Banii din vânzările antidepresantelor pe anul trecut au constituit 18 miliarde de dolari. Cei care se
Premierul desemnat Alexandru Munteanu a anunțat programul de activitate al noului Guvern, cu sloganul „UE, pace, dezvoltare”. Documentul va fi prezentat Parlamentului pentru aprobare. Prioritatea executivului este „finalizarea negocierilor de
Rusia a anunțat oficial încetarea a trei acorduri de cooperare în domeniul apărării încheiate între 1989 și 2000 cu Portugalia, Canada și Franța, potrivit unui ordin semnat de premierul Mihail
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Primăria Chișinău ar fi ajuns la un acord de principiu privind privind preluarea de către municipalitate a clădirii Liceului Teoretic „Igor Vieru” din sectorul
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia va opri ostilitățile în Ucraina doar dacă armata ucraineană se retrage complet din „teritoriile pe care le ocupă” în Donbas. În caz
Lucrările de construcție a Liniei Electrice Aeriene Vulcănești-Chișinău sunt realizate în proporție de circa 99%, fiind în lucru instalarea ultimului pilon și întinderea ultimului kilometru de conductor. După finalizarea lucrărilor
Vineri, la Catedrala Patriarhală din București, a avut loc proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinte Femei Românce. Evenimentul a avut loc spre finalul Sfintei Liturghii oficiată de Preafericitul Patriarh
Profesorii și ceilalți angajați din educație nu vor avea majorări salariale la început de an. Ministrul Educației și cel al Finanțelor susțin că, în contextul adoptării Bugetului de stat pentru
Expertul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță, susține că, în viitorul apropiat, Republica Moldova nu va avea un nou acord cu Fondul Monetar Internațional. Potrivit acestuia, concluziile preliminare ale experților FMI, care
Alarmate de creșterea masivă a cheltuielilor militare ale Rusiei după invazia Ucrainei din 2022, cele trei state baltice elaborează planuri de contingență pentru a face față unui posibil exod al