Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va efectua, în perioada 23 – 25 februarie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la invitația Secretarului pentru Energie, Chris Wright, și a
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, va efectua, în perioada 23 – 25 februarie, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la invitația Secretarului pentru Energie, Chris Wright, și a
Postul public german ZDF l-a demis pe corespondentul său din New York, Nicola Albrecht, în urma unui scandal provocat de un reportaj difuzat în principalul buletin de știri de seară
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, ar fi dispus elaborarea unui nou plan militar pe termen de trei ani, pe fondul scepticismului față de perspectivele negocierilor cu Rusia, relatează jurnalistul Wall Street
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va decide în următoarele 10 zile asupra pașilor Washingtonului față de Iran, avertizând că Republica Islamică se va confrunta cu „lucruri rele” dacă
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că autoritățile americane nu mai pun sub semnul întrebării legitimitatea administrației de la București, în contextul vizitei sale la Washington pentru prima reuniune a
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a ordonat declasificarea unor documente guvernamentale privind posibila existență a vieții extraterestre și a fenomenelor aeriene neidentificate, criticând în același timp declarațiile fostului
Președintele României, Nicușor Dan, a vorbit aseară la primul summit al Consiliului Păcii organizat la Washington de către Donald Trump, iar mesajul liderului de la Cotroceni a fost că se
Rusia și Iranul au desfășurat exerciții navale comune în Golful Oman și în nordul Oceanului Indian, pe fondul pregătirilor Statelor Unite pentru o posibilă operațiune militară împotriva Teheranului. Manevrele fac
Președintele SUA, Donald Trump, l-a invitat pe președintele României, Nicușor Dan, să susțină o intervenție în cadrul primei reuniuni a Consiliului Păcii, care are loc joi la Washington, au declarat
Statele Unite exercită presiuni asupra aliaților pentru a limita participarea Ucrainei la summitul NATO programat pentru luna iulie la Ankara, relatează Politico, citând diplomați ai Alianței. Potrivit surselor, Washingtonul a
Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, le-a cerut joi cetățenilor polonezi aflați în Iran să părăsească „imediat” această țară, avertizând că, din cauza riscului unui conflict armat, evacuarea ar putea deveni imposibilă
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat că el și echipa sa au fost reținuți pe aeroport în Israel la scurt timp după un interviu cu ambasadorul SUA, Mike Huckabee. Informația
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că Statele Unite, și posibil unele țări europene, poartă discuții cu Rusia asupra unui nou document privind relațiile NATO-Rusia, subliniind că Kievul trebuie implicat
Echipele de intervenție din regiunea lacului Tahoe, statul american California, au descoperit trupurile a opt schiori dispăruți în urma unei avalanșe produse marți, în zona Castle Peak. Căutările continuă pentru
Israelul a declarat cel mai înalt nivel de pregătire militară după ce au apărut informații că președintele SUA, Donald Trump, ar putea aproba în curând o operațiune militară de amploare
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a mandatat delegația ucraineană să ridice oficial, în cadrul negocierilor de la Geneva, chestiunea organizării unei întâlniri directe cu președintele rus Vladimir Putin.
Președintele României, Nicușor Dan, urmează să zboare spre Washington miercuri după-amiază, au declarat surse oficiale pentru G4Media. Administrația Prezidențială speră ca Aeroportul Otopeni să fie practicabil până la ora zborului,
Ucraina și Rusia urmează să reia miercuri, la Geneva, negocierile mediate de Statele Unite, în încercarea de a identifica o soluție pentru cei patru ani de război. Decizia vine după
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu acordat publicației Axios că populația Ucrainei nu va accepta un acord de pace care ar presupune retragerea unilaterală a trupelor ucrainene din
La Geneva începe astăzi, 17 februarie, o nouă rundă de negocieri trilaterale între Rusia, Ucraina și Statele Unite privind reglementarea conflictului. Discuțiile sunt programate să dureze două zile, 17 și
Autoritățile din orașul Pawtucket au identificat atacatorul care a ucis două persoane și a rănit grav alte trei în timpul unui meci de hochei între licee drept Robert Dorgan, în
Întâlnirea dintre Maia Sandu și secretarul de stat american, Marco Rubio, a avut loc la inițiativa Statelor Unite ale Americii. Declarația a fost făcută de ambasadorul Republicii Moldova în SUA,
Două persoane au fost ucise, iar alte trei se află în stare critică în urma unui atac armat produs în timpul unui meci de hochei desfășurat la arena Dennis M.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, insistă că orice discuție despre compromisuri în războiul cu Rusia trebuie precedată de garanții ferme de securitate pentru Ucraina, subliniind că experiențele din trecut au subminat
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat luni, la Budapesta, că administrația Donald Trump este „profund angajată” în susținerea succesului premierului ungar Viktor Orban, afirmând că acest lucru
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a solicitat liderului american Donald Trump să extindă sancțiunile împotriva Federației Ruse asupra întregului sector energetic, inclusiv asupra industriei nucleare și a companiei Rosatom. „Sancțiuni totale
Statele Unite, sub conducerea președintelui Donald Trump, sunt pregătite să treacă la „reinstaurarea” ordinii mondiale, a declarat sâmbătă dimineață secretarul de stat american Marco Rubio, în cadrul Conferinței de Securitate de
Președintele Maia Sandu s-a întâlnit la Munchen cu secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Marco Rubio, în marja Conferinței de Securitate, desfășurată în perioada 13–15 februarie. În aceeași
Compania saudită Midad Energy ar putea achiziționa toate activele din afara Rusiei ale grupului petrolier Lukoil, au declarat pentru Reuters surse apropiate negocierilor. Potrivit acestora, un acord de intenție a
O nouă rundă de negocieri între Rusia și Ucraina ar putea avea loc săptămâna viitoare, posibil la Abu Dhabi sau Miami, relatează Politico, citând surse familiarizate cu discuțiile diplomatice. Potrivit
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat miercuri, după întâlnirea de la Casa Albă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că a insistat asupra continuării negocierilor cu Iran, descriind o eventuală înțelegere
Comitetul Olimpic Internațional (CIO) a decis descalificarea sportivul ucrainean de skeleton Vladislav Geraskevici pentru utilizarea, în cadrul Jocurile Olimpice de iarnă 2026, a unei căști inscripționate cu fotografii ale sportivilor
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că organizarea alegerilor în țară este posibilă doar în condițiile unui armistițiu deplin și ale existenței unor garanții reale de securitate, respingând speculațiile
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, miercuri, că țara sa va face tot posibilul pentru a fi pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la Uniunea Europeană până în
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că a acceptat propunerea Statelor Unite de a găzdui o nouă rundă de negocieri săptămâna viitoare pentru încheierea războiului declanșat de Rusia, discuții care
Statele Unite și Azerbaidjanul au semnat marți, la Baku, un acord de parteneriat strategic care vizează consolidarea cooperării economice și de securitate, în contextul eforturilor Washingtonului de a-și extinde influența
Ucraina analizează organizarea, în primăvara acestui an, a alegerilor prezidențiale concomitent cu un referendum privind un posibil acord de pace cu Rusia, relatează Financial Times. Potrivit publicației, inițiativa vine pe
Administrația președintelui american Donald Trump va finanța programe menite să promoveze libertatea de exprimare în țările occidentale aliate cu Washingtonul, a declarat un oficial de rang înalt al Departamentului de
Secretarul de stat al Statelor Unite, Marco Rubio, va efectua o vizită în Ungaria și Slovacia la mijlocul lunii februarie, după participarea la Conferința de Securitate de la Munchen. Potrivit
Președintele Franței, Emmanuel Macron, avertizează că Europa se află într-o „stare de urgență geopolitică și geo-economică” și riscă să fie „măturată în cinci ani” dacă nu acționează rapid pentru a-și
Așa-numiții fact-checkeri din Republica Moldova, care au restricționat un șir de postări despre raportul provizoriu al Comisiei juridice a Congresului american, privind limitarea libertății de exprimare în Europa, sunt parte
Embargoul petrolier impus de Statele Unite a lovit în plin sectorul aviatic din Cuba, provocând o criză majoră a transportului aerian și lăsând mii de turiști blocați pe insulă. Din
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că a propus mai multor lideri europeni reluarea dialogului cu Rusia, astfel încât Europa să nu depindă de terți în discuțiile privind soluționarea războiului
Negocierile privind soluționarea războiului din Ucraina continuă, însă părțile mai au de parcurs „o distanță mare” până la un acord, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu
Statele Unite au promis Armeniei investiții de până la 9 miliarde de dolari în schimbul reducerii dependenței energetice față de Rusia, în special în sectorul nuclear, într-un demers pe care
Statele Unite nu încearcă să submineze NATO și nici actuala ordine internațională, ci urmăresc consolidarea Alianței printr-o repartizare mai echilibrată a responsabilităților de securitate, a declarat luni ambasadorul american la
Garanțiile de securitate pentru Rusia trebuie să fie o componentă obligatorie a oricărui tratat de pace privind Ucraina, iar absența acestora face imposibilă ajungerea la un acord, susține Moscova. În
Prim-ministrul ungar Viktor Orban susține că fostul președinte american Bill Clinton a cerut la un moment dat Ungariei să lanseze un atac asupra Serbiei, dar Budapesta a refuzat, scrie agenția
Secretarul de Stat al SUA, Marco Rubio, va conduce o delegație americană numeroasă la Conferința de Securitate de la München, care începe vineri, 13 februarie, scrie Reuters. Peste 50 de
Autoritățile din Cuba au avertizat companiile aeriene internaționale că rezervele de combustibil pentru avioane au fost epuizate, după încetarea livrărilor de petrol din Venezuela. Drept urmare, aeronavele străine care sosesc
România a primit invitația de a participa la prima reuniunea Consiliului de Pace, programată pentru 19 februarie la Washington, însă o decizie finală privind prezența la eveniment urmează să fie
Consiliul pentru Pace, promovat de președintele SUA Donald Trump, va organiza prima întâlnire a liderilor în 19 februarie, a confirmat un oficial al guvernului american, fără a oferi detalii suplimentare,
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat, sâmbătă, asupra riscului ca Statele Unite și Rusia să încheie acorduri bilaterale care să afecteze direct Ucraina, fără implicarea Kievului. Declarațiile au fost făcute
Finalizarea unui acord de pace între Rusia și Ucraina va necesita cel puțin o lună și jumătate, chiar și în condiții favorabile, au declarat surse ruse pentru agenția TASS, relatează
Departamentul de Stat al Statelor Unite intenționează să aloce fonduri unor think tank-uri și organizații caritabile din Europa aliniate curentului MAGA (Make America Great Again), cu scopul de a promova
Ambasada virtuală a SUA în Iran a îndemnat vineri cetățenii americani să părăsească țara „chiar acum” și să aibă un plan de plecare care să nu se bazeze pe ajutorul
Mulți din noi au spus diverse lucruri despre viața politică din RM și de pe aiurea. S-a întâmplat, probabil, că în unele cazuri au fost analize profunde și concluzii destul
Statele Unite și Rusia se apropie de un acord pentru a continua respectarea prevederilor tratatului nuclear New START, chiar și după expirarea sa oficială, au declarat pentru Axios trei surse
Kremlinul și-a exprimat regretul față de expirarea Tratatului pentru Reducerea Armelor Strategice Ofensive (New START) și față de lipsa unei reacții din partea Washingtonului la propunerea Moscovei de a prelungi
Conducerea cotidianului american The Washington Post a anunțat închiderea mai multor birouri din străinătate, inclusiv a celui din Ucraina, și concedierea a aproximativ o treime din personal, potrivit informațiilor publicate
La 5 februarie 2026 a expirat Tratatul ruso-american pentru reducerea și limitarea armelor strategice ofensive (New START), singurul acord care mai restricționa arsenalele nucleare ale Rusia și ale Statele Unite
Multora încă le sună în urechi discursul lui JD Vance rostit la conferința de la München. Acuzația că Europa se implică în alegeri și suprimă libertatea de exprimare a sunat
Serviciile de informații ale Statelor Unite au ajuns la concluzia că liderul Chinei, Xi Jinping, manifestă în ultimii ani un nivel accentuat de suspiciune și paranoia, pe fondul consolidării puterii
Negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina, care au loc astăzi la Abu Dhabi, ar putea fi mai promițătoare decât se așteaptă mulți observatori și ar putea oferi o șansă
Comisia Europeană a respins marți acuzațiile formulate de Statele Unite potrivit cărora Uniunea Europeană ar fi cenzurat conținutul de pe rețelele sociale înaintea unor alegeri recente, inclusiv în R. Moldova,
Alegerile prezidențiale din 2024 din R. Moldova au inclus un candidat din același partid cu cel al prim-ministrului, ceea ce ridică îngrijorări semnificative privind un posibil conflict de interese. În
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că liderul rus Vladimir Putin „și-a respectat cuvântul” în timpul așa-numitului „armistițiu energetic”, în care Rusia nu ar fi atacat infrastructura energetică a Ucrainei.
Un raport oficial al Comitetului pentru Justiție din Camera Reprezentanților SUA arată cum Comisia Europeană s-a implicat direct în alegerile din mai multe state europene, inclusiv România, prin presiuni asupra
O echipă de medici din SUA a reușit să mențină în viață un pacient aflat în stare critică timp de 48 de ore fără plămâni, folosind un sistem artificial inovator,
Ucraina, Statele Unite și mai multe țări europene au convenit un „plan de sprijin în mai multe etape” pentru susținerea unui posibil acord de pace între Moscova și Kiev, relatează
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că intenționează să reducă tarifele vamale pentru produsele din India de la 25% la 18%, după ce premierul indian Narendra Modi a acceptat
Administrația președintelui american Donald Trump intenționează să creeze un stoc strategic de minerale critice, după modelul rezervelor de petrol, pentru a diminua dependența Statelor Unite de China și pentru a
Iranul se pregătește să lanseze noi negocieri nucleare cu Statele Unite, la ordinul președintelui Masoud Pezeshkian, relatează agenția de presă Fars. Potrivit sursei citate, șeful statului iranian a dispus oficial
Stocurile de gaze naturale din Uniunea Europeană au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape patru ani, pe fondul reducerii livrărilor și al temperaturilor scăzute din această iarnă,
Statele Unite intenționează să consolideze relațiile cu Republica Moldova în domenii-cheie precum securitatea energetică, apărarea și comerțul, a declarat asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA, Christopher Smith, aflat
Iranul trebuie să facă „concesii majore” în cadrul negocierilor diplomatice pentru a evita un atac american asupra teritoriului său, a estimat ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, într-un interviu publicat
Ucraina, Statele Unite ale Americii și Rusia vor participa, pe 4 și 5 februarie, la o nouă rundă de negocieri de pace la Abu Dhabi, a anunțat duminică președintele ucrainean
Președintele Statele Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat sâmbătă că India va începe să achiziționeze petrol venezuelean în locul celui provenit din Iran, într-un pas pe care l-a descris
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Iran se află în „discuții serioase” cu Statele Unite ale Americii în vederea încheierii unui acord care să împiedice Teheranul să obțină
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că soluționarea disputelor teritoriale în cadrul negocierilor de pace este imposibilă fără o întâlnire directă între liderii Ucraina, Statele Unite ale Americii și Federația
Emisarul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff a precizat, sâmbătă, că negocierile de la Miami dintre partea rusă și americană au fost „productive și constructive”. Într-un mesaj publicat pe
Statele Unite au elaborat mai multe scenarii de acțiune militară împotriva Iranului, iar Casa Albă și Pentagonul au discutat deja aceste opțiuni, relatează The Wall Street Journal, citând surse din
Guvernul federal al SUA a intrat, sâmbătă, într-o suspendare parțială a activității, în ciuda unui acord de ultim moment privind bugetul, aprobat de Senat. Blocajul financiar a început la miezul
Premierul Canadei, Mark Carney, a cerut Statelor Unite să respecte suveranitatea țării sale, după apariția unor informații potrivit cărora reprezentanți ai administrației președintelui Donald Trump ar fi discutat cu separatiști
Kremlinul a confirmat oficial că Rusia a acceptat să se abțină de la lovituri asupra Ucrainei până la data de 1 februarie, în urma unei solicitări personale formulate de președintele
Un nou val de temperaturi extrem de scăzute lovește sudul Statelor Unite, iar experții avertizează că riscul de hipotermie crește semnificativ pentru locuitorii din Mississippi și Tennessee, unde mii de
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că i-a cerut personal liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, să suspende bombardamentele asupra Kievului și altor orașe din Ucraina, pe fondul temperaturilor
Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a declarat că este „dezamăgit” de decizia Uniunii Europene de a încheia un amplu acord comercial cu India, afirmând că Bruxelles-ul a pus interesele
Următoarea rundă de negocieri privind încetarea războiului dintre Rusia și Ucraina, programată pentru 1 februarie, se va desfășura în format bilateral, fără participarea reprezentanților Statelor Unite. Declarația a fost făcută
Compania petrolieră rusă „Lukoil” a anunțat că a încheiat un acord privind vânzarea activelor sale din afara Rusiei către compania americană de investiții Carlyle. Informația este confirmată într-un comunicat de
Președintele SUA, Donald Trump, ia în calcul lansarea unui nou atac militar de amploare împotriva Iranului, după ce discuțiile preliminare dintre Washington și Teheran privind limitarea programului nuclear și a
Kremlinul a anunțat că este dispus să organizeze o întâlnire directă între președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele Rusiei, Vladimir Putin, însă numai în cazul în care liderul de la
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se confruntă cu tot mai multe critici din partea liderilor și eurodeputaților europeni, pe fondul strategiei sale de a-l menține aproape pe președintele american
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a cerut delegației ucrainene să finalizeze cât mai rapid, împreună cu partea americană, documentul privind reconstrucția țării după război. Potrivit liderului de la
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că o nouă „armadă frumoasă” de nave militare americane se îndreaptă spre coastele Iranului, în contextul tensiunilor tot mai mari dintre Washington și
Administrația președintelui Donald Trump ar fi transmis Ucrainei că oferirea unor garanții de securitate din partea Statelor Unite depinde de acceptarea unui acord de pace care ar putea include cedarea
Departamentul Sănătății și Serviciilor Sociale și Departamentul de Stat al SUA au anunțat finalizarea procesului de retragere a Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Motivul retragerii invocat de
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că Europa nu va putea, în viitorul apropiat, să-și asigure propria apărare fără sprijinul militar al Statelor Unite. Declarațiile au fost făcute
Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața în Statele Unite în urma unei furtuni de iarnă deosebit de puternice, care a adus ninsori abundente, polei și temperaturi extrem de
Europa ar avea nevoie de aproximativ 1 trilion de dolari pentru a-și înlocui capacitățile militare și prezența trupelor americane pe continent, potrivit unei evaluări realizate de Institutul Internațional pentru Studii