Jurnalistul Ștefan Secăreanu consideră că subiectul unirii Republicii Moldova cu România este folosit doar ca unul de paradă și că actualul sistem politic se pronunță, de fapt, împotriva acestui proiect
Jurnalistul Ștefan Secăreanu consideră că subiectul unirii Republicii Moldova cu România este folosit doar ca unul de paradă și că actualul sistem politic se pronunță, de fapt, împotriva acestui proiect
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a ajuns la Chișinău. În aceste clipe, oaspetele de la Bruxelles are o întrevedere cu președintele Maia Sandu, după care vor susține împreună o conferință
Deputatul Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a reacționat la declarațiile președintelui Parlamentului, Igor Grosu, care a spus că vrea să limiteze folosirea tribunei Parlamentului de către deputații Partidului „ȘOR”, pentru că
Încă o demisie suspectă. Președintele Consiliului de administrație al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Cornelia Cozlovschi, a anunțat că renunță la mandat. Într-un demers adresat președintelui Parlamentului, Igor Grosu, aceasta
Fostul șef de stat Igor Dodon analizează opțiunea să candideze pentru funcția de primar al Capitalei la alegerile locale din această toamnă. Anunțul a fost făcut de socialist în cadrul
Guvernarea PAS, dar și o bună parte a presei tratează superficial opiniile Comisiei de la Veneția, deoarece contrazic interesele partidului de la putere. De această părere este fostul președinte al
Republica Moldova ar fi riscat o nouă condamnare la CEDO, dacă Adunarea Generală a Judecătorilor i-ar fi desemnat, în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, pe cei cinci
Întâi la București, apoi la Chișinău. Președintele Consiliului European, Charles Michel, vine mâine în Republica Moldova, într-o vizită oficială. Înaltul demnitar de la Bruxelles are programate întâlniri cu președintele Maia
Partidului Socialiștilor din Moldova va propune din nou un proiect de modificare a Constituției, pentru a interzice traseismul politic. Anunțul a fost făcut de către secretarul executiv al PSRM, Vlad
Partidul Național Moldovenesc, condus de Dragoș Galbur, propune redenumirea Parlamentului Republicii Moldova în Sfatul Țării. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă, cu puțin timp în urmă. „Astăzi, de
În această săptămână, Parlamentul va debloca activitatea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului Igor Grosu, în cadrul unui briefing la Parlament. Potrivit lui,
Președintele Legislativului, Igor Grosu, propune să limiteze folosirea tribunei Parlamentului de cei care „dezinformează și a destabilizează situația în țară”. Grosu a făcut trimitere la briefing-ul de săptămâna trecută al
Secretarul executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM), Vlad Bătrâncea, e supărat rău pe deputatul Irina Lozovan, care a părăsit astăzi fracțiunea parlamentară a PSRM și s-a alăturat Mișcării „Pentru Popor”, platformă
Președintele Camerei Deputaților de la București, Marcel Ciolacu, și președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, vin la Chișinău, pe 27 martie. Vizita înalților demnitari români în Republica Moldova are loc
Fracțiunea BCS din Parlament a mai pierdut un deputat. De această dată, Irina Lozovan a anunțat că părășește formațiunea și aderă la Mișcarea „Pentru Popor”, afiliată Partidului „ȘOR”. Anunțul vine
Soarta Partidului „ȘOR” va fi decisă între 10 și 17 mai. Curtea Constituțională anunță că va examina atunci sesizarea Guvernului prin care a solicitat verificarea constituționalității acestei formațiuni politice. Dacă
Premierul României, Nicolae Ciucă, a reiterat că România este dispusă, în continuare, să ajute cu tot ce este necesar Republica Moldova, pentru a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor. Șeful executivului
Și datele personale ale lui Ion Chicu ar fi fost accesate „din greșeală”. Cel puțin asta susține directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Iulian Groza, ca urmare a denunțului
Câțiva jurnaliști de la Chișinău au fost împiedicați să intre în Președinție, pentru a relata despre întrevederea prim-ministrului României cu președinta Maia Sandu, menționează canalul de telegram Radar Politic. Printre
Președintele filialei din Republica Moldova a Partidului Social Democrat (PSD) din România, Iurie Ciocan, acuză guvernarea PAS de justiție selectivă și că ar folosi instituțiile de drept pe post de
Datele cu caracter personal ale fostului premier moldovean, Ion Chicu, ar fi fost accesate ilegal de reprezentanții Institutului pentru Politici și Reforme Europene, condus de Iulian Groza, membru în Consiliul
Votarea de către Parlament celor şase membri din partea societăţii civile, care au trecut procedura de pre-vetting, este absolut legală, iar acest lucru va asigura funcționalitatea CSM. Declarația aparține ministrului
Partidul Socialiștilor critică în termeni duri modul în care autoritățile vor să rezolve blocajul din Justiție prin votarea de către Parlament a șase reprezentanți din societatea civilă în funcția de
Maia Sandu a promulgat legea care confirmă că limba de stat este cea română. Anunțul a fost făcut într-un comunicat al administrației prezidențiale. „Astăzi am promulgat Legea care confirmă un adevăr
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, vine joi într-o vizită oficială la Chișinău. Anunțul a fost făcută de către premierul de peste Prut, în cadrul ședinței de Guvern. „Mâine, împreună cu
Președintele formațiunii „Partidul Nostru” a lansat critici virulente la adresa președintelui Maia Sandu și partidului de guvernare, după decizia de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate (CSS). Potrivit lui, criza
Confruntare, în loc de cooperare. Președintele Maia Sandu a decis să-i înfrunte deschis pe judecători și a anunțat că CSM va deveni funcțional în scurt timp, cu sau fără voia
Fostul ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, consideră că blocajul din Justiție a fost provocat de actuala guvernare, care a recurs la metode abuzive, în
Consiliul Suprem de Securitate se întrunește în astăzi în ședință, pentru a discuta despre situația excepțională din justiție. Ședința a fost convocată pentru ora 14:00 de către președintele Maia Sandu.
Republica Moldova va aplica sancțiuni mai multor cetățeni ruși și se va alinia în acest fel la sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Federației Ruse pentru agresiunea contra Ucrainei, a declarat
„E naiv din partea judecătorilor să creadă că noi vom privi neputincioși la cum ei încearcă să distrugă această țară. Pentru că nu poți să ai economie, dacă nu ai
Noua componență a Consiliului Superior al Magistraturii, care nu a putut fi aleasă la adunarea de astăzi a judecătorilor, ar putea fi numită de către Comisia pentru Situații Excepționale, ceea
Justiția moldovenească, în prag de colaps. Adunarea Generală a Judecătorilor, care urma să desemneze componența Consiliului Superior al Magistraturii a înregistrat un fiasco, după ce magistrații au decis să suspende
Președintele Maia Sandu a venit astăzi în Parlament, pentru a le transmite deputaților că singura cale de dezvoltare a Republicii Moldova este integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, ea nu
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua, săptămâna viitoare, o vizita oficială în Republica Moldova, la invitația omologului său de la Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de către premierul Dorin
Parlamentul a votat, în lectură finală, proiectul de lege care prevede modificarea, prin procedură tehnică, a articolului 143 din Constituție, care spune că limba de stat în Republica Moldova este
Zece primari socialiști au părăsit PSRM și au anunțat că aderă la Mișcarea „Pentru Popor”. Este vorba de primari din raioanele Sîngerei, Comrat, Briceni, Soroca, Cantemir, Căușeni și Drochia. Anunțul
Ieri deputat socialist, astăzi participat activ al protestului Partidului „ȘOR”. Fostul parlamentar socialist, Alexandru Nesterovschi, care și-a anunțat părăsirea fracțiunii PSRM din Parlament, a participat astăzi la mitingul organizat de
Mișcarea „Pentru Popor”, structură afiliată Partidului „ȘOR”, organizează un nou protest în Capitală. De data asta, câteva sute de oameni, în frunte cu deputați și membri ai Partidului „ȘOR”, s-au
Fracțiunea Comuniștilor și Socialiștilor din Parlament rămâne fără încă un deputat. Alexandu Nesterovschi, ales pe listele PSRM, a anunțat că se retrage din fracțiune și se alătură Mișcării „Pentru Popor”,
Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Dereck J. Hogan, fostul ambasador al SUA la Chișinău, care deține acum funcția de asistent principal adjunct al Secretarului de stat din
Parlamentul a aprobat proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de urgență pentru încă 60 de zile, la solicitarea Guvernului. Decizia a fost luată cu votul a 60 de deputați ai
Concursul pentru funcţia de şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale rămâne în aer. Ședința Consiliului Superior al Procurorilor, la care urma să fie examinată soarta concursului
Victimele Holocaustului au fost comemorate la Chişinău, în cadrul unui miting. Zeci de oameni au depus flori şi au ţinut un moment de reculegere la Monumentul „Victimelor Fascismului” din Capitală.
Astăzi se împlinesc 164 de ani la alegerea domnitorului Moldovei Alexandru Ioan Cuza în calitate domnitori și al Țării Românești, eveniment care a marcat unirea celor două principate și care
Un minor de 15 ani din satul Hagimus, raionul Căușeni, a fost sechestrat și maltratat de către angajații structurilor ilegale din regiunea transnistreană. Totul s-a întâmplat vineri, 20 ianuarie, în jurul
„Există o discuție serioasă despre capacitatea noastră de a ne apăra, dacă o putem face singuri sau dacă ar trebui să facem parte dintr-o alianță mai mare”, a declarat președintele
Subiectul lichidării monumentelor sovietice din Republica Moldova va fi abordat, în viitorul apropiat, de către Parlament. Anunțul a fost făcut de către deputatul PAS, Doina Gherman, în cadrul unui interviu
Încetarea discriminării Mitropoliei Basarabiei și retrocedarea mai multor clădiri istorice, confiscate în perioada comunistă – sunt două dintre solicitările făcute de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, care l-a primit în
Fostul primar al orașului Bălți Renato Usatîi revine în politică și a anunțat că va merge în localitățile din țară, pentru a reseta Partidul Nostru, formațiunea pe care o conduce.
Mandatul actualului Parlament nu va dus până la capăt, iar în țară vor avea loc în curând alegeri anticipate. Declarația aparține fostului primar al municipiului Bălți, Renato Usatîi, și au
Curtea Supremă de Justiției au admis solicitarea avocaților fostului președinte Igor Dodon, vizat în mai multe dosare de corupție, de a-l însoți pe fiul său mai mic la tratament în