România va continua să facă pași importanți în relația cu instituțiile europene și cu celelalte țări membre pentru a sprijini Republica Moldova în toate aspectele legate de aderarea la Uniunea
România va continua să facă pași importanți în relația cu instituțiile europene și cu celelalte țări membre pentru a sprijini Republica Moldova în toate aspectele legate de aderarea la Uniunea
37 de primari și-au dat întâlnire la Ungheni, pentru a se informa în legătură cu oportunitățile oferite de Programul Interreg Next România – Republica Moldova, care le pune la dispoziția
Fostul premier Victor Ponta a fost numit consilier onorific al premierului Marcel Ciolacu în domeniul relațiilor economice internaționale. „Vreau să-l ajut pe domnul Ciolacu, care s-a purtat foarte frumos cu
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, după întâlnirea cu premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, că a reluat solicitarea adresată autorităților ucrainene să recunoască inexistența așa-numitei limbi „moldovenești”, dând drept exemplu
Premierul ucrainean, Denis Şmîhal, a efectuat astăzi o vizită oficială la București. Șeful executivului de la Kiev a fost primit la Palatul Victoria de omologul său Român, Marcel Ciolacu. Ulterior,
Guvernul de la București a actualizat, astăzi, Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2023 și a aprobat finanțarea țării noastre cu 4, 285 milioane
Economia UE a crescut cu 0,5% și a zonei euro cu 0,6% în trimestrul doi din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, iar Irlanda și România au raportat cel
Copiii din localitatea Brăila, comuna Băcioi, își încep astăzi experiența preșcolară într-o nouă grădiniță proaspăt construită. Instituția preșcolară a fost reconstruită de la zero, datorită unui parteneriat între Primăria municipiului
România își propune să dubleze în următoarele luni capacitatea lunară de tranzit a cerealelor ucrainene către portul său emblematic de la Marea Neagră, Constanța, la 4 milioane de tone, în
O navă de război rusă a tras focuri de avertisment și a abordat duminică, în Marea Neagră, o navă de marfă despre care susține că se îndrepta spre Ucraina, potrivit
O explozie a avut loc în mare, luni dimineață, în zona digului din fața Hotelului Forum din Costinești, transmite ISU Dobrogea. Conform sursei citate, este posibil să fie vorba de
Compania de stat Energocom a început de astăzi să depoziteze gaze naturale în România. Informația a fost făcută publică de Ion Sterian, director general al Transgaz pentru presa de peste
Moldova va avea acces la un buget de 40 de milioane de euro pentru proiecte transfrontaliere, menite să consolideze dezvoltarea comunităților locale din Republica Moldova prin parteneriate cu autoritățile publice
Ministrul Apărării din România, Angel Tîlvăr, efectuează, astăzi, o vizită oficială în Republica Moldova, unde va discuta cu omologul său, Anatolie Nosatîi, despre cooperarea în context NATO, UE şi regional,
Două zile de spectacol pentru fanii rock-ului și folk-ului românesc. Cea de-a doua ediție a Festivalului Chitarelor, organizat în memoria regretatului folkist Iurie Sadovnic Orheianu, a început astăzi în satul
Întreprinderea de Stat Moldelectrica a primit aviz favorabil din partea Agenției de Mediu, pentru inițierea consultărilor publice pentru planul privind construcția liniei electrice aeriene 400 kV între Bălți și Suceava
Sărbătoare oficială în România, Astăzi este Ziua imnului Național, „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. Această dată a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr.
Ministerul Transporturilor din România a transmis spre validare documentația pentru construcția primului pod la nivel de autostradă, care va traversa râul Prut, în regiunea Ungheni. Acesta face parte din proiectul
Primul ambasador al României la Chișinău, în prezent președinte al Curții Constituționale a României, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova. Împreună cu alți câțiva magistrați români, înaltul oaspete
Mănăstirea Hadâmbu, din județul Iași, România, a donat Episcopiei de Bălți a Mitropoliei Basarabiei două tone de alimente, care vor ajunge la oamenii nevoiași. De asemenea, eparhia din Republica Moldova
Astăzi se împlinesc 82 de ani de la eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord din ghearele regimului stalinist, după ce au fost ocupate în iunie 1940 de trupele sovietice, în
A fost panică, seara trecută, la bordul unui avion care a plecat din Chişinău cu destinaţia Germania, scrie presa din România. Aeronava a fost redirecţionată de urgenţă pe aeroportul Otopeni
Nici teritoriul național, nici apele teritoriale ale României, nu sunt amenințate în niciun fel în urma atacurilor din această noapte asupra porturilor ucrainene de pe Dunăre, anunță Ministerul Apărării de
Cel mai cunoscut analist militar din România, jurnalistul Radu Tudor, nu exclude posibilitatea ca atacurile ulterioare ale Rusiei să lovească teritoriul României și insistă, în acest context, pe amplasarea unor
Un avion ultraușor s-a prăbușit sâmbătă între localitățile Râșnov și Tohan, iar pilotul, care era singur în aparatul de zbor, a murit. La fața locului s-au deplasat un elicopter SMURD,
România va ajuta, în continuare, tinerii din Republica Moldova să beneficieze de o educație de calitate și aibă parte de condiții optime de studii. Este mesajul transmis de Consulul general
România devine cel mai important furnizor de gaze pentru Republica Moldova, scrie economedia.ro. Cantitatea livrată a atins 2 milioane de metri cubi pe zi, ceea ce permite Republicii Moldova să
Republica Moldova ar putea beneficia, în viitorul apropiat, de energie electrică de la centrală nucleară de la Cernavodă, România. Perspectiva a fost discutată de către ministrul Energiei, Victor Parlicov, care
66 dintre cele 2 700 de centre sociale din România au fost fie închise, fie s-au ales cu activitatea suspendată în urma verificărilor. Echipele de inspectori nu s-au oprit nici
Demisia Gabrielei Firea a venit la mai bine de o săptămână după ce a izbucnit scandalul „azilelor groazei”. Este a doua demisie din guvern, după cea a ministrului Muncii, Marius
Exporturile de bunuri ale Uniunii Europene spre restul lumii s-au situat la 216,9 miliarde de euro în luna mai 2023, în scădere cu 1,9% comparativ cu luna mai a anului
Podul peste râul Someșul Mare, care face parte din noua centură ocolitoare a orașului Beclean din județul Bistrița-Năsăud, aflat în construcție, s-a prăbușit în urma unei furtuni puternice care a
Un Protocol de Cooperare a fost semnat astăzi între Patriarhia Română și Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Documentul a fost oficializat de către Patriarhul Daniel și secretarul de Stat
Ministrul Muncii al României, Marius Budăi, a demisionat azi din funcție, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. Demisia sa vine în urma scandalului legat de neregulile găsite în azilele din judeţul
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, știa despre situația azilelor de bătrâni din Voluntari și Băneasa încă din luna februarie. Mai multe sesizări privind abuzurile de acolo au fost trimise autorităților, inclusiv
Un meteorit ar fi căzut în România marţi seara. Meteoritul a pus în stare de alertă salvamontiştii din județele Hunedoara şi Gorj. Salvatorii au crezut iniţial că este vorba de
Președintele României Klaus Iohannis a declarat, marți, înaintea summitului NATO de la Vilnius, că va solicita Aliaților o prezență întărită pe flancul estic. „Obiectivele noastre sunt în primul rând cele
Relațiile dintre Guvernul României și Mitropolia Basarabiei devin tot mai strânse. După vizita la București de săptămâna trecută a mitropolitului Petru, în cadrul căreia s-a întâlnit cu noul secretar de
Bătuți cu bare de inox, încuiați noaptea în izolator, ținuți nemâncați și fără medicamente. Asta scot la iveală stenogramele anexate de procurori la dosarul căminelor groazei din Ilfov, România. Transcriptul
Traficul de internet în roaming între România și Republica Moldova a înregistrat creșteri spectaculoase în anul 2022, conform unui raport comun publicat de ANCOM și ANRCETI. Utilizatorii din Republica Moldova
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale de la București, în cadrul ședinței CSAT a fost analizată implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și anume crearea unei facilități de instruire a
Cel mai mare pod suspendat, construit vreodată în România și al treilea ca dimensiune în Europa este funcțional, de astăzi. Acesta traversează Dunărea în regiunea Brăila/Galați – Tulcea și asigură
Mitropolitul Petru al Basarabiei s-a întâlnit cu noul secretar de stat pentru Culte în Guvernul României, Ciprian-Vasile Olinici, în cadrul unei vizite oficiale efectuate la București. Potrivit unui comunicat publicat
După o lungă perioadă de absență din jocurile de putere de la Chișinău, partidele din România par să-și reconsidere pozițiile cu privire implicarea în politica de pe Bâc. Dacă, până
Eduard Hellvig, a anunţat că renunţă la funcţia de director al Serviciului Român de Informaţii. Motivele plecării ar fi că și-a îndeplinit obligațiile asumate, iar în aest context, i se
Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, decizia de a aloca prima tranșă, în mărime de 10 milioane, din acordul de 100 milioane de euro, bani destinați susținerii dezvoltării
Salvatorii din Republica Moldova și România au desfășurat aplicații tactice în teren, pentru a-și testa capacitățile de intervenție în comun. Evenimentul s-a desfășurat în județul Iași, România, în cadrul Proiectului
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, susține că Guvernul pe care îl conduce „nu se va clătina” în sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei. Într-un interviu acordat publicației americane Newsweek el a
Președintele României, Klaus Iohannis, susține că situaţia din Republica Moldova este gravă și că este de datoria şi responsabilitatea României să găsească soluții să o ajute să înfrunte provocările. Declarația
Astăzi se împlinesc 83 de ani începutul ocupației sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei și a Ținutului Herta. La 28 iunie 1940, în urma unui ultimatum înaintat de către URSS, Regatul
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat a doua tranşă de sprijin pentru cele cinci ţări afectate de comerţul cu cereale din Ucraina, României revenindu-i suma de 29,73 milioane de
Acum zece ani, în ziua fatidică de 26 iunie 2013, poetul, publicistul, eseistul și dramarurgul Dumitru Matcovschi, unul dintre titanii literaturii basarabene și un vârf de lance al Mișcării de
Președintele României, Klaus Iohannis, și premierul Marcel Ciolacu au publicat un mesaj similar pe Twitter, în care anunță că autoritățile române monitorizează situația și țin legătura permanentă cu aliații. „Autoritățile
Anunțul privind deschiderea investiției OMV în exploatarea gazului din Marea Neagră a determinat presa occidentală, în special ziarele germane, să scrie despre greșelile Europei în regiune și despre importanța României
Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, şi liderul deputaţilor PSD, Ciprian Şerban, au depus miercuri, la Senat, un proiect de lege care prevede ca statul român
Ministerul Afacerilor Externe de la București califică drept „inacceptabile” declarațiile așa-zisului guvernator instalat de ruși în zonele ocupate din regiunea ucraineană Herson, care a amenințat indirect că Rusia va distruge
Viitorul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar Bucureștiul va continua să ofere sprijin în parcursul european al țării noastre, a declarat premierul României, Marcel Ciolacu, care a efectuat o
Asociația Forța Fermierilor va încerca să discute cu premierul României, Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, despre criza din sectorul agrar, se arată într-un comunicat al Asociației. „Am
Discreția cu care a fost tratată vizita la Chișinău ministrului de Externe al României, Luminița Odobescu, arată că în relațiile dintre cele două state românești există subiecte despre care părțile
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a decorat pe consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe al României, cu „Ordinul de Onoare”, transmite Agerpres. Maia Sandu a scris, marţi, pe
Noul prim-ministru al României, liderul PSD, Marcel Ciolacu, efectuează miercuri o vizită oficială în Republica Moldova. Înaltul demnitar de la București va fi însoțit de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, care
Noul ministru de Externe al României, Luminița-Teodora Odobescu, s-a întâlnit luni cu președintele Maia Sandu, în cadrul primei vizite efectuate la Chișinău de la preluarea mandatului. „Am felicitat-o pe Ministra
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean a avut o primă întâlnire cu noul șef al Guvernului României, Marcel Ciolacu, după învestirea acestuia în funcție. Întrevederea a avut loc în cadrul unei
Într-o ceremonie plină de însemnătate duhovnicească pentru comunitatea creștină locală, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a săvârșit prima Sfântă Liturghie arhierească în biserica nouă a Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din
România a decis suspendarea activității Centrului Rus de Cultură și Știință la București. Despre acest lucru a fost informat ambasadorul Rusiei în țara vecină, care a fost convocat de Ministerul
Mitropolitul Petru al Basarabiei i-a adresat un mesaj de felicitare premierului României, Marcel Ciolacu, cu ocazia învestirii în funcție. Înaltul ierarh al Mitropoliei Basarabiei i-a urat noului șef al executivului
Fostul vicepreședinte al Parlamentului și ministru al Culturii, Monica Babuc, este, de astăzi, noul șef al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de însăși
Guvernul Ciolacu a fost învestit astăzi în funcție cu 290 voturi din 385 exprimate, 95 împotrivă și nicio abținere. Două voturi împotriva noului Executiv au venit din partea liberalilor Florin
Decizia autorităților de la Kiev de a tipări, în continuare, manuale de „limba moldovenească” și a de a păstra această sintagmă de sorginte sovietică în registrul limbilor minorităților din Ucraina
În data de 15 iunie 1889, s-a stins din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, marele gânditor și gazetar Mihai Eminescu. Poetul este unanim considerat cel mai
Primii pacienți cu suspecție de holeră au fost transportați la spital, anunță presa ucraineană. Este vorba despre locuitori ai satului Kotovski, regiunea Odesa. Anterior, Orgnizația Mondială a Sănătății a avertizat
Camera Deputaţilor şi Senatul României se reunesc astăzi în ședințe, pentru a acorda vot de încredere noului cabinet de miniștri propus de premierul desemnat, Marcel Ciolacu. Dacă va obține aviz
OMV Petrom a anunțat marți „cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”, în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României. Cumulat, rezervele se ridică la peste 30 milioane
Presa din România publică deja lista viitorilor miniștri ai Cabinetului Ciolacu. Potrivit Digi24, care face trimitere la surse, Partidului Social Democrat (PSD) ar urma să-i revină nouă ministere, plus o
Cântărețul român Paul Surugiu, cunoscut cu numele de scenă Fuego, a primit Ordinul de Onoare din partea Primăriei Capitalei, în cadrul unui concert aniversar, susținut duminică pe scena Teatrului Verde
Preşedintele Klaus Iohannis a luat act de demisia premierului Nicolae Ciucă şi a semnat decretul prin care ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preia interimatul funcției de șef al Guvernului, până la
Nicolae Ciucă și-a anunțat luni demisia din funcția de premier. Rocada guvernamentală se declansează astfel în cursul zilei de azi, iar foarte rapid Marcel Ciolacu ar urma să fie desemnat
Doi șoferi din Moldova, neatenți la trafic, au intrat într-un autotren defect oprit la Valea Putnei, România. Accidentul s-a produs vineri seara și s-a soldat cu cinci răniți, în total,
Ministerul Educației și Științei din Ucraina va tipări în continuare manuale de limba și literatura „moldovenească”, în pofida mai multor demersuri din partea comunității românești, dar și a Bucureștiului, de
România a cerut Ambasadei Federației Ruse din România să-și trimită acasă 11 diplomați și 29 de angajați din cadrul personalului tehnico-administrativ. Decizia a fost luată de Ministerul Român de Externe
La începutul săptămânii viitoare, premierul Ciucă își depune mandatul, spun surse politice, citate de Digi 24. Schimbarea premierilor trebuie să fie gata până la finalul săptămânii următoare. Ultimele negocieri pentru
Parlamentul a ratificat trei acorduri cu guvernul României privind modernizarea podurilor peste râul Prut, care fac legătura dintre Republica Moldova și România. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și
Guvernul României a adoptat, în cadrul ședinței de joi, memorandumul privind majorările salariale ale personalului din Educație prin noua lege a salarizării, prin care vrea să oprească greva profesorilor, aflată
Patriarhia Română a trimis miercuri dimineață un transport umanitar în Siria pentru a sprijini persoanele afectate de cutremurul din februarie. Ajutoarele au fost încărcate într-un avion al Forțelor Aeriene Române,
Începe o săptămână importantă pentru viitorul României. Premierul Nicolae Ciucă ar urma să își depună mandatul vineri, iar zilele următoare ar urma să fie reluate și negocierile pentru noul cabinet,
Festivalul „Zilele Chișinăului la Buzău” a debutat în seara zilei de ieri în localitatea Sărata Monteoru, din România. Evenimentul, ajuns la cea de a treia ediție, își propune să promoveze
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii își continuă vizita în România. Vineri, acesta s-a întâlnit cu reprezentanții clasei politice de la București. Monarhul a avut doar cuvinte de laudă
Regele Charles al III-lea vine astăzi în România, în prima sa vizită peste hotare de la încoronare. Monarhul britanic va sta aici cinci zile, timp în care va avea mai
Președintele României, Klaus Iohannis, crede că „nu trebuie să ne facem iluzii” în legătură cu șansele Republicii Moldova de aderare la UE, deoarce „aceste negocieri de aderare sunt foarte complexe” și
Președintele României, Klaus Iohannis, a aterizat, cu puțin timp în urmă, pe Aeroportul Internațional Chișinăul. Cu același avionul a venit în Republica Moldova și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Delegația
Șeful statului român, Klaus Iohannis va participa, joi, la al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, din Republica Moldova, a anunţat administraţia prezidenţială de la București. La reuniunea care va
Ucraina vrea să înceapă încă din acest an lucrările de adâncirea a Canalului Bâstroe, astfel încât să-şi extindă rutele alternative pentru exportul cerealelor, a anunţat marţi, 30 mai, ministrul ucrainean
Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni și al Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Cultural Român lansează concursul „Eu și România”, dedicat copiilor și tinerilor din comunitățile românești de peste hotare.
Secretarul de stat, Adrian Dupu, a primit astăzi, la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, vizita E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, Ambasadoarea Republicii Tunisia în
Criza din sistemul educațional românesc se acutizează și riscă să dea peste cap examenele de absolvire, dar și procesul de înscriere la studii. Sindicatele din învățământ nu au ajuns un
Executivul de la București a adoptat, vineri, hotărârea privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru Comuna
Armata Naţională anunță desfășurarea exerciţiului multinațional „Bastion Aerian”, în premieră pentru Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Guvernului. La antrenamente va fi implicată tehnica militară din dotarea Armatei Naționale, precum
În ziua în care creștinii ortodocși sărbătoresc Ispasul, românii le aduc un omagiu tuturor eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost
O studentă de 20 de ani din Iași, care a fost dată dispărută de părinții ei în urmă cu două săptămâni, a fost găsită în Republica Moldova. Ea este teafără,
Alianţa Nord-Atlantică îşi intensifică sprijinul pentru partenerii aflaţi în pericol din cauza agresiunii ruseşti, a afirmat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un discurs susţinut în deschiderea lucrărilor Adunării